O româncă a încercat imposibilul! Despre așa ceva nimeni nu și-a închipuit. S-a băgat într-o misiune sinucigașă să ajungă pe Marte

O româncă a încercat imposibilul! Despre așa ceva nimeni nu și-a închipuit. S-a băgat într-o misiune sinucigașă să ajungă pe Marte

Andreea putea fi unul dintre primii cetățeni care să ajungă pe Marte. Ar fi fost un moment cel puțin istoric. Dar proiectul are probleme, iar asta face și călătoria să fie incertă. Cum se vede însă pentru Andreea toată treaba asta și ce-a făcut-o să vrea să ajungă pe planeta roșie? Asta am încercat să aflu de la ea, scriu cei de la publicația de specialitate Playtech.ro.

Proiectul Mars One a pornit ca cea mai ambițioasă misiune prin care omenirea ar fi putut, în sfârșit, pune piciorul pe Marte. Dacă ar fi avut succes, cei care ar fi pășit pe Marte, ar fi rămas acolo pentru totdeauna.

Cum a pornit Mars One? În 2011, Bas Lansdorp și Arno Wielders au pus bazele misiunii Mars One, al cărei scop final era să formeze pe Marte o așezare umană permanentă. Dintre cei peste 200.000 de aplicanți, au fost selectați 100 de potențiali candidați, de pe toată suprafața globului.

În următoarea fază, 40 ar fi trecut prin procesul de izolare, din care ar fi rămas 24. Grupuri de câte patru urmau să aterizeze pe Marte la fiecare 26 de luni. Misiunea presupunea că niciunul nu ar mai fi revenit pe Pământ. Sau, cel puțin, acesta este planul. În 2019, misiunea a ajuns la un oarecare final.

Misiunea Mars One a avut în componența sa două organizații: Mars One Foundation, o organizație non-profit responsabilă cu găsirea de soluții pentru a îndeplini scopul misiunii, și Mars One Ventures, ramura comercială. Bas Lansdorp, fondatorul proiectului, a confirmat falimentul celei de-a doua.

A subliniat că doar aceasta a fost afectată. Potrivit lui, organizația non-profit continuă să caute finanțare pentru îndeplinirea misiunii. Oricum ar fi, călătoria fără întoarcere spre Marte ia o pauză. De la Andreea am vrut să aflu însă cum e să te pregătești, psihic, pentru așa ceva: o misiune sinucigașă (aproape), care poate avea un impact extraordinar asupra societății.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!