Vremea 9 aprilie 2018. Meteorologii au anunțat temperaturi ca într-o zi de vară

Vremea 9 aprilie 2018. Meteorologii au anunțat temperaturi ca într-o zi de vară

Potrivit prognozei meteo actualizată de reprezentații Administraţiei Naţională de Meteorologie astăzi, în a doua zi de Paște vor fi temperaturi mai mari faţă de normalul perioadei. Mai exact, meteorologii ne-au asigurat că azi, 9 aprilie, va fi o zi de vară. Așa că dacă aveți planuri să ieșiți în parc, să faceți un grătar sau să vă plimbați prin grădinile palatelor din București sau de la marginea lui, acum e momentul.

În această dimineaţă, cerul este mai mult senin. Vântul sufla slab şi moderat cu unele intensificări în sudul Banatului, zona montană înaltă şi în deltă.Potrivit ANM, temperatura aerului la ora 08 avea valori cuprinse între 0 grad la Miercurea Ciuc şi 16 grade la Moldova Nouă şi Oraviţa, potrivit observator.tv.

Vremea 9 aprilie în ţară

Vremea va fi caldă pentru această dată, chiar deosebit de caldă în regiunile intracarpatice şi se va menţine frumoasă cu cer mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sudul Banatului, unde viteza la rafală va mai depăşi 55…60 km/h, dar trecător şi la cote mai reduse şi în nordul Moldovei, precum şi în zonele de munte şi pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 27 de grade, valori mai mici urmând a se înregistra în zona litoralului, unde vor fi 11…14 grade. Dimineaţa, în estul Transilvaniei, izolat se va semnala ceaţă.

Prognoza meteo pentru Bucureşti pe 9 aprilie

Vremea în Capitală va fi frumoasă şi caldă pentru această dată. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade.
Presiunea atmosferica este de 758 mmHg.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
Digi 24
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!