Ipoteză halucinantă în cazul lui Dan Condrea: S-a sinucis pentru asigurarea de viaţă?!

• Știri
Ipoteză halucinantă în cazul lui Dan Condrea: S-a sinucis pentru asigurarea de viaţă?!

Specialiştii care cred că Dan Condrea s-a sinucis au dezvoltat propriile lor teorii, pentru ziarul Ring. Astfel,  Dan Antonescu, fost şef al Serviciului Omoruri, şi prof. univ. dr. Tudorel Butoi (psiholog criminalist), care a nuanţat şi teoria privind substituirea de persoană. Mai exact, se ia în calcul şi ipoteza ca între fiarele contorsionate să nu fi fost Dan Codrea. “Evident că rămâne în picioare şi teoria creatoare de senzaţional privind substituirea de persoană, dar, în opinia mea, prinde contur tot mai mult ideea suicidului. Bineînţeles că mulţi se întreabă de ce nu s-a sinucis în maşina lui cea puternică. Iar argumentul e simplu: în maşina lui cea modernă, la impactul cu arborele, se deschideau airbagurile şi planul nu mai reuşea. Aşa se explică de ce a luat o maşină uzată care nu a rezistat dublului impact şi care, după izbirea de cei trei copaci, a început să se dezintegreze apocaliptic. (…) Vorbim, aşadar, de o sinucidere pe fondul unor imense presiuni psihice, întrucât Dan Condrea continuă să rămână nodul gordian într-o reţea, cunoscând toate persoanele implicate, traseul banilor, posibila implicare a unor personaje interesante”, spune profesorul Butoi.

Cea mai interesantă dintre toate este ipoteza lansată, în cheie retorică, de col. (r) Dan Antonescu. Nici el nu crede în teoria unui accident pur şi simplu, ci mai degrabă într-o sinucidere mascată în accident. “Opinia mea este că a fost sinucidere. Dar, cu titlu de inventar, întreb: Chiar nu spune nimeni dacă omul ăsta avea o asigurare pe viaţă?!… Oameni cu bani şi cu posibilităţi îşi fac asigurare pe viaţă (n.r. – pe bani mulţi). Deci se pune întrebarea: omul ăsta avea o asigurare pe viaţă? Şi, dacă da, atunci acea asigurare nu ar fi fost operaţională în cazul unei sinucideri? De aceea nu a fost lăsat un bilet de adio, de aceea sinuciderea acesta pare mascată într-un accident. Dacă avea o asigurare pe viaţă, banii le vor reveni copiilor. Autorităţile care anchetează cazul „Hexi Pharma” nu au cum să ia aceşti bani (n.r. – prin sechestru, urmat de executare) care revin copiilor. (…) Poate că aşa i-a şi venit ideea sinuciderii, chiar în timp ce mergea să-şi ia copilul. Se gândea că îşi ia copilul acasă şi pe urmă se duce la Parchet, unde poate să rămână arestat pentru tot restul vieţii”. (Gabriel Niculescu)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
Digi 24
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!