Clădirea unde se desfăşura în fiecare an Divan Film Festival a fost distrusă noaptea trecută. A zecea ediție a evenimentului, anulată

Clădirea unde urma să aibă loc festivalul de la malul Dunării a fost distrusă de o furtună

Anul acesta nu va mai avea loc Divan Film Festival. Din cauza furtunii, un copac a distrus locaţia de pe malul Dunării, unde urma să aibă loc evenimentul găzduit de poetul Mircea Dinescu. (VEZI ȘI: PESTE 100 DE COPACI CĂZUȚI, ZECI DE ACOPERIȘURI DOBORÂTE DE VIJELIE ÎN 12 JUDEȚE DIN ROMÂNIA)

„Din păcate, nu am revenit cu veștile bune pe care le pregăteam.

Pe malul Dunării a avut loc noaptea trecută o furtună care a distrus Gara Fluvială, spațiul nostru principal de proiecții și dezbateri.

Aceeași clădire, cu 15 ore înainte de furtuna care a doborât copacul

Până ne regrupăm și găsim alte soluții, anunțăm cu părere de rău că Divan Film Festival nu va mai avea loc anul acesta la Craiova și Cetate, în perioada 9-18 august, așa cum anunțasem. Ne pare rău”, au anunţat organizatorii pe pagina de socializare.

Cum a fost ediția a noua

Anul trecut a avut loc a noua ediție a festivalului dedicat filmului și artei culinare balcanice, Divan Film Festival. Timp de nouă zile, de pe 24 august până pe 1 septembrie, cei aproximativ 4.000 de spectatori prezenți în Craiova și Port Cultural Cetate au participat la proiecții și întâlniri cu cineaști din spațiul balcanic, concerte și demonstrații culinare.

Reunite sub tema – “Balcanii visează” – în programul festivalului s-au regăsit 15 filme de lungmetraj selectate de Cătălin Olaru, director artistic, dintre care 13 au rulat pentru prima dată în România, precum și 17 filme de scurtmetraj, alese de selecționerul Massimiliano Nardulli.

Printre acestea s-au aflat producțiile autohtone “Dragoste 1: Câine” (2018), prima parte a trilogiei dedicată dragostei semnată de Florin Șerban, care a rulat în avanpremieră națională, în prezența actorului Valeriu Andriuță, precum și proiecția specială a filmului “Moromeții” (1987) plus un fragment de 15 minute din filmul lui Stere Gulea, “Moromeții 2” (2018), nelansat încă, la vremea respectivă.

Divan Film Festival este un proiect cultural co-organizat de Fundația pentru Poezie “Mircea Dinescu” și Casa de Cultură “Traian Demetrescu”, Craiova, susținut de Centrul Național al Cinematografiei, Consiliul Județean Dolj și Primăria Craiova, în parteneriat cu Institutul Cultural Român și Uniunea Cineaștilor din România.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!