Orbită de prea mult alcool, o femeie din Vaslui a încercat să-și ucidă bărbatul

Orbită de prea mult alcool, o femeie din Vaslui a încercat să-și ucidă bărbatul

Un bărbat a fost la un pas de moarte din cauza concubinei sale. Femeia s-a îmbătat atât de tare, încât s-a transformat complet, devenind agresivă. Orbită de furie, ea a a încercat să-l ucidă pe bărbat cu un cuțit. Din fericire, după câteva zile de spitalizare, el a fost externat.

Bărbatul este lăudat și îndrăgit de sătenii din Boțești, potrivit celor de la Vremea Nouă.

 “ Pe el îl știu din copilărie, e cuminte, nu e băiat rău, dar acum s-a întâmplat de la băutură, de la altceva nu putea să se întâmple. Au fost plecați prin lume, la oi, pe unde au fost ei. Niște oameni consumatori de alcool.De aici a pornit totul”, a declarat unul dintre vecinii familiei Toma. “Am auzit că au băut, s-au îmbătat, s-au luat la ceartă, ea a luat cuțitul și l-a injunghiat. Nu ne-am așteptat la una ca asta, la noi în comună nu s-a mai întâmplat ca soția să-și înjunghie soțul sau soțul să-și înjunghie soția. Nu s-a auzit la noi așa ceva, e ceva de groază, nu e de crezut să facă o femeie una ca asta. E o femeie mărunțică, are vreun 1,30 m înălțime și 50 kg. E capabilă de scandal la băutură, e scandalagioaică, dar să crezi că pune mâna pe cuțit, niciodată”, a declarat un alt consătean al celor doi.

Chiar Ion a fost cel care a povestit prin ce a trecut.

 “Ea a venit în casă, am stat puțin de vorbă, m-am ridicat să mai pun pe foc și ea avea cuțitul în mânecă. Mi-a dat și eu am căzut jos. Fratele meu a anunțat poliția și salvarea, nu mai știu nimic. Nu aveam probleme, eu munceam la Galați, ea rămânea acasă. Era un pic băută. În ziua aia a fost la o înmormântare. A zis la un om de pe colț că mă taie, dar nu știu de ce. M-a înjunghiat și a fugit. A găsit-o a doua zi poliția. Mai mult am muncit eu, i-am trimis bani. De sărbători i-am dat 28 milioane și a luat frigider, mașină de tocat, am venit cu porc acasă. Nu știu ce a fost în capul ei. Când bea, o lua razna”, a declarat bărbatul înjunghiat.

Dan Ungureanu, medicul urgentist de pe Ambulanța Vaslui a precizat că după ce a fost internat la Vaslui, pacientul a fost transferat la Iași, pentru a fi operat.

“Ambulanța din Huși a fost solicitată să intervină în localitatea Boțești, pentru un bărbat de 45 de ani, victima unei agresiuni. Mai exact, el a fost înjunghiat de către soție cu un cuțit. Pacientul a fost găsit coerent și conștient, dar prezenta o plagă înjunghiată la nivelul hemitoracelui drept. I s-a acordat primul ajutor și a fost transportat la Spitalul de Urgență Vaslui. Ulterior, în cursul nopții, a fost transferat de un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă la secția Chirurgie Toracică din Iași”.

Femeia s-a ales cu dosar penal 

Femeia a fost reținută de polițiștii vasluieni, care au întocmit dosar penal în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor.

“La data de 22 ianuarie 2022, ora 20.13, Poliția Municipiului Huși a fost sesizată, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la o agresiune produsă în localitatea Boțești, comuna Boțești. La fața locului s-au deplasat echipaje de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Huși și o echipă operativă de cercetare, cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic. În urma agresiunii, un bărbat de 44 de ani, din localitatea Boțești, a suferit o plagă înjunghiată, fiind transportat la unitatea medicală din municipiul Vaslui, ulterior fiind transferat în municipiul Iași. O femeie de 46 de ani, din localitatea Boțești, prezumtivă autoare, a fost depistată și condusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui pentru efectuarea de cercetări. Întrucât în urma cercetărilor efectuate în cauză a fost conturată suspiciunea comiterii unei infracțiuni contra vieții (tentativă la omor), dosarul penal a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, competent să efectueze urmărirea penală”, a declarat Mihaela Manoliu, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!