Alarmă falsă! O fată de 14 ani a sunat un număr la întâmplare și a mințit că este răpită și abuzată de iubit. O întreagă desfășurare de forțe a fost organizată

Alarmă falsă! O fată de 14 ani a sunat un număr la întâmplare și a mințit că este răpită și abuzată de iubit. O întreagă desfășurare de forțe a fost organizată

O adolescentă de 14 ani din satul Rojiște, județul Dolj, le-a dat bătăi de cap autorităților după ce, dintr-o simplă joacă, a sunat la un număr la intâmplare și a anunțat că se află în pericol. Persoana sonata, o femeie din Arad, s-a panicat și a sunat de îndată la poliție. O întreagă desfășurare de forte a pornit pe urmele fetei, pentru a o salva.

În urma investigațiilor, la care au participat polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, agenți ai Biroului de Analiză a Informațiilor Arad și ai Serviciului Operațiuni Speciale Arad, precum și un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, s-a aflat că fata era cu o prietenă și voia să facă farse la telefon.

„În ziua de 4 septembrie a.c., am fost sezizați prin apel S.N.U.A.U., de o femeie, din municipiul Arad, despre faptul că ar fi fost apelată, cu număr privat, pe telefonul său mobil, de o persoană de sex feminin, care i-ar fi relatat faptul că ar fi sechestrată, legată la ochi și ar fi fost transportată de către iubitul său într-o locație necunoscută, precizând faptul că ar avea 19 ani, fără a mai putea da alte detalii cu privire la identitatea sau a iubitului său ori la împrejurările în care ar fi fost lipsită de libertate. În cauză, a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Arad constituindu-se de urgență o echipă operativă de investigare, formată din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, Biroului de Analiză a Informațiilor Arad și Serviciului Operațiuni Speciale Arad, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad”, au transmis reprezentanții Poliției Române.

„În urma investigațiilor efectuate, a fost identificată apelanta, în persoana unei minore, de 14 ani, din satul Rojiște, județul Dolj, aceasta declarând că, în timp ce se afla la domiciliu, împreună cu o prietenă, în vârstă de 13 ani, au hotărât să facă o glumă unei persoane, au format la întâmplare un număr de telefon, inserând o combinație de cifre și caractere înainte pentru a apela cu număr ascuns, după care a relatat persoanei apelate că este sechestrată, amenințată cu moartea, totodată cerându-i ajutor. În consecință, părinții celor două minore au fost sancționați contravențional, cu amendă în valoare de 500 de lei fiecare, în baza Legii nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Activitatea a beneficiat și de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj”, au anunțat polițiștii.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Detaliul șocant descoperit în baia în care a fost găsită Mădălina Apostol. Ce ar fi făcut înainte să-și pună capăt zilelor?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Detaliul șocant descoperit în baia în care a fost găsită Mădălina Apostol. Ce ar fi făcut înainte să-și pună capăt zilelor?
FOTO. Sydney Sweeney, goală: campioana a reacționat de la Budapesta!
Prosport.ro
FOTO. Sydney Sweeney, goală: campioana a reacționat de la Budapesta!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Val de concedieri la o companie uriașă. Angajații au primit la 6 dimineața e-mailul care le-a schimbat viața: „Este ultima dumneavoastră zi de lucru”
Click.ro
Val de concedieri la o companie uriașă. Angajații au primit la 6 dimineața e-mailul care le-a schimbat viața: „Este ultima dumneavoastră zi de lucru”
„Cel mai îngrozitor moment”: Dezvăluirile ofițerului american salvat din deșert la 50 de ore după ce avionul său a fost doborât în Iran
Digi 24
„Cel mai îngrozitor moment”: Dezvăluirile ofițerului american salvat din deșert la 50 de ore după ce avionul său a fost doborât în Iran
NATO ia în calcul activarea Articolului 5, dar se teme de reacția Rusiei. Înalt oficial: „Am avut noroc până acum”
Digi24
NATO ia în calcul activarea Articolului 5, dar se teme de reacția Rusiei. Înalt oficial: „Am avut noroc până acum”
Numărul românilor care NU își permit o mașină scade la jumătate, în doar un an, arată datele Eurostat
Promotor.ro
Numărul românilor care NU își permit o mașină scade la jumătate, în doar un an, arată datele Eurostat
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
O nouă rundă de audieri la comisia din Senat privind întâlnirea lui Bolojan cu președinta CCR. Premierul demis nu confirmă participarea
Gandul.ro
O nouă rundă de audieri la comisia din Senat privind întâlnirea lui Bolojan cu președinta CCR. Premierul demis nu confirmă participarea
VESTE IMPORTANTĂ pentru români! CE SE VA MODIFICA începând cu 25 octombrie?!
Mediafax Italia
VESTE IMPORTANTĂ pentru români! CE SE VA MODIFICA începând cu 25 octombrie?!
PRODUSUL care a dat peste cap prețurile din supermarketuri! CÂT A AJUNSĂ SĂ COSTE acum?!
Mediafax Spania
PRODUSUL care a dat peste cap prețurile din supermarketuri! CÂT A AJUNSĂ SĂ COSTE acum?!