Bia Khalifa stârnește imaginația bărbaților. Imagini incendiare la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, de pe Pro TV

Bia Khalifa. Foto: Captură de ecran

Prima ediție a emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” a debutat cu o mulțime de surprize pentru cei de acasă, dar și pentru concurenții din Republica Dominicană. Bărbații au avut parte de ceva cu adevărat neașteptat, mai ales în momentul în care Bia Khalifa a început să se dezbrace.

Imaginația bărbaților a fost pusă la încercare în această seară, după ce Bia Khalifa a dorit să se relaxeze după o zi istovitoare. Creatoarea de conținut pentru adulți a reușit să le acapareze atenția celorlalți concurenți, uimindu-i cu dezinvoltura sa.

Bia Khalifa, imagini incendiare la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, de pe Pro TV

Tânăra de 21 de ani a lăsat să se înțeleagă de la început că nu este deranjată de faptul că bărbații ar putea să o privească în momentul în care se îmbracă sau se dezbracă. Astfel, în momentul în care și-a dorit să meargă și să facă o baie cu apă caldă, aceasta s-a dezbrăcat în fața tuturor, fără nicio jenă. Paul Diaconescu, colegul său de echipă, s-a aflat alături de ea, privind-o din cap până în picioare.

CITEȘTE ȘI: CINE A CÂȘTIGAT PRIMA PROBĂ A CONCURSULUI „SUNT CELEBRU, SCOATE-MĂ DE AICI!”, DE PE PRO TV. ÎNVINGĂTORII AU AVUT PARTE DE SURPRIZE DULCI

Lui Răzvan Botezatu nu i-a venit să creadă faptul că Bia Khalifa s-a dezbrăcat inclusiv de lenjerie și a decis să defileze goală prin fața tuturor. Aceasta i-a spus prezentatorului că îi este foarte cald și că are nevoie să se relaxeze puțin.

„-Bia, ce naiba? Te dezbraci în pielea goală aici lângă noi?

-Păi mă duc să mă spăl. Dacă ați ști ce cald îmi e, m-ați înțelege”, a fost dialogul dintre cei doi concurenți.

VEZI ȘI: PREPARATELE CULINARE CARE LE-AU PUS BEȚE ÎN ROATE CONCURENȚILOR DE LA „SUNT CELEBRU, SCOATE-MĂ DE AICI!”

Cel care a rămas șocat de-a dreptul de gestul tinerei de a merge dezbrăcată până la baie a fost actorul și comediantul Cornel Palade. Acesta a trecut pe lângă Bia Khalifa, spunându-le colegilor săi că s-a ales cu o durere mare de ficat.

„Domnului Cornel îi place că ea mai umblă goală prin camp și cred că tuturor băieților le place că mai văd și altceva în afară de o tarantulă prin iarbă, o fasole pe care o lasă la înmuiat sau un orez”, a explicat Răzvan Botezatu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
„Nu-mi vine să cred! Dumnezeu există!”. Alina Pușcău a primit rezultatul după ce i s-au descoperit 11 tumori și cancer la sân
Prosport.ro
„Nu-mi vine să cred! Dumnezeu există!”. Alina Pușcău a primit rezultatul după ce i s-au descoperit 11 tumori și cancer la sân
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anamaria Ferentz, mărturisire sfâșietoare după una dintre cele mai dureroase pierderi din viața sa: „Învăț să trăiesc”
Click.ro
Anamaria Ferentz, mărturisire sfâșietoare după una dintre cele mai dureroase pierderi din viața sa: „Învăț să trăiesc”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
Gandul.ro
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!