Andreea Bălan, mesaj neaşteptat după despărţirea de Tiberiu Argint. Ce spune artista despre perioadele grele: „O luam de la capăt…”

Vedete

Andreea Bălan are o carieră de succes, însă nu s-ar putea spune acelaşi lucru şi despre partea sentimentală. După divorţul de tatăl copiilor săi, cântăreaţa s-ar fi despărţit şi de Tiberiu Argint, bărbatul cu care forma un cuplu de aproape un an. Recent, artista le-a povestit fanilor săi cum a reuşit să treacă peste momentele dificile.

Andreea Bălan are o relaţie apropiată cu fanii săi pe care îi ţine la curent cu tot ce se întâmplă în viaţa sa. Aceştia au fost şocaţi în momentul în care au aflat că artista ar fi din nou singură, astfel aceştia au vrut să afle ce s-a întâmplat.

Recent, cântăreaţa a dorit să lămurească anumite aspecte din viaţa sa şi a publicat un mesaj pe pagina sa de Instagram. Cel mai probabil, având în vedere faptul că nu a vorbit până acum despre despărțirea de Tiberiu Argint, Andreea Bălan ţinut să explice şi acest moment din viaţa sa.

„Pentru mine, aceste experiențe au fost lecții de viață care m-au transformat și m-au format omul de azi. Am înțeles că de jos nu ai unde să te duci decât în sus.

Chiar dacă uneori oboseam, îmi luam răgaz, mă odihneam sufletește și apoi o luam de la capăt cu mai multă ambiție. Am ales să renasc de fiecare dată mai puternică, mai înțeleaptă și mai încrezătoare în forțele proprii. Cu toții trecem prin diferite experiențe și e foarte important cum le lăsăm să ne definească.

CITEŞTE ŞI: CUM DOARME ÎMBRĂCATĂ ANDREEA BĂLAN. FANII AU RĂMAS MASCĂ CÂND AU VĂZUT-O PE ARTISTĂ

Alege să le privești nu ca pe eșecuri, ci ca pe lecții ca să fii un om mai bun, mai încrezător și mai iubitor cu tine și cu cei din jur”, a spus Andreea Bălan, despre greutățile din viață.

„Dacă vrem ca lucrurile să se schimbe în exterior și să primim ceea ce ne dorim, trebuie să începem cu interiorul”

Artista a continuat să se destăinuie şi a explicat faptul că ea crede foarte mult în legea atracţiei. În acelaşi timp a încercat să le ofere fanilor săi un sfat prin care să reuşească să îşi schimbe viaţa.

„Cred foarte mult în legea de atracție. (…) În proporție de 90%, tot ceea ce am manifestat în gândurile mele și am transmis în univers de-a lungul vieții, ulterior s-a materializat. Dacă o dorință nu s-a adeverit, înseamnă că nu am crezut suficient de mult în ea. La final, mi-am asumat răspunderea. 

Totodată, atragem în viețile noastre ceea ce suntem în interior și nu ceea ce ne dorim. Dacă vrem ca lucrurile să se schimbe în exterior și să primim ceea ce ne dorim, trebuie să începem cu interiorul. Să ne aliniem mintea cu inima și să ne ascultăm instinctul, cel mai bun ghidaj în viață.

Iubirea de sine, acceptarea și recunoștință lucrurilor deja existente sunt ingredientele păcii interioare. Mă aflu pe un drum atât de liniștit, cum nu am fost niciodată, și sunt într-o continuă transformare și evoluție”, a mai spus Andreea.

 

 

Sursă foto: Instagram 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
FOTO. Iubita lui Giani Kiriță a renunțat la sutien la plajă și a atras toate privirile
Prosport.ro
FOTO. Iubita lui Giani Kiriță a renunțat la sutien la plajă și a atras toate privirile
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Horoscop 11-17 septembrie. Săgetătorul primește o șansă uriașă, iar pentru mai multe zodii urmează o săptămână decisivă
Click.ro
Horoscop 11-17 septembrie. Săgetătorul primește o șansă uriașă, iar pentru mai multe zodii urmează o săptămână decisivă
Mutare-surpriză: Ilie Bolojan și-ar putea anunța demisia din fruntea Guvernului (surse)
Digi 24
Mutare-surpriză: Ilie Bolojan și-ar putea anunța demisia din fruntea Guvernului (surse)
La ce distanță de gard trebuie plantați copacii. Regula pe care proprietarii sunt obligați să o respecte
Digi24
La ce distanță de gard trebuie plantați copacii. Regula pe care proprietarii sunt obligați să o respecte
Zece mașini celebre lansate pe 11 septembrie 2001, în ziua când America a fost atacată
Promotor.ro
Zece mașini celebre lansate pe 11 septembrie 2001, în ziua când America a fost atacată
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Lovitură grea pentru ruși: Fregata de 500 mil. de dolari ar fi distrusă
go4it.ro
Lovitură grea pentru ruși: Fregata de 500 mil. de dolari ar fi distrusă
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Nicușor Dan, al treilea editorial în presa americană. Președintele a scris pentru ziarul american Washington Times: „Când toți românii au fost americani pentru o zi”
Gandul.ro
Nicușor Dan, al treilea editorial în presa americană. Președintele a scris pentru ziarul american Washington Times: „Când toți românii au fost americani pentru o zi”
Supermarketurile unde pot fi economisiți cei mai mulți bani. Diferența poate fi de aproape 4.000 euro pe an, în Italia
Mediafax Italia
Supermarketurile unde pot fi economisiți cei mai mulți bani. Diferența poate fi de aproape 4.000 euro pe an, în Italia
Localitatea care oferă CHIRIE cu 300 de euro cu SALĂ și PISCINĂ INCLUSE!
Mediafax Spania
Localitatea care oferă CHIRIE cu 300 de euro cu SALĂ și PISCINĂ INCLUSE!