Ce face un preot din Constanţa cu banii primiţi de la enoriaşi! Gestul te va lăsa fără cuvinte

• Știri
Ce face un preot din Constanţa cu banii primiţi de la enoriaşi! Gestul te va lăsa fără cuvinte

Preotul îi premiază pe elevii cu rezultate deosebite la învăţătură şi la sport de aproape patru ani de zile, banii provin din donaţiile enoriaşilor către biserică. Peste 100 de copii au primit până acum burse de la preotul Ilie Petre.

„Am o relaţie extrem de strânsă cu tinerii, cu copiii . Observ dezvoltarea lor, observ efortul pe care îl fac pentru a se desăvârşi. Observ cât de greu este pentru cei care care învaţă atunci când văd exemplu celor care nu învaţă şi atunci fiind aşezat în această responsabilitate de paroh al acestei biserici am gândit un proiect care să îi motiveze”, a explicat preotul Ilie Petre. A împărtăşit ideea sa mai multor directori de şcoli, dar şi conducerii Inspectoratului Şcolar Constanţa, iar de atunci cel puţin trei elevi primesc aproximativ 200 de lei sub numele de bursele „Sfântului Dumitru”.

Larisa Radu este una dintre beneficiarele bursei. Ea a a obţinut note mari la olimpiadele de limba şi literatura română şi de matematică. „M-am bucurat foarte mult când am aflat, mai ales când m-a anunţat domnul director. A fost chiar foarte frumos”, a spus eleva.

Tinerii premiaţi de preotul Ilie Petre spun că sunt stimulaţi şi promit că vor continua să obţină rezultate foarte bune la concursuri. „Am 14 ani şi am participat la olimpiada Judeţeană la Limba Română şi sunt fericită că m-a răsplătit părintele”, a spus Lidia Sămulescu, elevă la Şcoala nr.3 „Ciprian Porumbescu” din Constanţa.

„Mă stimulează să merg mai departe. Este un exemplu demn de urmat şi aşa ar trebui să fie toţi preoţii”, a fost de părere Aurelian Brătianu, elev la Seminarul Teologic Constanţa.
Părintele Ilie a premiat şi echipa de handbal din Constanţa, deoarece a câştigat Cupa României.

„Am mai chemat echipa de handbal din Constanţa de juniori care a fost finalista Cupei României şi câteva fete sunt de aici din parohia noastră şi normal că a fost bine să le premiem”, a spus preotul.

Enoriaşii din parohia sa au numai cuvinte de laudă pentru iniţiativa preotului. „Mi se pare foarte folositoare pentru a încuraja elevii să facă performanţă pentru materiile de care sunt pasionaţi şi de asemenea apropie elevii de biserică”, a spus un enoriaş.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
Digi 24
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!