Peste 50 de polițiști din Suceava au picat examenul psihologic. Culmea, candidații s-au plâns că subiectele au fost prea grele

Peste 50 de polițiști din Suceava au picat examenul psihologic. Culmea, candidații s-au plâns că subiectele au fost prea grele

62 de polițiști din județul Suceava nu au trecut de testul psihologic desfășurat în vederea susținerii examenului de trecere în corpul ofițerilor de poliție. Tinerii s-au plâns că subiectele au fost mult prea grele.

Supărați de rezultatele obținute, candidații au scris o reclamație conducerii Inspectoratului General al Poliţiei Române.

„În calitate de agenți de poliție din cadrul IPJ Suceava, cu ocazia evaluării psihologice desfășurate în vederea susținerii examenului de trecere în corpul ofițerilor de poliție, în perioada 6-13 ianuarie 2021, am fost declarați inapți și arătăm că nu au fost respectate regulile stabilite la întocmirea și alegerea subiectelor pentru testare.

În acest sens, subiectele alese au fost de un nivel de dificultate mult mai ridicat față de cele susținute de alte IPJ din țară, drept urmare la IPJ Suceava au fost declarați inapți 60 de lucrători, din 212 persoane testate. Prin comparație, în urma verificării situației cu rezultatele obținute la nivel național, în 30 de județe au fost un total de 62 de candidați declarați inapți, din peste 3.000 de persoane testate”, au scris oamenii legii în în reclamație.

Cinci persoane au semnat sesizarea

Cinci polițiști au semnat sesizarea prezentând şi situaţia din fiecare judeţ al ţării. Potrivit celor scrise de oamenii legii din Suceava, per total pe judeţ, maxim 3-4 candidaţi au picat testul psihologic. Iar în multe judeţe, nimeni nu a fost respins, relatează presa locală.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anisia Gafton a devenit mamă! Primele declarații emoționante după naștere: „Cel mai frumos sentiment din lume!”
Click.ro
Anisia Gafton a devenit mamă! Primele declarații emoționante după naștere: „Cel mai frumos sentiment din lume!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!