ANCA SEREA şi-a revenit spectaculos după ce a născut! Cât a slăbit vedeta TV?

• Showbiz
ANCA SEREA şi-a revenit spectaculos după ce a născut! Cât a slăbit vedeta TV?

„În timpul sarcinii m-am îngrăşat nouă kilograme şi am reuşit să dau jos opt. Am un regim de viaţă sănătos pe care l-am avut şi în timpul sarciinii şi mă ajută şi moştenirea genetică”, ne-a spus ea. Anca şi soţul ei, Adrian Sînă sunt şi mai fericiţi de când familia lor s-a mărit cu încă un membru, un băieţel cuminte, pe nume Moise.

“Sunt puţin obosită, dar fericită. Bebele este foarte cuminte. Se trezeşte o singură dată pe noapte, pe la 4, i-am învăţat programul. Toţi copiii mei au fost la fel de cuminţi şi liniştiţi. Când eu sau Adi suntem plecaţi, stă mama mea cu ei”, ne-a mai spus ea.  Să ai o familie aşa numeroasă ca a Ancăi nu e deloc uşor şi asta pentru că trebuie mereu să fii în formă şi să te menţii activă. Totuşi prezentatoarea TV nu se plânge deloc, ba din contră atunci când vorbeşte de soţul şi copiii ei, ochii îi sclipesc. ’’E greu cu cinci copii, dar nu imposibil. Ei au un program bine stabilit. Ne trezim la ora şapte, uneori Adi mai prinde câteva ore de somn, pregătim micul dejun şi apoi mergem la şcoală sau la grădiniţă. Ne împărţim cum putem. Băieţii stau cu Adi, iar eu cu fetele”, ne-a mai spus Anca.

Anca şi Adi au o familie numeroasă şi fericită
Anca şi Adi au o familie numeroasă şi fericită

Dincolo de mamă, Anca este şi bună prietenă cu cei cinci copii pe care îi are. ‘’Nu sunt autoritară nici eu, nici Adi. Copiii sunt foarte cuminţi şi ascultători. Nu avem bariere. Nu contează ce meserie vor alege ei, pentru noi cel mai important este ca ei să se simtă fericiţi şi împliniţi. Sara mi-a spus că vrea să fie prezentatoare.  Mi-aş dori ca ei să fie cântăreţi sau prezentatori TV, dar nu le impun eu”, a mai completat ea. Cum a venit deja vara şi toată lumea se pregăteşte de vacanţă, Anca şi Adi s-au gândit deja unde se vor relaxa. “La sfârşitul lunii vom merge cu toţii la mare în România, apoi la sfârşitul lunii iulie la Lego Land. Eu şi Adi vom merge pe la sfârşitul lui August ca doi porumbei în sudul Italiei”, a conchis ea. Adrian Sînă şi Anca Serea se iubesc din 2011 şi au împreună trei  copii. Cei doi şi-au unit destinele în faţa lui Dumnezeu la sfârşitul anului trecut , după patru ani de relaţie. Prezentatoarea de la Prima TV mai are doi copii din mariajul cu fostul soţ, Filip Poplingher, um om de afaceri care s-a stins din viaţă după ce a pierdut lupta cu o boală necruţătoare –leucemia. După acea dramă, Anca a învăţat  să preţuiască fiecare clipă alături de familia ei.
 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...