Academicianul Marius Sala a încetat din viaţă!

Academicianul Marius Sala a încetat din viaţă!

Academia Română anunţă stingerea din viaţă duminică, la vârsta de 85 de ani, a academicianului Marius Sala, lingvist cu o prodigioasă carieră internaţională, vicepreşedinte al Academiei Române în perioada 2006-2014 şi director al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” vreme de peste 20 de ani.

„Academia Română l-a ales membru corespondent în 1993, iar în 2001, membru titular. În 2006 şi-a susţinut discursul de recepţie cu tema ‘Cei doi stâlpi ai înţelepciunii’. În perioada 26 aprilie 2006 – 24 aprilie 2014 a deţinut două mandate de vicepreşedinte al Academiei Române. Stingerea din viaţă a academicianului Marius Sala, un model de hărnicie şi rigoare intelectuală, de devotament instituţional, de echilibru şi blândeţe, el însuşi „un stâlp al înţelepciunii”, va fi resimţită cu mare tristeţe de comunitatea academică din ţară şi din străinătate. Membrii Academiei Române sunt îndureraţi şi aduc un respectuos omagiu la despărţirea de confratele lor„, se arată într-un comunicat transmis de Academia Română.

Marius Sala s-a născut în 1932 la Vaşcău, judeţul Bihor. A urmat studiile liceale la Beiuş, iar pe cele universitare la Facultatea de Filologie din Universitatea din Bucureşti. A făcut stagii de specializare în Franţa, Suedia, Cuba, Columbia, Peru şi Venezuela. În 1967 a devenit doctor în filologie, iar în 1974 a primit titlul de doctor docent. Imediat după absolvirea facultăţii, la vârsta de 23 de ani, a devenit cercetător la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” din Bucureşti, în cadrul căruia a activat peste 60 de ani şi al cărui director a fost din 1994 până în 2017, anunță Agerpres.

Cercetările sale au vizat domeniile: lingvistică romanică, hispanistică, istoria limbii române, lingvistică generală, dialectologie română, onomastică. Este autorul unei impresionante opere ştiinţifice, de peste 300 de lucrări, studii, articole, cărţi de autor sau în colaborare, publicate în ţară şi în străinătate.

A ţinut cursuri şi seminarii la Universitatea din Bucureşti în perioada 1963-1973, la Universitatea de Vest din Timişoara începând din 1996 şi la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” din anul 2000. A fost profesor invitat la universităţile din Malaga, Heidelberg, Madrid, Ciudad de Mexico, Koln, Frankfurt, Oviedo, Udine, Lima.

Marius Sala a fost redactor-şef al celor mai importante reviste de lingvistică editate de Academia Română („Limba română”, „Revue Roumaine de Linguistique” şi „Studii şi cercetări lingvistice”) şi membru în comitetul de redacţie al revistei „Bulletin de la Societe Roumaine de Linguistique Romane” şi în consiliul de conducere al revistelor internaţionale „Iberoromanica” (Tubingen), „Anuario de Linguistica Hispanica” (Valladolid), „Lexis” (Peru).

După alegerea sa ca membru corespondent al Academiei Române, în 1993, a fost preşedinte al Comisiei de cultivare a limbii române a Academiei Române, redactor responsabil al lucrărilor „Dicţionarul limbii române”, „Mic dicţionar academic”, „Dicţionarul etimologic al limbii române”, „Istoria limbii române” şi organizator, începând cu 1995, al ciclului de conferinţe bilunare ale Academiei Române „Limba română şi relaţiile ei cu istoria şi cultura românilor”.

Marius Sala a activat de asemenea într-o serie de organisme naţionale şi internaţionale dedicate studiului limbilor romanice atât ca membru, cât şi în calitate de coordonator. În 1978 a fost ales membru corespondent al Real Academia Espanola, apoi, membru al Instituto Mexicano de Cultura (1981), al Academia Nacional de Letras din Uruguay (1994) şi al Academia Peruana de la Lengua (2004).

A primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea mai multor universităţi româneşti, între care Universitatea de Vest din Timişoara (1999), Universitatea din Oradea (2000), Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad (2001), Universitatea din Craiova (2002), Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (2005), „Dunărea de Jos” din Galaţi, „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

A obţinut de trei ori Premiul Academiei Române (1970, 1981, 1989) şi i-a fost decernat Premiul Centenarului Academiei Mexicane (1975).

Preşedinţia României i-a acordat Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Comandor, în anul 2000, avansat în grad de Ofiţer în 2009. Tot în 2009 a primit Trofeul „Celebritatea anului pentru cercetare”.

Activitatea sa ştiinţifică a fost recunoscută şi recompensată şi pe plan internaţional: a fost distins cu titlurile „Commendatore dell’Ordine della Stella della Solidarieta Italiana” (Italia, 2004), Officier de l’Ordre de la Couronne (Belgia, 2008), Officier de l’Ordre des Arts et des Lettres (2011), Chevalier de l’Ordre National de la Legion d’Honneur (2013).

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Click.ro
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
go4it.ro
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Gandul.ro
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare