Vânzările auto, la maximul ultimilor 10 ani! Ce mărci preferă românii

Vânzările auto, la maximul ultimilor 10 ani! Ce mărci preferă românii

În primele două luni ale anului 2018 au fost vândute cele mai multe maşini din ultimii 10 ani, în creştere cu 27% faţă de anul trecut, informează romaniatv.net. Modelul Dacia Logan a fost cel mai vândut, cu 1.670 de unităţi, urmat de Dacia Duster, Dacia Sandero.

La nivel european, România a înregistrat o creştere de 33,6%, una dintre cele mai mari ascensiuni din UE în acest sector, iar vânzările au fost susţinute în principal, de persoanele juridice, care acoperă 76% din totalul achiziţiilor de autoturisme realizate în primele două luni ale anului.

„Numărul de autoturisme achiziţionate de către persoanele fizice în prime două luni din 2018 a fost de 4.026 de unităţi, cu 47% mai mare decât cel aferent perioadei similare de anul trecut (2.741 de unităţi); ca urmare, şi ponderea lor a crescut în 2018 la 24% de la 21% în 2017. Este însă de remercat că această creştere importantă (la fel ca şi cea de anul precedent) a avut loc în afara programului Rabla, de fapt chiar înaintea demarării sale, ceea ce arată în mod foarte clar faptul că, în actuala conjunctură economică favorabilă, acest program nu mai este la fel de important în ceea ce priveşte decizia achiziţiei unui autovehicul”, au precizat reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

În ceea ce priveşte vânzarea de mașini noi, tot în primele două luni ale anului au fost vândute 20.566 de unităţi, o creştere de 19,4%, din care 16.539 de autoturisme (24%) şi 4.017 autovehicule comerciale, care au înregistrat o creştere de 3,6%.

„La vânzarea de autoturisme, în topul pe mărci pe primul loc este Dacia, cu 4.554 unităţi (27,5% cotă de piaţă, pe un volum în creştere cu 31,9% faţă de primele două luni din 2017), urmată de Volkswagen cu 1.784 unităţi (10,8% cotă de piaţă, volume în creştere cu 0,5% faţă de 2017); Skoda 1.629 unităţi (9,8% din total piaţă, volume în creştere cu 19,1%); Ford 1.272 unităţi (7,7% din total piaţă, volume în creştere cu 38,7%) şi Renault 1.017 unităţi (6,1% cotă de piaţă, volume mai mari cu 9,5%)”, au mai precizat autorii raportului.

În ceea ce priveşte maşinile second-hand, în marea lor majoritate nefiscalizate, în primele două luni din 2018 au fost înmatriculate 79.102 unităţi (cu 3,5% mai multe decât în aceeaşi perioadă din 2017).

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Click.ro
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
Gandul.ro
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!