Românii ucişi în Algeria au fost aduşi în ţară. Ei vor fi înmormântaţi miercuri!

• Știri
Românii ucişi în Algeria au fost aduşi în ţară. Ei vor fi înmormântaţi miercuri!

Românii vor fi înmormântaţi miercuri, în judeţul Prahova. Trupurile neînsufleţite ale celor doi români ucişi de terorişti au fost aduse în ţară cu o aeronavă specială. Familiile lor au luat parte la o scurtă ceremonie religioasă.

Aeronava C-27 J Spartan a MApN cu trupurile neînsufleţite ale celor doi români decedaţi în Algeria, în atentatul terorist de la In Amenas, a ajuns marţi dimineaţă în ţară, la Aeroportului Militar Otopeni, la baza aeriană 90 având loc şi o scurtă slujbă religioasă, informează Mediafax.

După aterizarea aeronavei în jurul orei 7.00, în incinta bazei aeriene a avut loc şi un scurt ceremonial, incluzând şi o slujbă religioasă, la care au fost prezenţi oficiali ai MAE şi MApN, precum şi membri şi apropiaţi ai familiilor celor doi români.
 

De asemenea, în baza aeriană s-au aflat şi militari din Regimentul 30 de Gardă „Mihai Viteazul”, ceea ce indică faptul că a avut loc şi un ceremonial militar. Presa nu a avut acces, la ceremonia religioasă participând numai familiile celor doi români, aceasta având un caracter privat.

Trupurile neînsufleţite ale celor doi români vor fi supuse necropsiei astăzi, la Ploieşti, pentru a se putea stabili cu exactitate în ce condiţii au murit aceştia.

Acţiunea de repatriere a fost planificată şi coordonată de Celula de criză de la nivelul MAE, cheltuielile aferente acesteia urmând a fi suportate de Ministerul Afacerilor Externe”, se arăta într-un comunicat al MAE, citat d Mediafax. La bordul aeronavei militare s-a aflat un reprezentant al Celulei de Criză, a menţionat sursa citată.

Doi români şi-au pierdut viaţa în urma atacului terorist din Algeria, în timp ce alţi trei s-au salvat. O celulă jihadistă a grupării teroriste Al-Qaida a atacat săptămâna trecută complexul de exploatare a gazelor naturale de la In Amena. Armata algeriană a lansat, joi după-amiază, un asalt asupra complexului unde fuseseră luaţi ostatici.

Potrivit celui mai recent bilanţ oficial, 37 de ostatici de diferite naţionalităţi, din opt ţări, au fost ucişti de atacatorii islamişti, între care şi doi români.

 

(A.T.)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
Digi 24
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Creșterea salariului minim pe economie sperie mediul privat. Un cunoscut analist economic avertizează: „O parte din salariați vor ajunge să muncească la negru”
Gandul.ro
Creșterea salariului minim pe economie sperie mediul privat. Un cunoscut analist economic avertizează: „O parte din salariați vor ajunge să muncească la negru”
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!