Cu asta nu avea cum să dea greş! Ce cadou i-a făcut BIANCA lui VICTOR de ziua lui

• Showbiz
Cu asta nu avea cum să dea greş! Ce cadou i-a făcut BIANCA lui VICTOR de ziua lui

Bianca şi Victor au avut o relaţie tumultoasă, au fost căsătoriţi, au divorţat, au redevenit iubiţi şi au luat-o din nou de la capăt! Relaţia lor a ajuns la un alt nivel, pentru că, în curând vor deveni părinţi.

Petrecerile de altădată nu mai sunt o priritate, dar fiind statutul Biancăi, aşa că cei doi îndrăgostiţi, şi aşa ocupaţi până peste cap, au preferat să stea împreună în ziua aniversării lui Victor Slav. Nu le lipseşte nimic, dar Bianca a ţinut să marcheze cum se cade momentul, aşa că i-a făcut cadou lui Victor un parfum pe care l-a cumpărat de pe.

Bianca i-a făcut cadou lui Victor un parfum pe care l-a cumpărat de pe PARFUMERIA.RO, siteul nr. 1 de shopping al vedetelor,

Gestul Biancăi l-a împresionat plăcut pe Victor Slav, care ştiuse şi el să-i facă Biancăi darul potrivit, de ziua ei. Chiar dacă la acel moment nu se împăcaseră, de ziua Biancăi, în martie anul trecut, Victor Slav i-a oferit brunetei o eşarfă pe care aceasta şi-a dorit-o extrem de mult, şi care a costat nu mai puţin de 500 de euro.

Atunci, Slav a vizitat-o acasă, ”înarmat” cu un buchet de trandafiri albi, şi i-a urat tot binele din lume. Îndrăgostiţi pentru a doua oară, Bianca şi Victor încă mai au posibilitatea să se surprindă plăcut, reciproc, întrucât peste puţin timp, situaţia se va schimba!

De abia duminică, de ziua lui Slav, când a ajuns aproape de luna a cincea de sarcină, Bianca a ţinut să pună capăt tuturor zvonurilor şi a recunoscoscut, cât se poate de clar, că va fi mămică, vorbind cu prietenii despre ”burtica” de gravidă. ”Logic, dar deja se vede oricum, si se vedea si cand eu n-o vedeam”. (Gabriel Niculescu)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

O mai ții minte pe Sanda Nicola? După ani de Belgia, s-a întors în România și a venit momentul confesiunilor. Ce a povestit despre ea și soț ACUM: ”Eu nu știam că sunt bolnavă și mă îndrept spre un cancer de col. 20 de ani mai târziu...”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?

FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro

Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Sanda Ladoși, dezvăluiri despre căsnicia cu Ștefan Tache! De ce au trecut printr-o perioadă de separare
Click.ro

Când se plătesc pensiile în decembrie 2026. Anunțul Poștei Române înainte de sărbătorile de iarnă
Digi 24

Paradoxul „înțelegerii motorinei” dintre Trump și Putin. Dictatorul rus a trimis, dar companiile din SUA refuză să cumpere
Digi24

Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro

Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Ultimul tun al cancelariei lui Bolojan le-a explodat în față. Jumătate de milion de euro pentru autoturisme „închiriate” prin firma fiului unui mare liberal. A câștigat licitația fără să aibă mașinile din contract, așa că a dat altele. Gratis
Gandul.ro

NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania