METEO 30 APRILIE! Temperaturile maxime nu vor trece de…

• Știri
METEO 30 APRILIE! Temperaturile maxime nu vor trece de…

Duminică, cu excepţia regiunilor vestice şi sud-estice, cerul va rămâne mai mult înnorat. Local vor fi averse, posibil însoţite şi de fenomene electrice, iar cantităţile de apă acumulate vor mai depăşi izolat 25l/mp. Vântul va sufla cu putere în special pe crestele montane. Temperaturile, în scădere faţă de ultimele zile, vor fi cuprinse între 8 grade în nordul Moldovei şi 22 de grade în Bărăgan.

De asemenea, atmosfera se va răcori simţitor şi în Capitală. Temperaturile maximele nu vor trece de 18 grade Celsius şi trecător va mai putea ploua slab. Vântul va sufla în general liniştit, iar presiunea atmosferică va creşte uşor.

Înnorările vor fi accentuate în mai toată zona de munte. Va ploua pe arii extinse în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii Orientali, unde se vor mai putea strânge mai mult 25l de apă/mp. Maximele nu vor mai trece 11 la Stâna de Vale şi Predeal, iar vântul se va intensifica în special pe creste.

Cei aflaţi pe litoral vor scăpa astăzi de ploi, dar în prima parte a zilei vor mai fi condiţii de ceaţă. În staţiuni, temperaturile vor urca cu greu până la 16..17 grade Celsius, iar apa mării nu va avea mai mult de 12..13. grade.

În zilele următoare revenim treptat la o vreme de vară. Temperaturile vor creşte de la o zi la alta, astfel că miercuri, mercurul din termometre va urca până la 27..28 de grade Celsius în sud-vest şi centru. Ploile, slabe cantitativ, vor apărea cu precădere în zonele mai înalte de relief din interiorului arcului carpatic. Acestea vor veni însoţite de tunete, fulgere şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În restul zonelor, cerul se va menţine mai mult senin.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
Digi 24
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!