Bistrița: Un bărbat de 63 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu ATV-ul

Bistrița: Un bărbat de 63 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu ATV-ul

Un bărbat de 63 de ani din localitatea Sâniacob, județul Bistrița-Năsăud, a murit, joi seara, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul chiar în centrul localității.

Potrivit polițiștilor, bărbatul care conducea un ATV a pierdut la un moment dat controlul asupra acestuia, cel mai probabil din cauza neadaptării vitezei.

„Din primele verificări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că, pe raza localității Sâniacob, un bărbat în vârstă de 63 de ani, din localitate, care conducea un ATV, cel mai probabil din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul acestuia, a lovit un capăt de pod, după care s-a răsturnat”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Bistrița-Năsăud.

Rănitul a fost găsit de personalul medical în stare foarte gravă, fiind în stop cardiorespirator.

„Victima a fost găsită în stop cardiorespirator, iar echipajul de prim ajutor SMURD de la Punctul de lucru Lechința a aplicat protocolul de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor echipajelor medicale, organismul bărbatului nu a răspuns manevrelor protocolului de resuscitare„, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Marius Rus.

Polițiștii continuă în acest caz cercetările într-un dosar penal de ucidere din culpă.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce limite i-a impus Amalia Enache fiicei sale, Alma? „Sunt o mamă exigentă”
Click.ro
Ce limite i-a impus Amalia Enache fiicei sale, Alma? „Sunt o mamă exigentă”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Gandul.ro
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare