Ce se va întâmpla cu taxele din România lunile viitoare

Ce se va întâmpla cu taxele din România lunile viitoare
Ce se întâmplă cu taxele din România lunile viitoare

Ministrul Finanțelor Publice a făcut declarațiile referitoare la taxele din România. Cîțu a scris un mesaj amplu pe o rețea socială.

Florin Cîțu îi asigură pe români că taxele nu vor crește până la finalul anului și nici în primele luni ale lui 2021. El a spus că majorarea nu este necesară întrucât are deja soluții de finanțare a cheltuielilor necesare în România în această perioadă.

Ministrul a postat pe pagina sa de Facebook o înregistrare video.

„Nu știm cât va continua”

„Nu creştem taxele. Am spus: nu vom creşte taxele în această perioadă şi nici în viitor. Nu este un moment pentru a creşte taxele. Noi credem într-o economie liberală, cu impozite mici, puţine, dar pe care le plăteşte toată lumea. Trebuie să aveţi încredere! Din poziţia de ministru al Finanţelor vă spun că nu vor creşte taxele nici până la finalul acestui an, nici anul următor. Avem deja soluţii de finanţare pentru acest an şi sunt pregătite soluţii de finanţare pentru anul viitor pentru a finanţa toate cheltuielile de care avem nevoie în această perioadă dificilă”, a spus Cîțu.

„România, alături de celelalte economii, trece prin momente dificile. Economia globală trebuie să îşi revină. Trecem printr-o criză de sănătate, care nu s-a terminat şi nu ştim cât va continua. În această perioadă, România trece printr-o campanie electorală şi ştiu că sunteţi bombardaţi zilnic de sute de mesaje care nu au niciun fel de susţinere în realitate. În special mesaje despre sănătatea economiei. Din poziţia de ministru al Finanţelor Publice sunt aici să vă spun care este situaţia reală a economiei şi v-am spus acest lucru tot timpul. Am spus mereu: încredere, transparenţă, profesionalism. În tot acest an nu a existat nicio problemă pentru care să nu avem soluţii. Chiar dacă am fost prinşi cu rezerva de stat pe zero am găsit soluţii, am găsit şi măşti şi dezinfectant pentru a putea ţine oamenii sănătoşi. Am găsit resurse pentru plata şomajului tehnic, pentru a susţine companiile. Am negociat cu sistemul bancar cea mai generoasă măsură de anulare a ratelor. Nu există probleme fără soluţii”, a mai explicat politicianul.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Elena Cârstea Muttart, mesaj pentru către Horia Brenciu. Gestul făcut de artist care a supărat-o crunt: „Lumea nu se schimbă”
Click.ro
Elena Cârstea Muttart, mesaj pentru către Horia Brenciu. Gestul făcut de artist care a supărat-o crunt: „Lumea nu se schimbă”
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Descopera.ro
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Călin Georgescu, eliberat și pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul din dosar se ridică la 1,1 milioane de euro. DIICOT contestă decizia
Gandul.ro
Călin Georgescu, eliberat și pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul din dosar se ridică la 1,1 milioane de euro. DIICOT contestă decizia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!