Drumeție cu peripeții. Trei tineri au sunat la 112, speriați de o viperă și de urmele unui urs VIDEO

Trei tineri au trecut printr-o spaimă groaznică în timp ce erau într-o drumeție pe munte. Adolescenții se pare că nu au estimat bine timpul pentru traseu, așa că până la coborâre, s-a lăsat întunericul.

Cei trei au tras o sperietură zdravănă când pe traseu s-au întâlnit pe o cărare cu o viperă, spun ei. Apoi au dat și de urmele unui urs. Panicați, au sunat la 112 și au cerut ajutor. Nu au mai făcut niciun pas până la sosirea jandarmilor.

CITEȘTE ȘI: Rudele lui Emi Pian se pregătesc de priveghi. Cum arată intrarea de la palatul interlopului. Un mare afiș a apărut pe gard

Trei adolescenți speriați, salvați de jandarmi

Jandarmii montani din Bușteni i-au găsit pe cei trei în zona Poiana Costilei. Erau foarte speriați și sunaseră în repetate rânduri la 112 să ceară indicații și să ofere date despre locația în care se află. Aceștia coborau de la Vf. Omu către stațiune și s-au speriat de un șarpe aflat pe traseu, care din descrieri părea a fi o viperă.

Apoi au dat și peste  urme de animale sălbatice iar lăsarea întunericului i-a panicat și mai mult.  Aceștia erau din București și veniseră în stațiune pentru o drumeție, dar nu au calculat bine timpul pentru traseu. Din fericire, s-au ales doar cu sperietura. Jandarmii i-au coborât în siguranță în stațiune.

CITEȘTE ȘI: Ambasada României la Beirut, avariată de explozie. MAE nu a aflat încă dacă vreun cetățean român a fost afectat

Întâlnire de gradul zero pe munte! Ursul le-a ieșit în cale

Salvamontiștii din Bușteni au fost chemați în ajutor săptămâna trecută de mai mulți turiști care s-au întâlnit cu un urs. Salvatorii au intervenit prompt, dar și turiștii au reușit să țină animalul departe până la sosirea lor.

Animalele încă se mai sperie de zgomote, așa că în loc să fugă turiștii sunt sfătuiți să își păstreze calmul și să acționeze cu tact.

„Așadar sfatul nostru este ca fiecare turist să poarte la îndemână un spray împotriva urșilor, să nu hrănească animalele sălbatice în general, să nu fugă din fața ursului ci să se retragă încet din calea lui, făcând pe cât posibil galagie”, sfătuiesc reprezentanții Salvamont.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Bianca, soția lui Cornel Păsat, își caută chirie. Cei doi sunt din nou în pragul despărțirii. „Nu sunt de acord”
Click.ro
Bianca, soția lui Cornel Păsat, își caută chirie. Cei doi sunt din nou în pragul despărțirii. „Nu sunt de acord”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!