Aflat în Qatar, Marcel Ciolacu a răbufnit: ”Nu putem merge mai departe dacă domnul Cîrstoiu nu clarifică acuzațiile”

Publicat: 17/04/2024 | 18:14
Marcel Ciolacu, despre scandalul în care este implicat Cătălin Cîrstoiu / Foto: Captură Video

Cătălin Cîrstoiu este implicat într-un scandal de zile mari, după ce s-a aflat că unii dintre pacienții medicului ar fi fost redirecționați de la spitalul de stat la clinica privată a familiei. La începutul săptămânii viitoare, candidatul coaliției PNL-PSD ar fi intrat în lupta pentru Primăria Capitalei. Doar că, situația a luat o turnură neașteptată, după ce au ieșit la iveală detalii revoltătoare care-l includ pe managerul Spitalului Universitar din București. Marcel Ciolacu a avut o întâlnire cu reprezentanții Asociației Oamenilor de Afaceri din Qatar, unde a discutat despre investiții majore în infrastructură, energie, agricultură și alte sectoare economice importante pentru români. Printre altele, Premierul României a vorbit despre episodul care-l are în prim-plan pe Cătălin Cîrstoiu. 

Marcel Ciolacu a avut o vizită la Doha, acolo unde s-a întâlnit cu reprezentanți ai Asociației Oamenilor de Afaceri din Qatar pentru a discuta despre investiții majore în energie, agricultură, infrastructură, dar și alte domenii economice. La sfârșitul întâlnirii, Premierul României a vorbit și despre subiectul acestor zile: scandalul în care este implicat Cătălin Cîrstoiu.

Medicul era candidatul propus de coaliția PNL-PSD la Primăria Capitalei și urma să intre în cursa pentru a-i lua locul lui Nicușor Dan. Doar că, lucrurile au luat o turnură neașteptată după ce câțiva pacienți au dezvăluit pentru HotNews că au fost redirecționați de la spitalul de stat la clinica privată a familiei.

CITEȘTE ȘI: MARCEL CIOLACU ANUNȚĂ CĂ PREȚURILE LA RCA RĂMÂN PLAFONATE: ,,VREM SĂ COMBATEM ORICE RISC DE CREȘTERE EXCESIVĂ A PREȚURILOR”

Patru pacienți ar fi scos bani din buzunar la clinica Anemona, după ce ar fi fost redirecționați de la stat la privat. Doi dintre aceștia suferiseră intervenții la Spitalul Universitar, la dr. Cătălin Cîrstoiu, însă ar fi ajuns să fie tratați apoi la clinica familiei acestuia, unde ar fi fost nevoiți să plătească sume frumoase.

Alt pacient ar fi încercat să ajungă la managerul Spitalului Universitar, însă ar fi fost trimis tot la privat, printr-un schimb de mesaje de la rezidenți. Aceștia ar fi ajuns la clinica dr. Cîrstoiu, unde ar fi fost consultați ori tratați de către acesta, conform sursei citate mai sus.

Marcel Ciolacu, prima reacție după scandalul în care protagonist este Cătălin Cîrstoiu

În acest context, prim-ministrul României l-a îndemnat pe Cătălin Cîrstoiu să facă o conferință de presă și să răspundă tuturor acuzațiilor. Marcel Ciolacu este de părere că medicul trebuie să le explice bucureștenilor întreaga situație controversată, mai ales că urma să-și depună candidatura la Primăria Capitalei. Printre multe altele, premierul a punctat faptul că momentan nu a dovedit nimeni că managerul Spitalului Universitar din București ar fi luat bani ori ar fi încălcat legea, oferind un exemplu concret de acest tip: Clotilde Armand.

„Abordarea cea mai corectă e să facă o conferință de presă și să răspundă la toate acuzațiile. Nu am avut această discuție nici cu domnul Ciucă, nici cu Cătălin Cîrstoiu despre retragere. Am avut discuții în Coaliție, cum și dvs aveți în redacții privind anumite lucruri sesizate. E normal că am avut aceste discuții cu staffurile tehnice și cu oamenii politici. Nu am avut o discuție punctuală de a retrage pe cineva sau de a veni alt candidat. Primul pas e să țină această conferință. Nu putem merge mai departe dacă nu lămurim toate aceste acuzații.

După ce iau în calcul că domnul Cîrstoiu trebuie să iasă în fața presei și să explice toate aceste acuzații. Nu trebuie să mi se explice mie, trebuie să se explice bucureștenilor toate aceste acuzații. Eu nu i-am cerut lămuriri, trebuie să explice bucureștenilor, eu sunt premier și co-președinte al unei coaliții. Nu sunt nici judecător, nici specialist de la ANI, așa cum a explicat și Clotilde Armand – a luat bani de la primărie în timp ce era primar. Domnul Cîrstoiu va ieși și va explica, nu e trimis în judecată, nimeni nu a trimis la un organ de cercetare penală ceva în ce-l privește. Cu adevărat, trebuie să iasă să explice. Haideți întâi ca domnul Cîrstoiu să vină să dea explicații. Nu riscăm nimic fiindcă nu și-a depus încă candidatura.

Până atunci, trebuie să țină o conferință de presă să lămurească toate aspectele. Eu nu sunt nici procuror, nici judecător, nici inspector ANI, eu sunt om politic, nu eu iau decizii în justiție și nu comentez o decizie a unui magistrat. Pentru că l-am desemnat pe domnul Cîrstoiu, e corect să iasă în public să explice. Momentan nu a dovedit nimeni că a luat vreun ban sau că a încălcat legea”, a ținut să spună Marcel Ciolacu, în conferința de presă susținută la Doha.

CITEȘTE ȘI: PREMIERUL CIOLACU, ANUNȚ IMPORTANT PENTRU ROMÂNI: ,,MENȚINEM PLAFONAREA PREȚURILOR LA ENERGIE ȘI GAZE PÂNĂ ÎN PRIMĂVARA LUI 2025″

This browser does not support the video element.