Mircea Oprean, ginerele Dictatorului, dezvăluie ADEVĂRATA POVESTE a familiei Ceaușescu în EXCLUSIVITATEA la Altceva cu Adrian Artene

Mircea Oprean, ginerele Dictatorului, dezvăluie ADEVĂRATA POVESTE a familiei Ceaușescu în EXCLUSIVITATEA la Altceva cu Adrian Artene

Mircea Oprean, profesor universitar, cel care i-a fost soț Zoiei Ceaușescu, din 1980 până în 2006, atunci când a fost răpusă de o cumplită maladie, s-a așezat față în față cu Adrian Artene.

Pasionații de istorie și cei care doresc să afle dedesubturile perioadei comuniste din România sunt invitați să urmărească cel mai nou episod al podcastului „Altceva cu Adrian Artene”, care va avea premiera sâmbătă, 22 martie, de la ora 19:00, pe canalul oficial de Youtube.

Mircea Oprean, ginerele legendarului Nicolae Ceaușescu, își deschide sufletul și dezvăluie ADEVĂRATA POVESTE a familiei dictatorului comunist, o poveste nemaiauzită până acum, în felul acesta.

Mircea Oprean, ginerele Dictatorului, la ALTCEVA cu Adrian Artene

În această discuție captivantă, care are loc într-un sfârșit de martie, la fix 60 de ani de la preluarea puterii de către Nicolae Ceaușescu, pe 22 martie 1965, Mircea Oprean ne poartă prin amintiri evocatoare și mai puțin cunoscute ale familiei liderului comunist. Aceasta este o oportunitate rară de a descoperi perspective neașteptate despre o perioadă tumultoasă din istoria recentă a României.

„Printre subiectele dezbătute, Mircea Oprean ne va povesti despre cum a cunoscut-o pe Zoia Ceaușescu, fiica lui Nicolae Ceaușescu, la un Congres de matematică și despre momentul emoționant în care i-a cerut mâna direct de la socrul său. „Nici n-am făcut nuntă!” afirmă el, împărtășind un detaliu neașteptat din viața personală. De asemenea, ginerele fostei familii prezidențiale va povesti cum a decurs prima întâlnire cu Nicolae Ceaușescu, dar și despre așteptările imense pe care fostul dictator le avea în privința educației copiilor. Mircea Oprean dezvăluie și latura umană a Zoii Ceaușescu, menționând pasiunea acesteia pentru poezie și stilul vestimentar atipic – îi plăcea să poarte blugi.”, povestește Adrian Artene

Un moment cu un puternic impact emoțional se va întâmpla în acest episod în clipa în care Oprean își va aminti despre trauma cumplită prin care a trecut jumătatea lui, Zoia Ceaușescu, în momentul în care părinții ei au fost întemnițați și mai apoi executați.

ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai„ ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care îți antrenează mintea și îți hrănește sufletului.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de Facebook, Instagram, Tik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Am mâncat și pâine mucegăită!” Vedetele care acum au vile și mașini, dar au crescut în sărăcie
Click.ro
„Am mâncat și pâine mucegăită!” Vedetele care acum au vile și mașini, dar au crescut în sărăcie
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Atac în Strâmtoarea Ormuz. Un petrolier a fost lovit de un proiectil necunoscut și a luat foc
Gandul.ro
Atac în Strâmtoarea Ormuz. Un petrolier a fost lovit de un proiectil necunoscut și a luat foc
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!