Un cutremur a lovit România azi-noapte, în zona seismică Vrancea. Seismul s-a produs în noaptea de joi spre vineri, 23 octombrie 2026, la ora 01:00:42, potrivit datelor seismice.
Mișcarea tectonică a avut magnitudinea de 3,9 și a fost încadrată în categoria cutremurelor slabe. Seismul s-a produs la o adâncime de 75,1 kilometri, iar epicentrul a fost localizat în județul Vrancea, la aproximativ 98 de kilometri sud de municipiul Bacău.
Cutremurul a avut loc în apropierea mai multor orașe din țară. Cel mai aproape s-a aflat municipiul Focșani, situat la 38 de kilometri de epicentru.
La distanțe mai mari se numără Buzău, aflat la 61 de kilometri, Sfântu Gheorghe, la 73 de kilometri, și Brașov, la aproximativ 84 de kilometri. De asemenea, seismul s-a produs la circa 96 de kilometri de Bârlad și la 98 de kilometri de Ploiești.
Două cutremure într-o săptămână
În această săptămână au fost înregistrate două cutremure cu magnitudini de peste 4. Unul dintre acestea s-a produs luni, în zona seismică Vrancea, și a avut o magnitudine de 4,8, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP). Seismul a fost cel mai puternic înregistrat în România în 2026 și în ultimii doi ani. Mișcarea tectonică a avut loc la ora 11:52, la o adâncime de 124,1 kilometri.
Conform datelor furnizate de specialiști, cutremurul s-a produs în apropierea mai multor orașe. Epicentrul s-a aflat la 54 de kilometri sud de Buzău, 58 de kilometri est de Brașov și 60 de kilometri sud-est de Sfântu Gheorghe. De asemenea, seismul a fost localizat la 62 de kilometri nord de Ploiești, 72 de kilometri sud de Focșani și 90 de kilometri nord-est de Târgoviște.
Cutremur cu magnitudinea 4,9 în România! S-a resimțit la București și în alte două țări vecine