De necrezut! Avem mărturia completă. Ce făcea un ospătar de la Bamboo în timpul incendiului: ”M-au alergat să…”

• Știri
De necrezut! Avem mărturia completă. Ce făcea un ospătar de la Bamboo în timpul incendiului: ”M-au alergat să…”
Clientul speriat a fost alergat de către ospătari pentru a-şi plăti consumaţia, deşi clubul ardea

Totuşi, câteva episoade petrecute în seara incendiului de la clubul Bamboo, care a izbucnit în jurul orei 3:00 dimineaţa, sunt mai puţin ştiute de către publicul larg. Unul dintre ele este de-a dreptul ieşit din comun. CANCAN.ro a aflat că la puţin timp de când cunoscutul loc de petrecere începuse să ardă, când cei prezenţi încercau să se salveze din calea flăcărilor, unii chelneri – mai precis un chelner despre care povestim mai jos – încercau să încaseze notele de plată!

Unul dintre clienţii de la Bamboo, care a fost prezent în noaptea de vineri spre sâmbătă, în club, alături de mai mulţi apropiaţi, a povestit totul în exclusivitate.

„Eu şi prietenii mei am fost aproape obligaţi să ne lăsăm gecile la garderobă. Deşi aveam rezervare pentru masă de 10 persoane. Niciodată nu mi s-a cerut să-mi las geaca la garderobă înainte să fiu condus la masă. Pentru a lăsa geaca la garderobă fiecare client a trebuit să plătească 5 RON. Prin asta înţeleg că serviciul prestat este de a păstra bunurile în siguranţă. Ne-am lăsat geci cu tot cu chei de la maşini şi case. Nu aveam de gând să solicit aşa ceva din partea lor, dar am fost uşor dezgustat când, în situaţia de criză, începând cu ora 3:30 (când s-a oprit muzica şi se striga incendiu iesiţi toţi), am scos afară o prietenă, apoi m-am întors după o altă prietenă ce auzisem că a rămas în interior, iar când m-am întors ospătarii alergau după mine cu nota de plată.

Clientul ne-a arătat şi bonul din Bamboo, din noaptea incendiului
Clientul ne-a arătat şi bonul din Bamboo, din noaptea incendiului

La insistenţele acestora, am scos bani pentru a plăti nota, bon fiscal emis la 3:34, iar la 3:30 focul ardea de 10 minute. Bonul se afla în posesia mea. Sincer mi-a fost ruşine să fiu pus în această situaţie, ca şi cum aş fi vrut să fug fără să plătesc. Am vrut să aflu dacă se asumă responsabilitatea pentru bunurile de la garderobă. Nu pretindeam că am avut geci de mii de euro.“, a povestit tânărul în exclusivitate pentru CANCAN.ro.

De asemenea, tânărul a încercat să afle ce s-a întâmplat cu banii pe care i-a dat, speriat, chelnerului şi a trimis un e-mail şi conducerii Bamboo, însă nu a primit nici până acum vreun răspuns în acest sens.

 „Nu ştiu dacă au cerut şi altora, n-am avut cum să urmăresc asta, s-a petrecut rapid, nu am stat o clipă să mă gândesc la asta. Nu ştiam de prietenii mei, din 10 doar jumate erau lângă mine, cealaltă jumate a ieşit pe la piscină şi acolo ce a fost… Am realizat lucrul acesta a doua zi când le-am zis şi toată lumea rămânea şocată. Prima oară nici n-am observat că se ţine după mine (n.r.: un ospătar) şi când am dat să ies s-a asigurat că îl văd cum flutura bonul în faţa mea. Mi-a fost şi ruşine sincer pe moment, n-am realizat ce gest a putut să facă. Sunt sigur că banii n-au ajuns în evidenţa clubului, cel mai probabil în buzunarul lui. Dar nu cred că era momentul de aşa ceva şi patronii trebuie să ştie.“, a mai adăugat clientul.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
Digi 24
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!