Am aflat una dintre echipele eliminate de la America Express. Sfârșit de drum pentru Iulia Albu și iubitul său în reality-show-ul ce va fi difuzat de Antena 1. EXCLUSIV

Dacă ieri vă prezentam, deja, primele spoilere din noul sezon al emisiunii America Express, astăzi CANCAN.RO continuă seria dezvăluirilor. Proiectul urmează să fie televizat în toamnă, însă ar fi păcat să-i lăsăm în suspans pe telespectatorii Antenei 1. Reamintim că Giulia Anghelescu și Vlad Huidu au fost victimele unei tentative de jaf armat pe teritoriul Columbiei. Atât cei doi soți, cât și operatorul lor au scăpat teferi și nevătămați. Acum, însă, a venit momentul să vă anunțăm cu privire la o eliminare din cadrul show-ului!

Echipele sezonului cu numărul șase s-ar afla chiar acum în Argentina, toate, chiar dacă au apărut și primii eliminați ai competiției. Această hotărâre a fost luată de către echipa de producție a emisiunii, după ce în anii trecuți apăreau peste tot pe Instagram imagini cu cei ce părăseau Asia sau America. Publicul, astfel, deducea extrem de rapid ordinea în competiție și scădea interesul pentru televizarea propriu-zisă.

( NU RATA: BREAKING NEWS! JAF LA AMERICA EXPRESS! GIULIA ANGHELESCU ȘI VLAD HUIDU AU FOST ATACAȚI CU ARME )

Iulia Albu și Mihai Alexandru s-au înscris în cursa America Express sub pseudonimul „#teamMAIIA” (Foto: Instagram)

Iulia Albu și iubitul Mike, „out” de o săptămână și jumătate din competiția America Express!

Reamintim că cele nouă echipe plecate pe „Drumul Soarelui” sunt formate din: Romică & Cătălin Țociu, Cleopatra Stratan & Edward Sanda, Alexia & Aris Eram, Sânziana Negru & Laura Giurcanu, Iuliana Pepene & Sonia Simionov, Ada Galeș & Antoneta, Ionuț Rusu & George Tănase,  Giulia & Vlad Huidu, Iulia Albu & Mike. Ceea ce vă putem aduce în atenție, cu siguranță, este că ultima echipă NU a câștigat și NU va câștiga America Express.

Pe profilul de Instagram al Iuliei Albu a apărut o imagine cu Mike, completată de descrierea: „Suntem pe drumul soarelui cu toate panzele sus 🔥” (Foto: Instagram)

În urmă cu patru săptămâni, pe profilul de Instagram al Iuliei Albu a apărut o imagine ce îl ilustra pe criticul de modă alături de Mike, poziționați în spatele ghiozdanelor uriașe de la America Express. Descrierea fotografiei este una extrem de optimistă: „Suntem pe drumul soarelui cu toate panzele sus 🔥”, dar soarta celor doi concurenți pare să nu fi fost tocmai una favorabilă. Iulia Albu și Mike au fost eliminați, conform surselor noastre, în urmă cu o săptămână și jumătate, din cursa de pe „Drumul Soarelui”.

Cuplul a rămas în continuare alături de ceilalți colegi, neavând voie să își contacteze familia sau apropiații. Însă nu ar constitui neapărat o problemă pentru Iulia și Mike, cei doi fiind extrem de discreți cu privire la relația lor. Până și în momentul plecării la America Express, criticul de modă și partenerul de viață și-au ținut sentimentele în frâu, spre deosebire de familia Huidu sau Alexia Eram și Mario Fresh!

Printre „familiile” concurente se mai află Giulia Anghelescu & Vlad Huidu și Edward Sanda & Cleopatra Stratan (Foto: CANCAN.RO)

( ACCESEAZĂ ȘI: ABIA ACUM L-A DIVULGAT! MOTIVUL PENTRU CARE IOANA A REFUZAT PRO TV ȘI ANTENA! DAR PLÂNGE PENTRU ASIA EXPRESS… )

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cum arată penthouse-ul în care s-a mutat Andreea Popescu: „Fiecare copil va avea dormitorul lui”
Click.ro
Cum arată penthouse-ul în care s-a mutat Andreea Popescu: „Fiecare copil va avea dormitorul lui”
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
Gandul.ro
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!