Momente grele pentru Flavia Mihășan. A doua sarcină i-a dat viața peste cap. „Eram singură”

Momente grele pentru Flavia Mihășan. A doua sarcină i-a dat viața peste cap. "Eram singură"
Flavia Mihășan s-a confruntat cu despresia postnatală/ sursă foto: Instagram

Sinceră și asumată, Flavia Mihășan (39 de ani) a vorbit despre cum i s-a schimbat viața de când a devenit mămică. Fosta asistentă de la Neața cu Răzvan și Dani s-a simțit copleșită de noul rol, a clacat emoțional, însă nu s-a dat bătută. Momentul critic a fost după a doua sarcină.

Fosta asistentă de la Neața cu Răzvan și Dani este mama a doi băieței mult iubiți și doriți, Carol (4 ani) și Tudor (2 ani). Rolul de mamă nu vine cu instrucțiuni, iar Flavia a avut ceva de furcă în noua postură, însă a rămas cu picioarele pe pământ și a fost conștientă că are nevoie de ajutor specializat.

Flavia Mihășan a suferit de depresie postnatală după a doua sarcină

Citește și: MOMENTELE CRÂNCENE TRĂITE DE FLAVIA MIHĂȘAN, DE LA NEATZA CU RĂZVAN ȘI DANI. A SUPORTAT O ADEVĂRATĂ TRAUMĂ ÎN TINEREȚE

Job-ul de mamă îi ocupă tot timpul din lume. Toată atenția îi este îndreptată către cei doi băieței, iar prioritățile și-au schimbat ordinea în viața ei. Până să ajungă maestră în gestionarea situațiilor critice, Flavia Mihășan s-a confruntat cu depresia postnatală, diagnostic des întâlnit în rândul proaspetelor mămici. S-a simțit copleșită de faptul că nu putea să se împartă între copilul cel mare și bebelușul nou-născut. A fost o perioadă în care s-a trezit singură cu doi copii, Marius Moldovan, tatăl celor mici, fiind prins cu o serie de proiecte profesionale.

„Am trecut prin această depresie post natală după a două sarcină. Mă simțeam copleșită de faptul că nu puteam să mă organizez între copilul meu mai mare care era tot mic (1 an și 11 luni) și bebelușul meu. El în fiecare seară, timp de 2 luni, a avut colici. Alăptam, nu mă odihneam suficient se pare, aveam și grijă de Carol într-o perioadă în care Marius avea filmări și eram singură cu amândoi. Am depășit momentul odihnindu-mă și, la un moment dat, făcând terapie„, a dezvăluit Flavia Mihășan pentru Unica.ro.

”Încerc să le setez limite”

Dacă ar fi să se caracterizeze, Flavia crede că este o mamă descurcăreață, iar intuiția este un aliat de bază în viața de zi cu zi. Învață zilnic lucruri importante de la copiii ei, însă, răbdarea este una dintre calitățile pe care le-a dobândit datorită lor. În același timp, coregrafa încearcă să le insufle celor mici principii și valori sănătoase.

„Ca mamă sunt un pic din toate. Am plecat pe drumul asta al maternității dorindu-mi foarte tare să fiu relaxată, să ofer libertate copiilor mei, dar până nu devii mama, real, n-ai cum să știi mare lucru. Așadar lucrez intuitiv (râde), încerc să am momente de conectare cu ei, suntem mereu împreună.

În același timp încerc să le setez și limite pe care încearcă să le depășească zilnic, și atunci nu mai sunt atât de calmă. Sunt doi băieți minunați, dar nu stau locului o clipă pentru că sunt extrem de curioși. Învăț zilnic de la ei. Ei doi sunt lecția mea, oglinda mea și mă ajută extrem de tare să cresc. Am învățat multe, însă în primul rând se pare că învăț răbdarea, ceea ce eu nu prea știam ce înseamnă. Și învăț într-adevăr ce înseamnă să iubești și despre capacitatea enormă pe care o am de a iubi”,  a mai spus Flavia.

Citește și: AU INCENDIAT PLAJA! TOP 40 BOMBE-SEXY! IMAGINAȚIA MASCULILOR A LUAT-O RAZNA: DEFILEAZĂ DANIELA CRUDU, ANTONIA, DELIA ȘI LISTA E LUNGĂ!

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Elena Udrea comentează dezvăluirea Gândul despre like-urile ”fantomă” de pe pagina fostului premier Ilie Bolojan: ”Sunt boții, fără discuție”
Gandul.ro
Elena Udrea comentează dezvăluirea Gândul despre like-urile ”fantomă” de pe pagina fostului premier Ilie Bolojan: ”Sunt boții, fără discuție”
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...