E oficial, vine IARNA! Anunţul făcut de autorităţi în urmă cu puţin timp! COD GALBEN de ninsori începând din această seară

• Știri
E oficial, vine IARNA! Anunţul făcut de autorităţi în urmă cu puţin timp! COD GALBEN de ninsori începând din această seară

Update 18:40

ANM a emis COD GALBEN de ninsori pentru intervalul 25 noiembrie, ora 04 – 25 noiembrie, ora 22.

În intervalul menţionat în zona montană, iar în a doua parte a zilei de luni şi în Maramureş, nordul Crişanei şi al Moldovei şi local în Transilvania, vor predomina ninsorile.

În aceste zone cantităţile de apă vor cumula pe arii restrânse 15…20 l/mp şi izolat vor depăşi 30 l/mp. Vântul va avea intensificări locale în majoritatea regiunilor, cu rafale mai puternice, de 70…80 km/h, la munte şi trecător în nordul Moldovei, unde ninsoarea va fi viscolită.

ora 18:30

În intervalul menţionat, vremea se va răci accentuat, temperaturile vor scădea cu aproximativ 5 grade sub mediile climatologice ale perioadei, minimele nocturne vor deveni exclusiv negative, cu cele mai scăzute valori, în jurul a -10 grade Celsius în estul Transilvaniei.

În a doua parte a nopţii de duminică spre luni şi în cursul zilei de luni, precipitaţiile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în toate masivele montane, iar pe parcursul zilei de luni şi în regiunile vestice, nordice şi centrale. În Carpaţii Meridionali şi Orientali, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp.

Marţi 26 noiembrie şi miercuri 27 noiembrie va mai ninge în sud-vestul şi local în sudul ţării.

La munte şi trecător în nordul Moldovei viteza vântului la rafală va depăşi 70 – 80 km/h, viscolind ninsoarea. Intensificări temporare ale vântului vor fi şi în celelalte regiuni, cu precădere în cele estice şi sud-estice, unde se vor atinge 55 – 65 km/h.

Duminică seară Administraţia Naţională de Meteorologie va emite atenţionare cod galben vizând zonele montane şi regiunile nordice, se mai arată în informare.

G.C.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
Digi 24
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Creșterea salariului minim pe economie sperie mediul privat. Un cunoscut analist economic avertizează: „O parte din salariați vor ajunge să muncească la negru”
Gandul.ro
Creșterea salariului minim pe economie sperie mediul privat. Un cunoscut analist economic avertizează: „O parte din salariați vor ajunge să muncească la negru”
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!