Acuzaţii extrem de dure la adresa unuia dintre cei din gaşca lui SMILEY! „A venit beat acasă şi a încercat să o ucidă!”

De: Cancan
Publicat: 11/07/2017 | 12:45

„Iulia Mihuţ e o fată dulce de 23 de ani care, până vineri noaptea, adică acum trei zile, visa la familie, copii şi fericire. Era măritată de două săptămâni cu un tip pe care îl credea iubirea vieţii ei. Apoi, hodoronc-tronc, complet din senin, soţul ei Alex a venit beat acasă şi a încercat s-o ucidă. Ea e cântăreaţă. O chema Iulia Stoica. Avea o trupă în Sibiu, care începuse să prindă faimă şi contracte, când s-a combinat acum aproximativ un an cu Alex Mihuţ, zis Sonerie. Îl ştia de câţiva ani, dar până atunci nu avuseseră treabă unul cu celălalt.

Iulia Mihuţ a fost la un pas de a fi ucisă chiar de către soţul ei, sunetistul din gaşca lui Smiley | Sursă foto: lorenalupu.com

Considerat unul dintre cei mai buni sunetişti din ţară, parte din echipa lui Smiley şi a altor vedete, bărbatul, de 39 de ani, i-a promis că îi va produce el albumele şi va fi susţinătorul ei de bază. E uşor să te îndrăgosteşti lemn de un tip matur care pare că te înţelege; iar Iulia a făcut exact asta. A chemat salvarea după episodul violent, dar echipajul i-a comunicat că ei pot doar s-o trateze, nu să şi recolteze probe incriminatorii. E furioasă. A renunţat la multe pentru un om care i-a promis iubire până la moarte. (…)

Ziua începuse frumos. >

Iulia Mihuţ a fost la un pas de a fi ucisă chiar de către soţul ei, sunetistul din gaşca lui Smiley | Sursă foto: lorenalupu.com

Supărată, Iulia a renunţat să-l convingă pe soţul ei că ar fi cazul să se culce, dacă vrea să fie la Romexpo a doua zi la şapte, şi a plecat acasă. I-a dat mesaj pe drum, recomandându-i să-şi rezerve înjurăturile pentru prieteni. Câteva minute mai târziu, când ea era deja în pijama, acasă, el a sunat-o s-o întrebe unde este. Când a aflat că deja e acasă, a anunţat-o sec că vine să o omoare.

Am căzut şi nu am mai putut să mă ridic. Se urcase, literally, încălţat cu picioarele pe mine. Aveam un picior pe ceafă şi unul pe o mână care e vânătă acum. A început să îmi care pumni, şuturi, picioare peste tot.  De la un punct încolo, mi-am pierdut cunoştinţa, pentru că îmi amintesc doar că am început să nu mai simt nimic, dar mă uitam la parchet şi auzeam “te iubesc”-ul spus de el cu câteva ore înainte. Apoi, m-am trezit în curte. Eram târâtă, cumva, de tricou, pe jumătate dezbrăcată. M-a aruncat lângă gard în ploaie>>, a scris Lorena Lupu. (Citeşte AICI textul integral!)