Au trecut 3 zile şi… Ce se întâmplă acum la mormântul lui Vasile Turcu!

Poze
Cei care au dorit să lase un omagiu la mormântul lui Vasile Turcu au depus un număr absolut impresionant de coroane şi flori, majoritatea în culorile alb şi roşu, emblematice pentru Clubul Dinamo, al cărui acţionar a fost pentru o perioadă bună de timp.

Majoritatea florilor lăsate ca omagiu sunt în culorile clubului de fotbal pe care l-a iubit: alb şi roşu! De altfel, Clubul Dinamo a transmis şi un mesaj emoţionant imediat după ce s-a aflat că Vasile Turcu s-a stins din viaţă: “Dumnezeu să te odihnească în pace, Vasile Turcu! FC Dinamo Bucureşti regretă dispariţia fostului acţionar al clubului din Ştefan cel Mare, Vasile Turcu (62 de ani), decedat noaptea trecută la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală. Clubul din Ştefan cel Mare îşi exprimă profunda tristeţe şi transmite prin intermediul site-ului oficial sincere condoleanţe familiei Turcu în aceste momente cumplite. Dumnezeu să-l odihnească!”

Cei care au dorit să lase un omagiu la mormântul lui Vasile Turcu au depus un număr absolut impresionant de coroane şi flori, majoritatea în culorile alb şi roşu, emblematice pentru Clubul Dinamo, al cărui acţionar a fost pentru o perioadă bună de timp.
Cei care au dorit să lase un omagiu la mormântul lui Vasile Turcu au depus un număr absolut impresionant de coroane şi flori, majoritatea în culorile alb şi roşu, emblematice pentru Clubul Dinamo, al cărui acţionar a fost pentru o perioadă bună de timp.

Printre cei care au venit duminică, 12 martie, la cimitir, pentru a asista la ceremonia de înmormântare a afaceristului s-au numărat şi: dinamovistul Ianis Zicu, stelistul Ciprian Marica, Gigi Neţoiu, Meme Stoica, Giovani Becali, dar şi multimilionarul Stelian Gheorghe, cunoscut drept „Stelu ANRP“. Fostul acţionar al echipei Dinamo Bucureşti a murit, în noaptea de 8 spre 9 martie, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde fusese internat cu o săptămână mai înainte în urma unei tentative de sucid. El a decedat în jurul orei 2.00.

Cei care au dorit să lase un omagiu la mormântul lui Vasile Turcu au depus un număr absolut impresionant de coroane şi flori, majoritatea în culorile alb şi roşu, emblematice pentru Clubul Dinamo, al cărui acţionar a fost pentru o perioadă bună de timp.
Cei care au dorit să lase un omagiu la mormântul lui Vasile Turcu au depus un număr absolut impresionant de coroane şi flori, majoritatea în culorile alb şi roşu, emblematice pentru Clubul Dinamo, al cărui acţionar a fost pentru o perioadă bună de timp.

Vasile Turcu, în vârstă de 62 de ani, a ajuns pe 1 martie la Spitalul de Urgenţă Floreasca în stare gravă, după o tentativă de sinucidere ce a avut loc în locuinţa sa din Bucureşti. În urma tentativei de suicid a fost deschis un dosar la Parchetul Capitalei, fiind audiate mai multe persoane apropiate acestuia. Vasile Turcu a fost un om de afaceri care deţine grupul de firme Romconstruct, iar în 2013, conform Top 300 Capital, avea o avere de 30 de milioane de euro. În 2001, Vasile Turcu s-a implicat ca finanţator la Dinamo, mai întâi la secţia de handbal a clubului, iar din 2004 a devenit acţionar la echipa de fotbal, retrăgându-se în 2011. (Vezi AICI ce se întâmplă cu averea lui Vasile Turcu lăsată amantei)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Click.ro

Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24

„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24

Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro

Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
Gandul.ro

ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania