Antena 1, acuzată că ”măsluiește” filmările de la Insula iubirii 2025 pentru a-i agita pe concurenți. Concurentul i-a făcut reproșuri lui Radu Vâlcan

Sursa foto: arhivă Cancan

Antena 1 a fost acuzată că ”măsluiește” filmările de la Insula iubirii 2025 pentru a-i agita pe concurenți! Un concurent i-a făcut reproșuri lui Radu Vâlcan! A spus direct ce așteptare avea! Vă prezentăm reacția pe care a avut-o prezentatorul TV!

În episodul difuzat aseară de la Insula Iubirii 2025, la bonfire-ul băieților, Marian a văzut un material video cu partenera sa, Bianca, în care aceasta îl acuza că ar fi consumat alcool pe barcă, deși el a negat acest lucru.

Bianca a povestit că Marian ar fi băut două pahare imediat după ce s-a urcat pe vas, la întâlnirea cu ispitele, și că în trecut au existat conflicte între ei din cauza consumului de alcool.

„A condus beat până la mine și ne-am luat la bătaie pe stradă, la 2 noaptea. Am avut probleme cu el cu alcoolul. El zice că nu face urât, dar nu e așa. Începe să se enerveze. El mi-a zis că nu a băut, mă uitam la el și îi făceam semne dacă a băut și spunea că nu, deloc, zero. Și în materialele de aseară am văzut că el fix când s-a urcat pe vas a băut două pahare. De ce minți că zero, dacă ai băut? Din vapor, de când s-a urcat, i-a făcut semn barmanului, încă unul. M-am chinuit mult să nu mai bea”, a spus Bianca.

Marian susține că nu a consumat deloc alcool, ci i-ar fi cerut un pahar cu gheață. Concurentul a contestat imaginile prezentate și ar fi vrut ca într-un asemenea caz să i se precizeze partenerei sale că nu a băut.

Marian se apără, după ce a fost acuzat că a consumat alcool! Sursa foto: captură TV

Radu Vâlcan a spus că producția nu confirmă și nici nu infirmă acuzațiile, ci doar prezintă imaginile, lăsându-i pe concurenți să le interpreteze.

Marian: ”Eu nu știu ce imagini i-ați arătat voi de pe barcă”.

Radu: ”Nu, ce a văzut ea. Că ai făcut un semn, două…”.

M: ”Nu știu ce a văzut ea, din moment ce eu nu am băut deloc. Adică…”

R: ”Adică ce ai făcut, te-a văzut.”

M: ”Da, am făcut semn să-mi dea un pahar cu gheață. Aș vrea ca în imaginile pe care le comentați sau le transmiteți chiar să fie justificate. Vezi, Bianca, că el nu a băut toată seara”.

R: ”Noi nu i-am confirmat și nici infirmat pentru că nu știu ce ai făcut tu acolo. Eu nu pot să-i zic ei că tu ai băut alcool sau nu, îi arăt niște imagini cu tine, ea a interpretat așa: este Marian pe care îl știu, a băut. Înțelegi ce zic? Ea l-a văzut pe acel Marian pe care îl cunoaște cel mai bine.”

M: ”Clarificăm la sfârșit”.

Radu Vâlcan, criticat după cererea în căsătorie a lui Claudiu către Isabel

Nu este singura situație pentru care Radu Vâlcan a fost criticat în ultima perioadă. Un moment recent, cererea în căsătorie a lui Claudiu către Isabel, a stârnit reacții negative în mediul online.

„Momentul lui Claudiu și al Isabelei putea fi epic, dar Radu Vâlcan a reușit să-l facă penibil. Orice alt prezentator ar fi creat un moment memorabil, el doar a pus o pauză lungă și a stricat vibe-ul. Zero carismă, totul awkward și cringe cu el”, a scris un utilizator pe TikTok.

Citește și: Florin Ristei l-a desființat pe concurentul care s-a dat lovit la Insula iubirii 2025. Radu Vâlcan n-a fost mișcat nici el de minciuna lui

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Alexandru Ciucu și-ar dori să petreacă mai mult timp cu fetele lui: „E un subiect sensibil”. Ce ajutor și-a luat? „Ne mai ciondănim la teme”
Click.ro
Alexandru Ciucu și-ar dori să petreacă mai mult timp cu fetele lui: „E un subiect sensibil”. Ce ajutor și-a luat? „Ne mai ciondănim la teme”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cafeaua de dimineață, ca la cafenea, dar preparată acasă? Kaufland reduce cu aproape 50% un espressor de Black Friday
go4it.ro
Cafeaua de dimineață, ca la cafenea, dar preparată acasă? Kaufland reduce cu aproape 50% un espressor de Black Friday
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Mihai Voropchievici numește zodia care poate pierde TOT în noiembrie 2026: „Sunteți pe o pojghiță de gheață foarte subțire”
Gandul.ro
Mihai Voropchievici numește zodia care poate pierde TOT în noiembrie 2026: „Sunteți pe o pojghiță de gheață foarte subțire”
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă