Mediafax
Prima icoană creată cu inteligența artificială, sfințită într-o biserică din Belarus. Ce spun credincioșii
Mai mult, şi-a scos aparatele de joc din bar, lucru care i-a revoltat şi pe oamenii din sat, informează RTV.
Tânărul a depus o plângere la Poliţie.
„Având în vedere că din verificările efectuate de poliţişti nu s-au identificat aspecte de natură penală sau de încălcare a legii, a fost îndrumat către instituţia competentă, respectiv oficiul pentru protecţia consumatorului Suceava”, a declarat Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava.
Câştigătorul a avut şi martori care au şi fotografiat aparatele în momentul în care au arătat că tânărul este câştigător.
(A.T.)
Participă la conversație!
Intră în cont!
Intră în cont pentru a comenta
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a
limbajului
instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași
comentariu
pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Site-ul
nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru
contribuția
la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.