Ana Maria Barnoschi a spus „DA”. Vedeta de la Kanal D a fost cerută în căsătorie!

Ana Maria Barnoschi traversează cea mai frumoasă perioadă din viaţa sa. După o despărţire dureroasă, vedeta de la Kanal D şi-a găsit liniştea în braţele lui Vlad, bărbatul care îşi doreşte să o ducă în faţa altarului. Cei doi nu s-au grăbit, au luat-o pas cu pas, iar în tot acest timp şi-au dat seama că sunt făcuţi unul pentru celălalt.

Ana Maria Barnoschi este una dintre cele mai îndrăgite vedete din showbiz. Dincolo de zâmbetul afișat și energia debordantă cu care i-a obişnuit pe cei care o urmăresc, frumoasa şatenă a avut parte de multe provocări pe plan amoros. Tânăra a fost marcată de faptul că fostul său iubit a înșelat-o și o perioadă lungă de timp nu a mai avut încredere în ea.

„Am fost înșelată. Nu cred că aspectul fizic este direcția după care trebuie să ne luăm în treaba asta cu înșelatul. Este vorba despre relația pe care am avut-o cu un băiat timp de mai mulți ani, locuiam împreună. Nu dau din casă cum am aflat toate lucrurile, ideea e că am început să bănuiesc, după care am început să mă interesez, după care am și fost contactată de anumite domnișoare”, povestea şatena în urmă cu ceva timp.

Ana Maria Barnoschi a spus „DA”

Timpul a trecut, rănile s-au vindecat, iar acum, vedeta de la Kanal D iubeşte din nou. Tânărul alături de care şi-a refăcut viaţa o împlineşte atât de mult încât, şatena este gata să ajungă cu el în faţa altarului.

CITEŞTE ŞI: BURSUCU’ AȘTEAPTĂ PROIECTUL SECRET DE LA KANAL D, ÎN TIMP CE… ”VIVIANA SPOSUB E ÎN POM!”

Cererea emoţionantă a venit recent, iar Ana Maria nu putea să nu împărtăşească bucuria pe care o trăieşte şi cu prietenii virtuali. Astfel, tânăra a publicat pe pagina sa de Instagram mai multe imagini cu inelul de logodnă, dar şi un mesaj emoţionant care să descrie perfect momentul.

„Există magie în aceste momente!”, a scris Ana Maria în dreptul fotografiei.

Cererea a fost făcută într-un loc de vis, mai exact în Santorini. Ana Maria a plecat alături de iubitul său într-o vacanţă, dar nu a bănuit nicio secundă ceea ce avea să urmeze.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Ana Maria Barnoschi (@ambarnoschi)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Click.ro
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
SURSE Mărturia unui general SIE în rezervă aruncă în aer dosarul în care a fost audiat fostul premier Ilie Bolojan: „Știu cu siguranță că s-au dat 600.000 de euro pentru numirea unui secretar de stat”
Gandul.ro

Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă