Cum arătau Prințul Marco și Bianca în urmă cu un an, la castingul Insula iubirii + de ce au fost refuzați, ce au descoperit producătorii

Prințul Marco și Bianca au venit la Insula iubirii să își testeze relația/ sursă foto: captură video Antena 1

Prințul Marco Dăscăliuc (33 de ani) și Bianca Giurcă (27 de ani) sunt într-o relație de 9 ani și căsătoriți de 3 ani, fiind cuplul cel mai longeviv din sezonul 10 aniversar al emisiunii Insula iubirii. Una dintre constantele relației lor este gelozia, iar pentru a-și demontra intențiile bune în fața soției sale, Prințul și-a dorit să se supună testului suprem de 21 de zile din Thailanda. 

Cei doi au încercat să participe și la ediția de anul trecut a emisiunii Insula iubirii, însă atunci au fost refuzați la casting, primind abia acum șansa de a-și pune căsnicia la încercare. La vremea respectivă, motivele pentru care voiau să participe nu au fost de ajuns pentru producători. Ea voia să știe tot, iar el își dorea mai multă libertate, dar și să îi demonstreze că poate avea încredere în el.

Marco: „Ea este foarte posesivă, iar asta ne afectează și bussines-ul. Ea, dacă intră cineva în bar, și mă salută și devine imediat irascibilă, se uită urât și oamenii își dau seama și nu mai vin. Vreau să-i demonstrez că poate avea încredere în mine”, spunea Marco în urmă cu un an.

Prințul Marco și Bianca au venit la Insula iubirii să își testeze relația/ sursă foto: captură video Antena 1

De ce au fost refuzați Prințul Marco și Bianca la Insula iubirii 2025

Acum, însă, Marco a topit câteva kilograme, iar Bianca a trecut printr-o transformare spectaculoasă, detalii care i-au convins pe șefii de la Antena 1 că merită o șansă. Odată cu aceste schimbări, nivelul geloziei din relația lor a trecut și el de pragul „normalului”. Gelozia Biancăi a devenit și mai intensă, fiind astfel un motiv în plus pentru a participa la testul fidelității din Thailanda.

Marco: Ne-am întors. Sunt Marco, am 33 de ani, sunt născut la Roma și sunt cu Bianca de 9 ani.
Bianca: Sunt Bianca, am 27, sunt din Bacău, acum 13 ani m-am mutat în Italia și de 9 sunt împreună cu Prințul.
Marco: Da, am numele mai ciudat.
Bianca: Am ales Prințul.
Marco: Da, pentru că nu-i lipsește nimic. Ea este prințesa mea.
Reporter: Iată-ne din nou aici, după un an de zile. Marco, tu te-ai schimbat.
Marco: Da, am slăbit, am fost mai atent. Acum avem altă problemă.
Bianca: E prea frumos. Am devenit și mai geloasă, nivelul geloziei s-a ridicat.

Marco și Bianca s-au cunoscut în Italia, iar în prezent locuiesc în Roma, unde se ocupă împreună de propria lor afacere în HoReCa. De altfel, povestea lor de business este strâns legată de momentul în care s-au cunoscut. Bianca lucra într-un bar atunci când Marco a văzut-o pentru prima dată și a simțit că este femeia alături de care își poate construi viitorul. În paralel, Marco și-a extins activitatea în imobiliare, deținând mai multe proprietăți atât în Italia, cât și în România.

Nattasha Black de la Insula Iubirii și-a lăsat colegii cu gura căscată! A dat toate detaliile despre meseria pe care o practică: „Am și diplomă”

Motivul real pentru care Marcel și Armina au fost dați afară de la Insula iubirii 2026. Cum a comis-o soția lui Maluma

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
Imaginie geniale: Gigi Becali a ieșit la shopping cu Luțu și mini-Luțu! Au cumpărat un cuier și scaune cu „blană de oaie” pentru biserică
Prosport.ro
Imaginie geniale: Gigi Becali a ieșit la shopping cu Luțu și mini-Luțu! Au cumpărat un cuier și scaune cu „blană de oaie” pentru biserică
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ramona de la Clejani se mărită! Pe Viorica și Ioniță de la Clejani nu-i invită la chef: „Ultima întâlnire cu el m-a adus în stare de spital”
Click.ro
Ramona de la Clejani se mărită! Pe Viorica și Ioniță de la Clejani nu-i invită la chef: „Ultima întâlnire cu el m-a adus în stare de spital”
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Zelenski a făcut ANUNȚUL! E pentru prima dată de la începutul războiului!
Gandul.ro
Zelenski a făcut ANUNȚUL! E pentru prima dată de la începutul războiului!
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...