Anchetă la Spitalul Județean Ploiești! Un bărbat a intrat în comă după ce a fost scăpat de pe targă

Anchetă la Spitalul Județean Ploiești! Un bărbat a intrat în comă după ce a fost scăpat de pe targă
FOTO: Shutterstock

Un bărbat în vârstă de 85 de ani a fost operat de urgență, după ce a fost scăpat de pe o targă de către un angajat al unei ambulanțe private, în curtea Spitalului Judeţean din Ploieşti. În urma căzăturii, bătrânul a suferit mai multe traumatisme, iar starea lui s-a agravat imediat după incident și a intrat în comă.

Bărbatul fusese externat din secția Ortopedie și trebuia să ajungă Spitalul Municipal din Câmpina pentru tratamentul de recuperare. În momentul în care era transportat către autospecială, targa s-a dezechilibrat pe rampa de acces, iar bărbatul a căzut de pe ea.

Pacient scăpat de pe targă la Spitalul din Ploieşti

Bătrânul a fost preluat de medici și i s-a acordat primul ajutor, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din cuplă și neglijență în serviciu. Bărbatul a fost internat la Spitalul Judeţean, în secţia de neurochirurgie, unde a fost operat, iar acum se află la terapie intensivă. Medicii sunt rezervați în ceea ce îl privește pe bătrân, șansele de supraviețuire fiind minime.

Potrivit unor surse medicale, bătrânul de 85 de ani ar fi chiar tatăl managerului Spitalului Municipal Câmpina, notează Antena3CNN. Acesta a ajuns la unitatea medicală în urma unui accident rutier minor, unde a stat la secția de ortopedie. Bărbatul fusese externat și trebuia să ajungă Spitalul Municipal din Câmpina pentru tratamentul de recuperare.

Potrivit datelor furnizate de oficialii Poliţiei Prahova, incidentul a avut loc în 22 octombrie.

„Din verificările preliminare efectuate la faţa locului, a reieşit că un pacient de 85 de ani ar fi căzut de pe targa de transport, în timpul manevrării acesteia de către un bărbat, pe rampa de acces a unităţii medicale. În urma incidentului, pacientul a suferit vătămări corporale, fiind internat pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, şi neglijenţă în serviciu”, au declarat oficiali ai Poliţiei.

Vasile Ungureanu își ducea prietenul bolnav de cancer la tratament, când semiremorca unui TIR s-a răsturnat peste mașina în care se aflau. Cei doi au murit pe loc

Tragedie aviatică! Fiul, nora și nepoții unui cunoscut politician și-au pierdut viața

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
Promotor.ro
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!