Iniţiativa Apa Nova pentru bucureşteni în zilele de caniculă

• Știri
Iniţiativa Apa Nova pentru bucureşteni în zilele de caniculă

Apa Nova precizează că singurele lucrări care vor fi efectuate sunt cele unde vor exista avarii, care vor fi rezolvate „cu maxima promptitudine”.

Apa Nova subliniază că susţine ideea Primăriei Bucureşti de a fi instalate corturi anti-caniculă. „În acelaşi timp, compania noastră a pregătit deja 4 minicisterne de apă, care vor avea trasee prin Capitală şi vor livra apă rece peste tot unde va fi nevoie, alături de Caravana ANCAB, care e dotată inclusiv cu lăzi frigorifice ce conţin apă proaspătă din reţea”, precizează Apa Nova într-un comunicat.

„În continuarea preocupării pentru servirea interesului public, ANCAB vă informează zilnic despre calitatea apei, inclusiv prin intermediul televiziunilor şi a ecranelor din staţiile de metrou. Apa din reţea este monitorizată în timp real şi respectă toate normele de calitate. E important de ştiut că toate cele 59 de cişmele administrate de ANCAB sunt funcţionale şi au fost verificate ca să poată livra apă proaspătă şi de calitate celor care au nevoie, iar fântânile aflate în administrarea companiei vor avea din timp în timp jetul modificat de tip vapori de apă pentru răcorire”, adaugă compania.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis astăzi un cod roşu de caniculă, valabil sâmbătă pentru Capitală şi 19 alte judeţe. Indicele temperatură -umezeală (ITU) se va situa frecvent, după-amiaza, între 82 şi 84 de unităţi, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum au lăsat doi chiriași un apartament din Cluj? Proprietara a rămas uimită când a deschis ușa locuinței, după 3 ani: Am crezut că avem cadavre
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum au lăsat doi chiriași un apartament din Cluj? Proprietara a rămas uimită când a deschis ușa locuinței, după 3 ani: Am crezut că avem cadavre
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ben Affleck, adevărul despre scena în care a apărut complet dezbrăcat în „Fata dispărută”: „Nu am purtat proteză”
Click.ro
Ben Affleck, adevărul despre scena în care a apărut complet dezbrăcat în „Fata dispărută”: „Nu am purtat proteză”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O mizerie și o prostie”. Rusia refuză să trimită către OMS date despre ciumă. Ce se știe până acum despre moartea misterioasă
Digi24
„O mizerie și o prostie”. Rusia refuză să trimită către OMS date despre ciumă. Ce se știe până acum despre moartea misterioasă
Dacia ar putea ajuta Armata Română să producă o dronă terestră. Scorilo poate transporta 500 kg și atinge 60 km/h
Promotor.ro
Dacia ar putea ajuta Armata Română să producă o dronă terestră. Scorilo poate transporta 500 kg și atinge 60 km/h
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
go4it.ro
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
„Trăsniți în NATO” ar putea reveni cu Radu Miruță în rol principal: pistoale blocate, fasole cu ciolan și un ministru care se îmbracă de iarnă la 27 de grade Celsius
Gandul.ro
„Trăsniți în NATO” ar putea reveni cu Radu Miruță în rol principal: pistoale blocate, fasole cu ciolan și un ministru care se îmbracă de iarnă la 27 de grade Celsius
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea