Adevărul despre Gheorghe Dincă, făcut public de un fost coleg: “E conştient de ceea ce face, este extrem de inteligent şi…”

Publicat: 01/08/2019 | 08:50

Unul dintre foștii colegi alături de care Gheorghe Dincă a lucrat la Spitalul Orășenesc Caracal a rupt tăcerea. Mircea a făcut mărturii importante despre monstrul cu privire înfiorătoare, care a declarat la sfârșitul săptămânii trecute că a curmat viața a două fete: Luiza Melencu, în vârstă de 18 ani, și Alexandra Măceșanu, 15 ani.

Citește și: Scandalos! Adevărul despre apelurile Alexandrei din Caracal la 112. Cele 9 secunde care au “condamnat-o” la moarte

Adevărul despre Gheorghe Dincă, făcut public de un fost coleg

Mircea, un fost coleg de muncă de-al criminalului, şi-l aminteşte ca fiind un om foarte inteligent, care se pricepea la absolut tot și avea mereu “o explicație pentru orice problemă ar onterveni”. Mai mult, bărbatul susține că, de fapt, Gheorghe Dincă încearcă din răsputeri să îngreuneze cercetările anchetatorilor ca să își acopere eventualii tovarăși de rețea. De altfel, ieri, monstrul din Caracal a fost adus la penitenciarul Jilava, unde va fi supus unei expertize psihiatrice. De altfel, a fost anunțat faptul că procurorii DIICOT din Bucureşti vor prelua dosarul crimelor din Caracal și că cercetările în casa lui Gheorghe Dincă au fost sistate. Ele vor fi reluate doar în prezența asasinului în serie. În prezent, anchetatorii iau în calcul și ipoteza că Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu ar fi în viață.

Citește și: Dezvăluire bombă a unui martor! ”Alexandra nu este omorâtă. A fost mutată cu altă mașină”

“Am încercat să găsesc unele indicii despre acest om, ceva îmi spunea că îl ştiu şi că am stat chiar de vorba cu el! Noaptea, târziu, am dat de contul (n.r. contul de Facebook) al unuia dintre fiii stabiliţi în Italia şi am văzut poze cu el, de acum câţiva ani! Nu mică mi-a fost mirarea să-mi dau seama că, de fapt, îl ştiu foarte bine pe acest… om! În anul 1987, după primul examen la facultate, picat cu brio, am decis că trebuie să fac ceva «constructiv», până anul viitor, aşa că am decis să mă angajez la Spitalul Orăşenesc Caracal, ca mecanic de întreţinere. Acolo l-am cunoscut (printre alti buni meseriaşi) pe ‘nea Gigi, geamgiul!! În scurtă vreme, mi-am dat seama că-i un om inteligent, extrem de priceput în mai toate domeniile ce ţin de partea mecanică, dar, mai ales, un meseriaş în reparaţia de motoare de orice tip.

Am mâncat la aceeaşi masă, am spus glume şi încercam să găsim eventuale soluţii la problemele de peste zi. Avea o statură impunătoare şi întotdeauna avea un zâmbet în colţul gurii şi o explicaţie pentru orice problema ce ar fi putut interveni! Pur şi simplu, uitându-mă un pic în urmă, nu-mi vine să cred ce a putut să ajungă şi cum s-a putut transforma un om de acest fel în nemernicul de azi!! Nu ştiu ce anume a declanşat în el un comportament de violator, proxenet şi posibil criminal. De aceea, vis a vis de ceea ce relatam mai sus, omul e conştient de ceea ce face, este extrem de inteligent şi face tot posibilul pentru a îngreuna cercetările şi pentru a-i acoperi pe eventualii tovarăşi de reţea! Prin ceea ce am expus, nu am avut nicidecum gândul de a-l scuza, oarecum, sau de a-i conferi circumstanţe atenuante!! La sfârşitul zilei, orice om trebuie să plătească pentru ceea ce a făcut!” sunt mărturiile teribile făcute de Mircea, unul dintre foștii colegi de muncă ai lui Gheorghe Dincă.

Citește și: ”Alexandra îl știa pe ucigaș! I-a trimis un SMS în ziua dispariției și l-a rugat să…”