Şi cel de-al doilea poliţist rănit în accidentul din Olt este în stare gravă. A fost operat de trei ori şi a fost transferat la Floreasca

Șeful de post de la Bârza, rănit în accidentul de la Sopârliţa, produs în prima zi a anului, a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Capitală. Acesta a fost operat de fractură de femur, săptămâna trecută, la Slatina, însă, din cauza leziunilor pulmonare, medicii slătineni au solicitat transferul acestuia la Bucureşti.

Rănit în timpul misiunii, în localitatea Sopârliţa, în prima zi a noului an, polițistul Daniel Marin Bărbulescu, care se afla la volanul maşinii ce însoţea ambulanţa, a fost transferat la Bucureşti.

Daniel Marin Bărbulescu a fost supus săptămâna trecută intervenţiei chirurgicale de fractură de femur, iar a doua zi medicii slătineni au decis să-l transfere la un spital de rang superior, din cauza leziunilor pulmonare pe care le are.

„Pacientul a fost operat de femur, miercuri, iar joi a fost transferat la un spital din Bucureşti. Era stabil hemodinamic”, a precizat managerul SJU Slatina, Dan Stana. (VEZI AICI: A MURIT ŞEFUL DE POST DIN MORUNGLAV, GRAV RĂNIT ÎN ACCIDENTUL DE LA ŞOPÂRLIŢA)

Tragedia din prima zi a lui 2021

Colegul polițistului a murit săptămâna trecută. Fănel Niţu era poliţist de peste 25 de ani. S-a stins din viață în urma unui accident stupid. Poliţistul Fănel Niţu, şeful de post din Morunglav, a murit sâmbătă, după ce vineri a fost grav rănit într-un accident rutier produs la Şopârliţa. Bărbatul lucra în cadrul IPJ Olt de peste 25 de ani.

De zece ani, polițistul era șef de post în comuna Morunglav. Vineri, a fost cerut sprijinul prin 112 pentru un bărbat violent. O ambulanţă l-a transportat la spital, iar o autospecială de poliţie, în care se afla şi Fănel Niţu, a însoţit echipajul.

(NU RATA: CE MESAJ A POSTAT FIICA POLIŢISTULUI MORT ÎN ACCIDENTUL DIN OLT PE PAGINA DE SOCIALIZARE)„Persoana violentă a fost transportată cu ambulanța, iar echipajul de poliție însoțea transportul, conform protocolului, având semnalele luminoase în funcțiune. Întrucât pacientul ar fi devenit violent, conducătorul ambulanței a frânat brusc, moment în care echipajul poliției a intrat în coliziune față spate cu acesta. Evenimentul s-a petrecut pe fondul unui carosabil ușor umed”, au declarat reprezentanţii IPJ Olt.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Drama lui Alex Bogdan, ascunsă timp de 16 ani: „Sper cândva să pot să mă iert”
Click.ro
Drama lui Alex Bogdan, ascunsă timp de 16 ani: „Sper cândva să pot să mă iert”
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Descopera.ro
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Călin Georgescu, eliberat și pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul din dosar se ridică la 1,1 milioane de euro. DIICOT contestă decizia
Gandul.ro
Călin Georgescu, eliberat și pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul din dosar se ridică la 1,1 milioane de euro. DIICOT contestă decizia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!