Legenda muzicii ușoare a spus tot ce are pe suflet, într-un interviu emoționant, dar condimentat și cu picanterii din culise! Legătura cu Bee-Gees și ”batistuța pierdută”, cu Mitică Popescu

Trăim o realitate tot mai puternic de-ideologizată în care valorile sunt confundate după efemerul succes comercial, în care operei de artă i se ignoră dreptul estetic, convertind-o în „marfă” negociabilă sau în care artistul autentic este pur și simplu prestator de servicii. Bucurându-mă de privilegiul unei comunicări prieteneşti cu artistul Nicu Costache, cunoscându-i firea plăcută, echilibrată, opusă faimei şi autopromovării ce se cultivă în noua cultură de panou fotografic, îmi permit luxul să-l iscodesc un pic, pe un ton simplu, firesc, în conturarea parcursului său profesional, muzical.

Valorile sunt, cu adevărat, ascunse în biblioteci.

CANCAN.RO: Despre familia ta s-a tot scris de-a lungul timpului. Cum simți tu această istorie trangenerațională?

Nicu Costache: Istoria muzicală a familiei mele începe de la bunicul din partea tatălui. Din păcate, noi nu am apucat să îl cunoaștem personal. Bunicul meu a fost un foarte bun muzicant (spun muzicant, și nu muzician) care a avut marea șansa să respire același aer cu marile celebrități ale vremii. El a cântat mult timp alături de marea noastra Maria Tănase, ducându-l pe marile scene ale țării și ale lumii. La rândul lui, tatăl meu i-a călcat pe urme, desigur, la alt nivel. El a condus un ansamblu muzical, apreciat la acea vreme, iar mama a făcut parte dintr-un ansamblu de dansuri. Cred că această istorie a familiei mele într-un fel ne-a obligat și pe noi să nu dezamăgim și să continuăm, atât cât putem, ceea ce ei au început. Deloc întâmplător, toți cei patru copii ai familiei care au urmat, adică eu și ceilalalți trei frați ai mei – Nelu, Jan si Valy am ales să urmăm calea muzicii. Mai întâi, cu tot ce a însemnat activitate muzicală în cadrul școlii, orchestra și corul, culminând cu MINISONG și trupa noastră, TOP M. Din fericire, istoria muzicală a familiei noastre este dusă mai departe de nepotul meu, Theo Costache – actor, solist și producator muzical. Theo este fiul lui Jan, fratele meu mai mic, Jan fiind și compozitorul pieselor din perioada TOP M, dar și a celor scrise pentru mine, ca solist. În paralel, a colaborat și cu alte nume cunoscute din industria muzicală.

CANCAN.RO: Nu este ceva – chiar deloc – obișnuit ca patru frați să fie la fel de talentați. Sincer, credeam că pedigree-ul nu se moștenește întotdeauna. Iată și excepția. În plus, dacă obligi un copil talentat să-ți calce pe urme, în majoritatea cazurilor nu vei obține decât efectul invers. Motiv pentru care îl bănuiesc pe tatăl tău că a fost și un fin psiholog. Mă înșel?

Zodia protejată de Dumnezeu în luna iunie. Primește tot ce și-a dorit!

Adevărul despre CEL MAI CONSUMAT aliment de români! Doctorul Vlad Ciurea: „Moleșește activitatea...

Nicu Costache: Noi nu am fost obligați nicio secundă pentru a face muzică. Pur și simplu asta am simțit. Și foarte important: noi nu am făcut muzică pentru bani, nu am trăit niciodată din muzică ci, pur și simplu, totul a fost un hobby. Nelu – fratele meu cel mare – a urmat studiile la pian și contrabas la Școala de muzică.

Interesant, nu m-am gândit niciodată la ce spui, cum că tata ar fi fost un fin psiholog, dar cred că ai dreptate. Lucrurile au stat cam așa: în acei ani grei ai comunismului, pentru a ne oferi o viață mai frumoasă, tata a ales să stea mult timp, ani chiar, departe de familie. El a lucrat foarte mult în fosta Germanie Democrată. Ori de câte ori revenea în țară, ne trezeam în casă cu un nou instrument. Așa se face că, în ani, casa noastră avea suficiente instrumente pentru o întreagă orchestră. De la banala muzicuță, la acordeon, clavietă (sau triole cum sunt azi cunoscute), blockflote, maracase, castaniete, tamburine, banjo, chitara rece, chitara electrica, chitara bas, orga… Lista e mare, pentru că, la cele enumerate, am avut și cobză, drâmbă, fluiere, iar pe timpul verii, contrabasul lui Nelu la care repeta. Să nu uit, la începuturile TOP M, un set de tobe, la mine în dormitor. Dar din toate instrumentele, cel mai drag și pe care îl am la suflet este vioara bunicului, pe care o păstrez și care poartă în lemnul său o mică parte din istoria muzicii românești. La atâtea instrumente câte existau în casa noastră, niciodată, dar niciodată, nu i-am auzit pe părinții mei să ne oblige sau cel putin să ne propună să studiem un anume instrument. Dar ei știau că, sigur, curiozitatea copilărească ne va face să punem mâna, să vedem despre ce este vorba, să descoperim cam ce reprezintă. Așa se face că testând atâtea instrumente, pot spune că nu suntem străini de niciunul dintre ele.

”Song și Minisong fără Ioan Luchian Mihalea nu poate exista!”

CANCAN.RO: Minisong. Celebrul Minisong. Și mai celebrul și fascinantul Ioan Luchian Mihalea. Genialul Oanță. Cu toată sinceritatea, eu chiar cred că – inclusiv prin profesia practicată astăzi – dar cu precădere grație spiritului tău efervescent foarte similar cu Oanță, ești perfect legitimat să continui, asumat, visul lui Mihalea. E dreptul tău să mă contrazici. Deși…

Nicu Costache: Nu ești primul om care îmi spune asta. Au mai fost încercări ale altora, nereușite din păcate, de a reface Minisong. Dar eu sunt convins că Song și Minisong fără Ioan Luchian Mihalea nu poate exista. Poți face un alt grup de copii, poți să îi spui oricum, dar nu Minisong. Pentru că Minisong a fost unic și asta o spune unul care a fost acolo încă din prima zi, și poate singurul din prima generație care a rămas în grup până în ultima zi a clasei a VIII-a (asta era maximum cât puteai face parte din grup). În momentul actual, nu știu dacă ar mai avea același impact așa cum l-a avut Minisong când a apărut. Lucrez de 18 ani cu cei mici și mi-aș fi dorit să am un asemenea grup, dar…timpul este inamicul meu. Ori, pentru a face așa ceva, chiar e nevoie de timp, de spațiu…

CANCAN.RO: Succesul se măsoară în mii de ore de muncă și sute de eșecuri. Te ridici și mergi înainte. Sau depui armele? Franc, ai abdicat?

Nicu Costache: Sincer, au fost multe momente în viața mea în care am fost la un pas de a abdica, dar, nu… Niciodată nu am depus armele, am mers mai departe, chiar și atunci când nu se întrevedea nici cea mai mică luminiță…de fapt, nu se vedea nici tunelul. În urmă cu câțiva ani, într-un timp extrem de scurt, mai precis, în câteva luni, am trecut prin niște momente care nu au cum să nu te marcheze: moartea neașteptată a fratelui nostru cel mare, Nelu, patru luni mai târziu, moartea tatălui și, la alte câteva luni, boala mamei care a ținut-o imobilizată la pat timp de patru ani, până în ultima ei zi pe această lume. Chiar dacă fizic simțeam că nu mai pot, cred că o forță divină mi-a dat putere să nu cedez. În acea perioadă mi-am spus de multe ori că trebuie să rămân în picioare, cu mintea limpede, pentru că, dacă voi cădea, nu știu dacă mă mai pot ridica. Și iată-mă: încă în picioare!

CANCAN.RO: Mă bucur și te felicit! Crezi că idealul nu este decât adevărul la distanță, cum considera Lamartine?

Nicu Costache: Frumos spus! Idealul, acea țintă către care visăm… Da, poate fi adevărul de la distanță, dar să nu uităm că, fără existența unei acțiuni eficiente, riscăm ca acest ideal să nu se poată realiza. Altcineva spunea că idealul este proiecția imaginară în trecut a unor aspirații sau interese. Eu spun că idealul este o expresie a realului.

CANCAN.RO: Să nu confunzi încrederea cu tupeul. Tu, Nicu, te-ai bazat exclusiv pe talent. Rămâi fidel acestei filosofii, indiferent de consecințe?

Nicu Costache: Din păcate, generația actuală face această mare greșeală, de a confunda încrederea cu tupeul. Văd asta inclusiv la cei mici. După ‘89, nu puțini sunt cei care nu au înțeles ce înseamnă cu adevărat libertatea câștigată, dreptul de a ne exprima liber. Acei copii de atunci sunt părinții copiilor de astăzi, copii care văd o normalitate în a fi tupeist, indiferent că vorbim de relația lor cu părinții, cu colegii sau profesorii. Este benefic să fie încrezători, dar de prost-gust, tupeiști, nu. A fi un om cu tupeu nu te transformă într-unul superior. În educația primită de la parinții mei nu am auzit vreodată cuvântul tupeu. Mă întrebi dacă m-am bazat exclusiv pe talent. Am fost mereu încrezător în absolut tot ce mi-am propus. Poate, dacă ar fi avut o fărâmă de tupeu, este posibil să fi fost mult mai vizibil în fața publicului. Dar în tot ce am făcut m-am bazat strict pe puterile mele, ale noastre, pentru că…vezi tu, să încerci să te faci cunoscut lumii, fără a avea o relație, pe cineva care să te susțină, este aproape o utopie, indiferent cât de talentat ai fi. Și, totuși, sunt câtiva oameni care mi-au întins o mână și vreau să îi amintesc aici pe Petre Magdin, Mihai Tatulici și Titus Munteanu.

CANCAN.RO: Când ești ales, pe lista scurtă, de o legendă este un pașaport excepțional și de netăgăduit. Ce a fost cel mai provocator, cel mai dificil? Și în Minisong și în TopM.

Nicu Costache: Cu TOP M, ceea ce am spus înainte. Să răzbați într-o lume în care nu te poți exprima fără o relație printre impresari, case de discuri, oameni de radio sau televiziune. Să bați la niște uși, la care nu îți răspunde nimeni. Să vezi că piesa ta conduce clasamentele muzicale ale publicațiilor, fără să fi beneficiat de o singură difuzare, cel puțin… Și asta în fața unor nume abonate ale posturilor radio-tv. Cu Minisong a fost mai simplu. Oanță s-a ocupat de tot ce a însemnat partea de impresariere. Nu a fost ușor nici acolo, pentru noi, cei din componența inițială. Pentru cei veniți după noi, să zicem că a fost mai ușor, au găsit un grup deja format, cunoscut, știau cam la ce să se aștepte.

”Ne-am trezit jucând – Am pierdut o batistuță – cu greii de la Teatrul Mic!”

CANCAN.RO: Cumva, răspunsul tău mi-a amintit de Cușca sufleurului a lui Gaby Mihăilescu. Cu ce să te mituiesc să ne spui câteva picanterii din culise, din spatele ecranului?

Nicu Costache: Picanterii din perioada Minisong? Așa cum spuneam, noi am fost trei frați în Minisong. Nu cred că au mai fost cazuri, nici în Song, nici în Minisong. Oanță avea o mare plăcere să ne dea porecle, care mai de care mai haioase. Eu cântam la vocea întâi, Jan și Vali la a doua. Atunci când învățam câte un cântec nou, ne asculta în grup, dar și individual. Ei, bine… când ne venea rândul să ne asculte, îl auzeai ”Doamnelor și domnilor, pentru dvs: Bee Gees!” Coincidența era una destul de mare, pentru că în celebrul Bee Gees cântau trei dintre cei patru frați Gibb, iar fratele lor cânta solo. Adică exact ce se întâmpla și cu noi: trei frați în Minisong și un frate cu carieră solo. Și așa ne-am ales cu porecla asta: frații Bee Gees! Din acea perioada am multe amintiri frumoase. Nu-l pot uita pe Oanță cum striga ”Fasolea!!” când ne vedea că nu zâmbim când cântam… Sau cum ne-am trezit jucând ‘’Am pierdut o batistuță” cu greii de la Teatrul Mic (Leopoldina Bălănuță, Mitică Popescu, Dan Condurache)… Sau neliniștea noastră pe aeroportul din Londra când Oanță nu mai apărea și riscam să pierdem avionul (se stricase mașina care îl transporta la aeroport). Amintiri haioase au fost și în perioada TOP M… niște puști rebeli… când l-am convins pe Titus Munteanu să ne lase să filmăm cu mânecile sacourilor suflecate (atunci când cenzura impunea purtarea sacoului cât mai sobru) sau codițele noastre ascunse sau prinse cu agrafe… sau disperarea realizatorilor tv când trebuia să ne pună câte un filtru pe păr, să nu se vadă șuvitele…

CANCAN.RO: Nostim! Grozave amintiri! Dar, sincer, ce este talentul fără tehnică? Și invers. Pare o stereotipie plictisitoare întrebarea, dar îți mărturisesc că, în subsidiar, se bazează pe convingerea că în România avem un pic – de fapt mai mult – din cultura stupidă de panou fotografic. Mi se pare stupid.

Nicu Costache: Talentul fără tehnică este posibil, invers nu! Cu talentul te naști, dar nu este ok să te limitezi la atât. Talentului nativ trebuie să îi faci un upgrade, să te perfecționezi împreună cu oameni specializați în tehnică interpretativă. Din păcate, scena muzicală românească nu duce lipsă de amatori care se cred profesioniști.

CANCAN.RO: Te prețuiesc imens și regret să spun asta, dar cu durerea ești prieten. Ești unul dintre oamenii foarte robuști emoțional pe care îi cunosc. Deși, oximoronic cumva, ai o structură sensibilă. Și mult umor. Umor agil. Dar puterea vine din…

Nicu Costache: Mulțumesc! M-ai ”citit” destul de bine… Să nu uiți că ai în față un Săgetător autentic… Pot fi pâinea lui Dumnezeu, dar să nu faci greșeala să mă calci pe coadă, pentru că am o tolbă plină cu săgeți. Din ce vine puterea? Așa cum spuneam la început, cu siguranță de Acolo, de Sus… și din firea mea optimistă…uneori, prea optimistă…

CANCAN.RO: Venim din același mediu cultural-artistic. Știm, amândoi, că artistul și caracterul pe care-l poartă pe străzi sunt, deseori, chestiuni disparate. Mă întrebam, deunăzi, cât de dezamăgit a fost Oanță (Ion Luchian Mihalea) de unii oameni. Tu? Tu ai dezamăgiri în sensul asta?

Nicu Costache: Nu le-aș numi dezamăgiri. Au fost momente în care așteptările mele au fost altele, dar n-am dramatizat niciodată. La începuturile noastre ca TOP M, am lucrat cu diverși instrumentiști sau soliști. Practic, alături de noi ei au văzut pentru prima dată cum arată un studio de înregistrări sau un platou de televiziune. Nu vreau să dau nume, dar te asigur că unii sunt și azi pe piața muzicală. Dacă te vei uita în CV-ul lor, vei vedea că au avut, probabil, vreun moment de amnezie, pentru că au uitat care și cu cine le-au fost începuturile artistice. Numele nostru nu apare nicăieri. Nu este problemă, eu mă bucur pentru succesul lor și pentru că am fost o pietricică la temelia lor într-ale muzicii. Despre Mihalea… nu știu dacă a fost sau nu dezamagit de unii oameni. Mai degrabă, cred că ar fi fost după dispariția lui. Imediat după moartea lui, încă învăluită în mister, unii au uitat că l-au cunoscut sau că au cântat în grupurile conduse de el.

Crede în reîncarnare: ”Am trecut prin niște episoade care …”

CANCAN.RO: Să schimbăm tonul. Ca-n muzică. Anul ăsta avem cinci tururi de scrutin. Mergi la vot? Va ninge peste noi cu flori?

Nicu Costache: Absolut! E dreptul meu! N-am lipsit niciodată…iți arăt buletinul! Dacă va ninge peste noi cu flori? Ce frumos… ăsta era cântecul lui Oanță și al lui Cătălin Munteanu, amândoi plecați mult prea devreme… Ți-am spus că sunt un tip optimist. Cred în zile mai bune!

CANCAN.RO: Care ar fi primele legi pe care le-ai da ca imperioasă necesitate, dacă te-ai trezi mâine dimineață la Cotroceni?

Nicu Costache: Tot ce ține de un trai normal: salarii, pensii, alocații mărite pentru cei mici, prețuri decente. Și dacă vorbim de pensii, să ne amintim și de artiștii care au slujit scena o viață întreagă și care ajung să trăiască dintr-o pensie mizeră și umilitoare.

CANCAN.RO: Crezi în reîncarnare?

Nicu Costache: Da! Pentru că nu vreau să cred că un suflet care pleacă, își încheie definitiv misiunea. În plus, am trecut prin niște episoade care îmi întăresc convingerea.

CANCAN.RO: Industria muzicală azi: o înțelegi? Și trei cuvinte ‘’miraculoase’’ pentru un newcomer ar fi:…

Nicu Costache: Talent, răbdare, respect pentru public! Sunt mai mult de trei cuvinte.

Industria muzicală de la noi a crescut enorm. Piese românești se ascultă pe tot globul și asta este foarte bine. Asta, pe de-o parte… Pe de altă parte, o bună bucată s-a cam manelizat și asta nu pot spune că îmi place. Fiecare e liber să asculte ce vrea și ce îi place, e dreptul fiecăruia, cât timp nu îmi impui să ridic trap-ul sau maneaua la rang de cultură.

CANCAN.RO: Ai avut vreodată o poreclă?

Nicu Costache: Niciuna care să dăinuie. În scoală, după ce am învățat cum se numește ”fereastră” în franceză, un coleg mă striga ”fenetre”, pentru că îi plăcea cum o spuneam eu, cu un veritabil accent parizian.  Apoi, în liceu, am trecut pe zona balcanică, la grecescul Kostas. Și, bineînțeles, Bee Gees-ul lui Oanță.

CANCAN.RO: Pentru carieră te-ai muta din România? Sau pentru ceva anume?

Nicu Costache: Niciodată, pentru nimic. Am avut ocazia, dar…Nu!

CANCAN.RO: Ce funcționează în relația cu cei mici: să ne ținem de cuvinte sau să ne ținem de cuvânt. De la aforismele tale mi-am amintit de Jerzy-Leç.

Nicu Costache: Clar: să ne ținem de cuvânt! Cei mici ne taxează imediat dacă nu o facem… De fapt, regulă este valabilă atât pentru cei mici, cât și pentru adulți.

CANCAN.RO: Casa mea a răsunat de melodiile tale, de sărbători. Fetițele mele, Raisa și Milena, sunt, declarat, fanele tale. Pentru publicul tău, dar și pentru publicul tău viitor, pentru noi, promite-ne că 2024 te va inspira întru noi proiecte muzicale. Sunt sigură că ne vei surprinde. Mă înșel?

Nicu Costache: Mă bucur tare mult și le multumesc, atât Raisei, cât și Milenei! Și micuții mei de la scoală mi-au tot ascultat piesele în perioada sărbătorilor și asta mă bucură enorm. Proiecte muzicale există, sunt multe piese compuse de fratele meu Jan, care încă asteaptă să ajungă într-un studio. Nu știu, nu îmi place să promit, dar…cine știe? Poate vă surpind curând cu ceva noutăți!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.