Alex Delea a vrut să-și facă liniștit cumpărăturile, dar planul i-a fost dat peste cap. Câștigătorul Survivor e pregătit de orice provocare, mai puțin de însurătoare

E frumos, înalt, atletic, are carismă, bun-simț, spirit de învingător. Anul acesta împlinește 30 de ani și e tot singur! Nu, nu ați intrat pe anunțuri matrimoniale! Doar observăm că Alex Delea e în continuare burlac, spre bucuria multor doamne și domnișoare de pe la noi și (probabil) de prin alte părți. Câștigătorul Survivor 2022, Alex Delea, pare să se pregătească intens pentru următoarele provocări ale vieții. CANCAN.RO l-a surprins când se întorcea de la sală. La ieșirea dintr-un magazin, e ținta unui asalt. Avem imaginile!

Alex Delea, 29 de ani, barman și om de televiziune cum s-ar zice, a câștigat Survivor ediția de acum patru ani, iar în 2024 s-a înscris din nou la Survivor România All Stars, însă n-a reușit decât să termine pe locul 10. Nu e rău, în orice caz. Cam așa spune orice domnișoară care trece pe lângă el.

Dar la ieșirea din magazin nu e asaltat de fete, care sunt mai discrete, ci de un tânăr care plimbă cățelul și vrea să-l felicite pe Alex Delea pentru prestația la Survivor. Într-adevăr, nu e de mirare că Alex Delea e un model pentru mulți tineri. Amintește de atleticul Alcibiade din dialogurile platoniciene. Plus că are un zâmbet de candidat american la Senat dintr-un film de Hollywood.

Alex Delea, burlac într-o țară plină de fete frumoase

Și totuși, Alex Delea e singur, n-are iubită, după cum spunea el însuși într-un interviu acordat publicației noastre. Ce are? Intenții. Mai precis vrea familie, copil. Dar momentan n-are cu cine. E încă tânăr și, vorba aia, graba strică treaba. Uite, Exarhu a devenit tată la 56 de ani, după cum am relatat AICI.

Până se însoară și face copilul, Alex Delea își vede de propriul corp, pe care și-l îngrijește ca pe un templu, la sală. În imagini îl vedem într-o ținută sport, cu pantaloni de trening, pantofi sport și un hanorac gri foarte simplu. De altfel, el e un bărbat fără pretenții, nu poartă nici haine scumpe și nici n-a fost văzut cu vreo mașină care costă cât un apartament de lux.

Alex Delea e din Constanța

Alex Delea provine dintr-o familie fără mari posibilități, e din Constanța, iar celebritatea nu i s-a suit la cap. Așteptăm să treacă peste momentele mai dificile în dragoste când o domnișoară brunetă l-a lăsat cu ochii în soare la propriu și la figurat și să intre pe un făgaș normal, către viața de familie la care visează.

CITEȘTE ȘI: CÂȘTIGĂTORUL SURVIVOR, LĂSAT PE SEEN ÎN REAL LIFE! ALEX DELEA ȘI BRUNETA, DISPUTĂ „CONJUGALĂ”

NU RATA: ATENȚIE, ALEX DELEA MAI ARE LA DISPOZIȚIE UN AN ȘI DOUĂ LUNI! MAREA DORINȚĂ A CÂȘTIGĂTORULUI ”SURVIVOR”: ”VREAU, DAR N-AM CU CINE!”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Click.ro
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Gandul.ro
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!