Mesajul emoţionant care a rupt internetul în două: ”Sunt ucigaşul propriului meu copil”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Tânărul care scris mesajul este marcat de drama prin care a trecut personal, aşa cum reiese din rândurile publicate. Răzvan George Dumitru şi-a făcut publice remuşcările pentru că a fost complice la un avort. ”Sunt ucigaşul propriului meu copil” a scris el pe reteaua de socializare
”Am 33 de ani şi sunt un ucigaş în libertate. Ucigaşii nu sunt anonimi, ci au nume şi prenume.Sunt un ucigaş în libertate pentru că legea omenească lasă ucigaşii de copii în libertate.
Investigaţiile ştiinţifice au confirmat în unanimitate aproape că inima  copilului bate la aproape 22 de zile pentru prima oară. Din acest moment  ai conştientizat că mă refer la avort. Din acest moment gândeşte-te  pentru un moment că sufletul pruncului este viu şi veşnic. Sufletul este  viu pentru că trupul are viaţă, iar trupul omului nu este animat, nu  vieţuieşte fără suflet. Şi sufletul este veşnic pentru că trupul nu are  cum a naşte suflet. Trupul naşte trup. Trupul, doar trup, este deci mort  şi pentru a avea viaţă el are nevoie de suflet, care îi este dăruit  spre vieţuire, ceea ce înseamnă că şi dăinuie trupului. Ceea ce înseamnă  că sufletul vine de la Dumnezeu şi putere are asupra lui. Un asasinat  probabil costă foarte mult, a ucide un copil face nici cât jumătate de  salariu minim pe economie. A ucide sufletul unui copil este imposibil.  A-ţi ucide umanitatea ta, da. Trupul pruncului, din banii plătiţi de  mine, tatăl său, unui medic, a fost ciopârţit la nici 3 luni de zile.  Imaginează-ţi: de la degete, la picioare, la capul său toate au fost  scose cu foarfece şi cleşti plini de sânge. Fâşii de carne vie,  ciopârţite şi aruncate la un coş de gunoi. Într-o pungă, la acelaşi coş  de gunoi probabil cu mucuri de ţigări şi pahare de cafea. Cu mai mult  respect e tratat şi un animal când e ucis, urmând a deveni mâncare. Un  om însă e tratat ca o bucată de carne neînsufleţită, nedorită şi de  lepădat. Pruncul nu e om, nu e cineva, “Pruncul e ceva, e fetus” ne tot  repetăm ca să ne simţim mai bine. Şi totuşi dacă aşa este, atunci de ce  pruncul indiferent cât de mic este se ascunde cât mai adânc în pântecele  mamei când simte forcepsul care îl sfâşie de viu ? Cum poate cineva  neînsufleţit să fie atât de speriat ? Şi cum poate cineva însufleţit să  fie atât de crud şi fericit ? Da. Fericit. Eram bucuros de scăparea  grijii unui copil nedorit. Vai nouă, celor educaţi şi cultivaţi căci am  inventat termenul de avort, pentru a îndulci termenul de ucidere. Vai  nouă celor laşi, căci dacă tot îţi ucizi copilul ai putea să o faci cu  mâna ta ? Ai putea să-l laşi să se nască şi cu mâinile tale să îi iei  viaţa în nebunia ta ? Nu. De aceea ai plătit pe cineva care poate. Vai  nouă celor care în trufia noastră credem că nu vom da socoteală.  Niciodată nu te-ai gândit ca poţi fi judecat ? Nu de Dumnezeu. Ci de  propriul copil. Ce îi vei spune ? Căci de sufletul lui este veşnic viu,  viu este şi al tău şi vă veţi reîntâlni. Ce îi vei spune ? (…)

O  întrebare mă hăituie şi mă va urmări toată viaţa: dacă un om în toată  firea care ucide un om în toată firea, prin omor calificat, primeşte  între 15 şi 25 de ani închisoare, un om care a ucis un prunc total  nevinovat şi lipsit de apărare ce pedeapsă va primi ? Căci fiecare  suflet fiind viu şi veşnic, înşişi copii noştri ucişi vor mărturisi  împotriva noastră, căci sângele lor ne va semna sentinţa, iar sentinţa  celui ce va judeca va fi tot veşnică.(..)

Să luăm dar aminte, „căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va  măsura”. Iar a lua viaţa unui copil este o măsură care cere ca în  aceeaşi măsură răspunsul la întrebarea Cine sunt eu ? Să fie sincer: Eu  sunt cel care l-am ucis, eu sunt ucigaşul propriului copil.

(Gabriel Niculescu)