COVID-19 ne afectează inclusiv creierul, potrivit unui studio din SUA

COVID-19 ne afectează inclusiv creierul, potrivit unui studio din SUA

Potrivit unui studiu realizat în America, în care peste 200.000 de pacienți infectați au fost analizați, s-a dovedit că boala afectează și creierul. Specialiștii spun că 13% din aceștia au fost diagnosticați pentru prima dată cu o afecțiune psihiatrică sau neurologică la șase luni după îmbolnăvire.

Oamenii pot delira din cauza bolii?

Un exemplu adus de specialiști este un bărbat în vârstă de 30 de ani, care, la o zi după ce a prezentat simptome, neavând antecedente de tulburări mintale, a început să creadă că poate vorbi cu rudele sale decedate. El devenise convins că Apocalipsa este iminentă.

Potrivit surselor citate de Business Insider, episoadele psihotice pot duce la consecințe dramatice atât pentru pacienți, cât și pentru cei din apropierea lor. De mai bine de un an, există dovezi că infectarea cu SARS-CoV-2 poate produce tulburări psihice.

„Cercetătorii erau interesați de modul în care COVID-19 afectează diferite grupuri de vârstă și în câte moduri. Există dovezi îngrijorătoare că, în privința adolescenților, virusul le poate afecta mintea”, a declarat Len Ramirez – corespondent KPIX.

„Comportamente obsesive, delir, paranoia, de fapt chiar aceste simptome i-au adus în spital. Apoi, anumiți markeri privind inflamații prezente la acești copii, care indică faptul că se întâmplă ceva, fără a indica exact cauza”, a declarat Michael Wilson – medic UCSF.

Care este explicația

Se pare că sistemul imunitar atacă sistemul nervos central. Din această cauză, anticorpii a căror sarcină este să atace sursa infecției, atacă de fapt proteinele din creier, la care nu au în mod normal acces, grație unei bariere naturale, compromisă de coronavirus. Astfel, apare un tip de encefalită, o reacție autoimună care produce inflamarea creierului, ceea ce poate cauza psihoze.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
Click.ro
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
Gandul.ro
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!