Fetiță de cinci ani din Bacău, mușcată de o viperă sub privirile mamei sale

Fetiță de cinci ani din Bacău, mușcată de o viperă sub privirile mamei sale

O fetiță de cinci ani din  comuna băcăuană Asău a fost mușcată de o viperă chiar sub ochii mamei sale. Inițial, a fost dusă la Spitalul Municipal din Moinești, dar unitatea spitalicească nu avea ser antiviperin. Apoi au început căutările. Totul contracronometru. Viața copilei era joc.  După ce au primit răspuns negativ și de la Iași, medicii moineșteni au cerut ajutorul colegilor de la Spitalul Județean de Urgențe Bacău.

 „Am confirmat că avem un singur ser și au trimis copilul la noi unde i-a și fost administrat”, a declarat dr. Ștefan Camelia, medic pediatru de gardă.

Cum însă fetița a ajuns târziu la Spitalul Județean de Urgențe Bacău, după aproape cinci ore de la mușcătură, toxicitatea era foarte mare, iar fetița era în stare gravă. (VEZI ȘI: DRUMEȚIE CU PERIPEȚII. TREI TINERI AU SUNAT LA 112, SPERIAȚI DE O VIPERĂ ȘI DE URMELE UNUI URS)

Salvată in extremis

„La Unitatea de Primiri Urgențe, pediatrii i-au administrat o fiolă de ser antiviperin în urgență și s-au făcut imediat demersuri la Unifarm pentru a primi încă două fiole de ser antiviperin. Acestea au ajuns ieri dimineață și unul i-a fost administrat fetiței.

Din păcate, starea fetiței s-a agravat și, deoarece necesita supraveghere permanentă în ATI, în cursul zilei a fost transferată la Iași”, a declarat dr. Ioana Dinu, directorul medical al SJU Bacău.

Astăzi, în urma discuției cu medicul curant, starea fetiței s-a îmbunătățit, fiind stabilă și internată la ATI Iași – Compartiment Toxicologie.

Potrivit declarațiilor mamei, fetița era împreună cu ea pe o pășune din apropierea casei, unde căutau un obiect pierdut de o rudă cu o zi înainte, când au strâns fânul. Fetița era la câțiva metri de mamă, care a văzut când vipera și-a înfipt colții în glezna stângă a fetiței.

Un nou atac

Tot în cursul  zilei de ieri, la Compartimentul de Primiri Urgente Copii din Bacău a mai fost adus un adolescent care a fost mușcat de un șarpe și căruia i s-a administrat o doză de ser antiviperin. Starea lui este stabilă.

Ieri seara s-au comandat încă două fiole, dar Unifarmul a putut să onoreze comanda doar pentru o fiolă. (NU RATA: INTERVENŢIE INEDITĂ ÎN MEHEDINŢI! JANDARMII AU SCOS DIN MAŞINA UNUI POLIŢIST O VIPERĂ)

„Trebuie tras un semnal de alarmă asupra mușcăturilor de șerpi în această perioadă caniculară, cu atât mai mult cu cât este o problemă de aprovizionare în toată țara privind serul antiviperin”, a mai declarat dr. Ioana Dinu, director medical SJU Bacau!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!