Meteorologii au anunţat cum va fi vremea în următoarele două săptămâni! Iată ce valori termice vor fi înregistrate

• Știri
Meteorologii au anunţat cum va fi vremea în următoarele două săptămâni! Iată ce valori termice vor fi înregistrate

În Banat, în primele două zile ale intervalului de prognoză, temperaturile maxime vor avea medii de 22-23 de grade, iar cele minime vor fi, în medie, de 10-11 grade. Aceste medii regionale vor scădea în intervalul 17-19 mai cu aproximativ două grade Celsius, ziua, şi cu 3-4 grade, noaptea, când vremea va deveni răcoroasă pentru a doua decadă a lunii mai. Începând din 20 mai, valorile termice se vor apropia treptat de cele normale, astfel încât maximele se vor situa, în medie, între 22 şi 24 de grade, iar cele minime vor oscila în jurul mediei de 11 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în intervalele 16-17 mai şi 20-21 mai, precum şi în timpul celei de-a doua săptămâni, când aversele vor fi însoţite şi de descărcări electrice, iar local, cantităţile de apă pot fi mai însemnate.

În Crişana, pe 15 şi 16 mai, temperaturile maxime vor avea medii de 21-23 de grade, iar minimele termice se vor situa, în medie, între 8 şi 10 grade. Aceste valori vor fi mai scăzute în intervalul 17-19 mai, cu unu – două grade, pe timpul zilei, şi 3-4 grade, noaptea, astfel că vremea va deveni rece pentru a doua decadă a lunii mai. Începând din 20 mai, valorile termice se vor apropia treptat de cele normale, iar temperaturile maxime vor fi, în medie, între 21 şi 23 de grade, iar cele minime vor oscila în jurul valorii de 10 grade. Temporar, vor fi averse în intervalul 16-17 mai şi în timpul celei de-a doua săptămâni, când se vor semnala şi descărcări electrice, iar local ploile pot fi mai însemnate cantitativ.

În Transilvania, în intervalul 15-17 mai, mediile temperaturilor maxime vor fi de 19-20 de grade, iar cele ale minimelor nocturne, de 7-8 grade. Pe fondul răcirii vremii, în a doua jumătate a primei săptămâni, media temperaturilor maxime va scădea spre 17 grade, în timp ce temperaturile nocturne vor fi de 3-6 grade, chiar mai scăzute în depresiuni, unde vor fi condiţii de brumă. Începând din 21 mai se va reveni la un regim termic apropiat de cel normal, în medie cu temperaturi maxime în jurul a 21 de grade şi minime de 8-9 grade. Probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi cantităţi de apă local mai însemnate va fi mai ridicată în special pe parcursul celei de-a doua săptămâni.

În Maramureş, pe 15 şi 16 mai, temperaturile maxime vor avea medii de 20-21 de grade, iar minimele termice se vor situa, în medie, între 7 şi 9 grade. Aceste valori vor fi mai scăzute în intervalul 17-19 mai, cu până la două grade, ziua, şi cu până la 4 grade, noaptea, astfel că vremea va deveni rece pentru a doua decadă a lunii mai. Cu începere din 20 mai, valorile termice se vor apropia de cele normale şi temperaturile maxime se vor situa, în medie, între 20 şi 22 de grade, iar cele minime vor oscila în jurul mediei de 9 grade. Temporar, se vor înregistra averse, în intervalul 16-17 mai şi în timpul celei de-a doua săptămâni, când se vor semnala şi descărcări electrice, iar local ploile pot fi mai însemnate cantitativ.

În zona Moldovei, în zilele de 15 şi 16 mai, mediile temperaturilor maxime vor fi de 20-21 de grade, iar cele ale minimelor nocturne, de 8-10 grade. Vremea se va răci în intervalul 17-20 mai, iar media temperaturilor maxime nu va depăşi 16-18 grade, în timp ce temperaturile nocturne vor fi de 5-7 grade. Ulterior, din 21 mai, se va reveni treptat la un regim termic apropiat de cel normal, în medie cu temperaturi maxime în jurul a 21 de grade şi minime de 9-10 grade. În intervalele 18-19 mai, 21-23 mai şi 25-26 mai, probabilitatea de apariţie a averselor şi descărcărilor electrice va fi ridicată.

În Dobrogea, valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice specifice pentru a doua jumătate a lunii mai. Astfel, temperaturile maxime vor oscila în jurul mediei de 21 de grade, iar cele minime se vor încadra, în medie, între 11 şi 13 grade. Excepţie va face intervalul 17-20 mai, când vremea va fi răcoroasă, media regională a maximelor urmând a se situa între 16 şi 19 grade, iar cea a minimelor nocturne, între 8 şi 10 grade. Începând cu data de 18 mai, probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată aproape zilnic, iar izolat se pot înregistra cantităţi de apă mai însemnate în intervale scurte de timp.

În Muntenia, în intervalul 18-21 mai, vremea va fi răcoroasă pentru această perioadă din an, cu temperaturi maxime, în medie, de la 18 la 21 grade şi o medie a temperaturilor minime cuprinsă între 7 şi 9 grade. În perioada 15-17 mai, precum şi în a doua săptămână, regimul termic va fi în general apropiat de cel normal pentru a treia lună de primăvară şi se va caracteriza prin medii de 22-24 de grade ale valorilor maxime diurne şi de 10-12 grade, ale minimelor nocturne. Pe parcursul celor două săptămâni de prognoză se vor semnala averse aproape în fiecare zi, fiind posibile şi descărcările electrice, iar probabilitatea ca ploile să fie pe arii extinse şi local importante cantitativ va fi mai ridicată în intervalele 18-19 mai şi 21-23 mai.

În zona Olteniei, între 15 şi 17 mai, precum şi pe parcursul celei de-a doua săptămâni, regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru această lună şi se va caracteriza prin medii de 21-24 de grade ale valorilor diurne şi de 10-12 grade ale celor nocturne. În intervalul 18-20 mai, vremea va fi răcoroasă pentru aceasta perioadă din an, iar temperaturile maxime se vor situa, în medie, între 19 şi 21 de grade, în timp ce media temperaturilor minime va fi de 7-8 grade. Se vor semnala averse şi descărcări electrice aproape în fiecare zi a perioadei de prognoză, iar probabilitatea ca ploile să fie pe spaţii extinse şi local importante cantitativ va fi mai ridicată în intervalele 16-17 mai şi 21-23 mai.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
Digi 24
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!