Istoria alfabetului limbii române. Cum a apărut și ce este, de fapt, alfabetul

Alfabetul este definit ca un sistem de scriere format din grafeme, cele mai mici unități distinctive de sens ale unei limbi scrise. Acestea sunt numite litere. În general, fiecare literă din alfabet reprezintă o consoană sau o vocală. Ele provin fie din limba actuală, fie dintr-o formă mai veche a acesteia. Iată cum s-a format alfabetul limbii române și alte curiozități interesante despre el.

Originile alfabetului

Cuvântul „alfabet” provine din numele primelor litere grecești, de exemplu alpha și beta. În total, există 31 de litere, iar aproximativ 26 de caractere ale alfabetului latin sunt utilizate.

Toate literele din alfabet formează perechi alcătuite din literă mare (majuscule) și literă mică (minuscule).

Egiptenii și sumerienii au dezvoltat primele forme de scriere din istoria civilizației între anii 3500 și 300 î.Hr.

Sumerienii au fost cei care au dezvoltat scrierea cuneiformă, iar egiptenii scrierea hieroglifică.

Primul alfabet modern a apărut între anii 1450–1200 î.Hr. Fenicienii au creat primul sistem de scriere bazat pe litere, înlocuind pictogramele și simbolurile folosite anterior.

Primul alfabet fenician avea 20 de litere, toate consoane. Fiecare literă era reprezentată prin cel mult 5 linii. Această caracteristică se păstrează și astăzi. Cele mai complexe litere din alfabetul românesc au câte 4 linii, acestea fiind M și W.

Odată cu dezvoltarea comerțului maritim, acest tip de alfabet s-a răspândit rapid. Civilizațiile aflate în contact cu fenicienii în zona Mării Mediterane au contribuit și ele la răspândirea alfabetului.

În primul mileniu î.Hr., grecii au completat alfabetul cu cele 5 vocale: a, e, i, o, u. Două dintre acestea erau deja preluate de la fenicieni.

Istoria alfabetului românesc

Conform legendelor grecești, alfabetul a fost adus în Grecia din Byblos de către Cadmus din Teba, în jurul anului 1500 î.Hr. Ulterior, au înlocuit unele litere care reprezentau silabe cu simboluri pentru vocale.

Astfel a apărut primul alfabet cu adevărat fonetic, format din vocale și consoane.

Acest tip de alfabet s-a răspândit rapid în Europa și a suferit diverse modificări, ducând la apariția alfabetelor etrusc și roman.

Romanii au fost cei care au fixat forma literelor în sistemul latin, creând baza alfabetului folosit astăzi în majoritatea țărilor europene.

Inițial, alfabetul latin avea 20 de litere, lipsind j, k, v, w, y și z.

Ulterior, romanii au adăugat litera k, folosită mai ales în abrevieri, iar apoi literele y și z, necesare pentru scrierea cuvintelor de origine greacă, ajungând astfel la 23 de litere.

Mai târziu, în jurul anului 1680, limba română a început să fie scrisă cu alfabet latin, apropiat de cel folosit astăzi, dar fără diacritice. Înainte de această perioadă, scrierea se făcea cu alfabet chirilic.

Limba română este o limbă romanică și reprezintă un element cultural important, apropiat de alte limbi neolatine precum italiana, franceza, spaniola, catalana, sarda, retoromana și portugheza.

Cum a apărut limba latină

Latina (în special latina vulgară) a fost introdusă în regiunile Munților Carpați și ale Dunării de Jos de către armatele romane ale împăratului Traian (106–271 d.Hr.) și a fost adoptată de populațiile indigene din zonă.

Se consideră că limba română s-a dezvoltat din latină în secolele al V-lea și al VI-lea. În secolele al VII-lea și al VIII-lea, populația vorbitoare de română a intrat în contact și a fost influențată de vecinii slavi.

Cu toate acestea, caracterul esențial latin al limbii române s-a păstrat, în ciuda unei lungi perioade de izolare față de limbile romanice occidentale.

Alte influențe provin din maghiară, turcă și greaca modernă. Cele mai vechi texte scrise în limba română datează din secolul al XVI-lea, primul document cunoscut fiind o scrisoare din 1521. Textele apărute la scurt timp după aceea sunt în principal traduceri religioase din slavona bisericească veche, conform UCLA.

Limba română modernă și dezvoltarea ei

Limba română standard modernă s-a dezvoltat la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, în cadrul unui curent de „relatinizare” a limbii.

Intelectuali și scriitori, în special din Transilvania (așa-numita „Școală Ardeleană”), au adoptat cultura și limbile romanice occidentale, încercând să elimine elementele slave din limbă.

În această perioadă au fost scrise primele gramatici ale limbii române, s-au realizat traduceri din literatura occidentală, iar utilizarea alfabetului latin a devenit standard.

Această tendință a continuat după unirea țării din 1859 și se menține până în prezent prin intermediul Academiei Române, care, încă din anii 1940, are responsabilitatea „reromanizării” limbii.

De exemplu, neologismele nu sunt preluate ca atare, ci sunt adaptate pentru a se potrivi genului și numărului gramatical.

Limba română păstrează aproximativ 60-70% din lexicul de bază de origine latină precum părți ale corpului, fenomene naturale, termeni de familie sau termeni din viața cotidiană precum casă, masă, pâine.

Totodată, structura gramaticală este și ea de esență latină, iar aici este vorba despre declinarea substantivelor, conjugarea verbelor sau formarea pluralului.

Pe de altă parte, limba română a dezvoltat trăsături distincte cum ar fi articolul hotărât enclitic (cartea, copilul, etc).

Aproximativ 20% din vocabular este de origine slavă (exemple: dragoste, nevoie, bogat, a iubi). Există și influențe germane și maghiare (hotar, vatră, oraș), grecești, turcești, dar și franceze și italiene.

Toate aceste influențe au dus la modernizarea limbii române. De fapt, româna nu este o limbă uniformă, ci este împărțită în patru dialecte romanice orientale:

• Dacoromână (Româna și Republica Moldova)
• Aromână (Balcani)
• Meglenoromână
• Istroromâna

În secolul XIX, intelectuali precum Ion Heliade Rădulescu, Timotei Cipariu și Mihail Kogălniceanu au promovat modernizarea limbii și este o epocă a mărilor reforme lingvistice. Ei au introdus multe neologisme din franceză și italiană, lucru care a contribuit la formarea vocubularului necesar pentru ca domenii precum știința, filosofia și literatura să se dezvolte.

În zilele noastre, limba română este limba oficială în România și Republica Moldova și una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene, din 2007.

Limba română este într-o continuă transformare, fiind un organism viu și, pe măsura ce vremurile înaintează, limba este într-o continuă îmbogățire cu neologisme, cuvinte împrumutate, cuvinte nou formate, termeni și tendințe de simplificare morfologică.

Neologisme precum management, mass-media, show, weekend, supermarket și altele continuă să influențeze limba română. De fapt, un procent de 38% dintre cuvintele pe care le vorbim au fost preluate din limbi precum italiană și franceză, iar procentajul a crescut exponențial după Revoluția din 1989, când românii au început să  călătorească liber și să aducă înapoi acasă tot felul de cuvinte.

Fiind o modalitate de a comunica unii cu alții, de a relata realități și de a cunoaște lumea, limba este un organism viu, în continuă mișcare, care se îmbogățește în fiecare zi cu termeni, expresii și cuvinte noi, împrumutate sau traduse și adaptate.

Citește și: Cele 4 cuvinte din limba română care nu pot fi traduse în nicio altă limbă. Care este particularitatea lor

Citește și: Care este cel mai lung cuvânt în limba română? Are 44 de litere şi puţini sunt cei care îl pot pronunţa