Totul a ieşit la iveală abia acum: ea şi soţul miliardar l-au convins pe proaspătul preşedinte să candideze când nimeni nu credea în el. Cea mai bogată româncă a donat saci de bani pentru victoria lui Trump! Jenny Paulson are o avere de 14 miliarde de dolari, iar CANCAN.ro vă dezvăluie în exclusivitate cum a ajuns să aibă la picioare un imperiu financiar

De: Cancan
Publicat: 19/11/2016 | 22:53

Soarele a răsărit apoi pe strada lor, după ce Jenny s-a căsătorit cu miliardarul John Paulson, cel care deţine compania Paulson&Co, averea sa ajungând la cote incredibile în 2007, de când a inceput declinul economiei SUA. Cel care este considerat unul dintre cei mai străluciţi afacerişti de pe Wall Street, a pariat împotriva pieţei şi a anticipat recesiunea, compania lui câştigând astfel 15 miliarde de dolari, din care lui i-au revenit 3,7 miliarde. Un alt „tun” al lui John Paulson a avut loc în 2010, când acesta a investit în piaţa materiilor prime şi în obligaţiuni guvernamentale, mişcări în urma cărora şi-a rotunjit averea cu alte cinci miliarde de dolari.

Familia Paulson l-a sprijinit constant pe Donald Trump, iar acum noul preşedinte al SUA îi consideră pe cei doi soţi ca fiind printre cei mai de încredere oameni din jurul său!

Însă, acum CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă legăturile incredibile dintre familia Paulson şi actualul preşedinte al SUA, Donald Trump. Deşi preferă să fie mai discretă decât soţul ei, Jenny este cel puţin la fel de abilă atunci când vine vorba de business, iar aceasta, alături de miliardar, s-a apropiat de afaceristul care a cucerit Casa Albă încă din perioada în care ideea unei candidaturi părea doar ceva îndepărtat. Cea mai bogată româncă din lume a început să-i câştige încrederea afaceristului şi, alături de Paulson, l-a convins că dorinţa acestuia de a deveni preşedintele celei mai puternice ţări din lume, merită să fie pusă în aplicare.

Mai mult decât atât, Jenny Paulson a pus în joc sume enorme pentru campania lui Trump, ajungând inclusiv în presa americană cu unul dintre evenimentele organizate pentru strângerea de fonduri, având drept invitaţi doar oameni foarte importanţi, care şi-au permis să achite suma minimă cerută pentru participare, nu mai puţin de 250.000 de dolari! Atunci, cea mai bogată româncă din lume a achitat, la fel ca soţul ei, suma impresionantă, nefiind de altfel prima dată când a „aruncat” cu bani pentru ca Trump să fie ales în fruntea statului! Totuşi, nici răsplata nu a întârziat să apară, fiindcă cei doi fac acum parte din oamenii cei mai apropiaţi şi mai de încredere din jurul lui Donald Trump, acesta având grijă să le ceară constant sfatul în privinţa deciziilor politice.