Acasă » Știri » Veşti bune pentru pensionari! Pensiile majorate vor ajunge înainte de Paşte. Cât de mult vor creşte

Veşti bune pentru pensionari! Pensiile majorate vor ajunge înainte de Paşte. Cât de mult vor creşte

De: Răzvan Scarlat 05/04/2019 | 13:01
Veşti bune pentru pensionari! Pensiile majorate vor ajunge înainte de Paşte. Cât de mult vor creşte

Marius Budăi, ministrul Muncii, a anunțat, vineri, la Palatul Victoria, că până de Paști vor fi plătite primele pensii recalculate pentru grupa a I-a și a II-a de muncă. Măririle sunt considerabile, potrivit unor exemple făcute publice de Guvern.

Marius Budăi a precizat că, din cei 100.000 de pensionari care vor primi pensiile majorate, au fost emise deja 35.000 de decizii, urmând ca până de Paști o mare parte să fie puse în plată.

Pensiile persoanelor care au lucrat în grupa întâi şi a doua de muncă şi care la momentul ieşirii la pensie nu le-a fost luat în calcul stagiu de cotizare suplimentar pentru acordarea punctajului sunt în linie dreaptă cu calcularea. Din cele circa 100.000 de decizii, deja am trimis acasă pensionarilor un număr de 35.000 de decizii, urmând ca până în sărbătorile de Paşte marea majoritate din acestea să fie şi puse în plată, adică jur de 30.000„, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Marius Budăi.

Ministrul a spus că pensionarii vor primi noile pensii recalculate în perioada 11-15 aprilie prin mandat postal şi că vor fi plătite diferenţele de pensie din luna octombrie şi până în luna martie. Până la 30 septembrie, se vor achita toate diferenţele pentru toţi cei 100.000 de beneficiari.

Fac apel la părinţii şi bunicii noştri ca în această perioadă să încerce să ia legătura cu factorii poştali pentru a intra în posesia acestor diferenţe de bani, cu menţiunea că vor fi plătite diferenţele de la 1 octombrie 2018 până la 30. 04. 2019, urmând ca în continuare, până la 30 septembrie 2019, să se achite toate diferenţele de bani pentru toţi cei 100.000 de beneficiari„, a mai spus ministrul, conform romaniatv.net.

Casa Naţională de Pensii a anunţat, joi, că, în cazul persoanelor care nu au fost găsite la domiciliu de factorii poştali şi au fost avizate pentru a se prezenta la Oficiul poştal, sumele reprezentând drepturile restante pot fi ridicate de la ghişeele poştale de care aparţin până în 17 aprilie.

Această modalitate de plată a diferenţelor se aplică atât pensionarilor care primesc drepturile prin Poşta Română, cât şi celor care primesc drepturile prin cont bancar.

Marius Budăi a dat exemple de creşteri de pensii după recalculare: un mecanic de locomotivă va primi pensie marită cu 40%, iar foştii mineri vor primi cu până la 43% mai mult la pensie.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. citeste mai mult
Parteneri
Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea
Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu...
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după ce s-a afișat întâi cu logodnica și apoi cu amanta!
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după...
Suma URIAȘĂ pe care Ana Porgras a câștigat-o la PRO TV! Survivor a umplut-o de BANI
Suma URIAȘĂ pe care Ana Porgras a câștigat-o la PRO TV! Survivor a umplut-o de...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Zodii care vor avea parte de o perioadă fantastică.  Se anunță schimbări benefice, plouă cu bani și scapă de probleme
Zodii care vor avea parte de o perioadă fantastică. Se anunță schimbări benefice, plouă cu...
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat macrou congelat. Ce s-a descoperit la analize
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat...
O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital iar medicii i-au spus că mai are doar 12 luni de trăit
O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Cum vor petrece Paștele Oana și Viorel Lis: „O să mă duc pe câmp să alerg un miel”. Blondina face dezvăluiri inedite
Cum vor petrece Paștele Oana și Viorel Lis: „O să mă duc pe câmp să...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii. Dimineața când ne trezeam, simțeam mirosul de lapte fiert, de turte făcute pe plită și căldură.”
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat...
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de măritat, dacă trebuie și insistă cine trebuie...”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de...
Orașul din România în care se construiește un ansamblu rezidențial peste o necropolă: “Cei mai mulți dintre decedați nu au avut coșciug”
Orașul din România în care se construiește un ansamblu rezidențial peste o necropolă: “Cei mai...
Alimentul de pe masa de Paște care te face să ieși pozitiv la drug-test. Șoferii trebuie să aibă mare grijă când îl consumă
Alimentul de pe masa de Paște care te face să ieși pozitiv la drug-test. Șoferii...
S-a produs marea ÎMPĂCARE. Simona HALEP nu părea în stare: Securea e îngropată
S-a produs marea ÎMPĂCARE. Simona HALEP nu părea în stare: Securea e îngropată
Scandal monstru între Florin Dumitrescu și Alex Dima. Chef-ul l-a jignit foarte urât. ''Nu mai mânca, dementule!''
Scandal monstru între Florin Dumitrescu și Alex Dima. Chef-ul l-a jignit foarte urât. ''Nu mai...
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Ce efecte are cloropicrina, arma chimică folosită de Rusia în Ucraina
Ce efecte are cloropicrina, arma chimică folosită de Rusia în Ucraina
Se schimbă regulile în FOTBAL. Decizia finală a venit azi, 3 mai. România e obligată la Euro 2024
Se schimbă regulile în FOTBAL. Decizia finală a venit azi, 3 mai. România e obligată...
Cel mai ghinionist campion mondial din istoria fotbalului. A rămas fără deget din cauza verighetei și și-a rupt piciorul
Cel mai ghinionist campion mondial din istoria fotbalului. A rămas fără deget din cauza verighetei...
Un român a făcut CALCULUL complet: „Cât costă să locuiești, singur, în Londra, în condiții de minimă decență”
Un român a făcut CALCULUL complet: „Cât costă să locuiești, singur, în Londra, în condiții...
Cât de frumoasă este fiica lui Ionuţ Chirilă. Imagini rare cu Ana
Cât de frumoasă este fiica lui Ionuţ Chirilă. Imagini rare cu Ana
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital:
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
Cel mai mare regret din viața Danielei Condurache. De ce nu are artista copii
Cel mai mare regret din viața Danielei Condurache. De ce nu are artista copii
Singurele trei zodii care își îndeplinesc cele mai mari dorințe în următoarele zile. Noroc, câștiguri mari și succes uriaș pentru acești nativi
Singurele trei zodii care își îndeplinesc cele mai mari dorințe în următoarele zile. Noroc, câștiguri...
Lidl bagă la ofertă produsele pe care toți românii le caută de Paște. Vor sta la raft doar până la finalul zilei de sâmbătă, 4 mai 2024
Lidl bagă la ofertă produsele pe care toți românii le caută de Paște. Vor sta...