Anul 2016 este an bisect, ceea ce înseamnă că luna februarie are 29 de zile. Iar noi vă spunem care este explicaţia pentru acest lucru.
Din patru în patru ani, luna februarie are 29 de zile. Aceşti ani pot fi recunoscuţi după faptul că numărul lor se divide cu 4, deci trebuie să fie multiplu de 4. Împăratul roman Iulius Cezar a avut ideea unei zile în plus. Calendarul roman avea doar 355 de zile, astfel că, la un moment dat, lunile anului nu mai corespundeau cu aceleaşi anotimpuri. În anul 45 î. Hr., denumit de istorici „anul confuziei“, Iulius Cezar a adăugat în calendar încă nouă zile. O dată la patru ani, se mai adaugă o zi, pentru a sincroniza anul calendaristic cu durata dintre două echinocţii. Calendarul iulian a rezistat până la reforma gregoriana din 1582. În Evul Mediu, capii bisericii erau complet derutaţi cu privire la stabilirea datei Paştelui: echinocţiul din calendar se decalase faţă de cel real cu zece zile. După calcule complicate, Papa Gregoriu a găsit soluţia. Fiindcă Pământul realizează mişcarea de rotaţie în jurul Soarelui în 365 de zile şi aproape şase ore, la fiecare patru ani, lunii februarie i se mai adaugă o zi.
Papa Gregoriu a păstrat regula anilor bisecţi, însă a hotărât ca anii care se termină în 00 să nu fie bisecţi decât dacă rezultatul împărţirii lor la 400 este un număr întreg. Astfel, anul 2008 a fost bisect, dar 2100 nu o să mai fie. Şi totuşi, de ce avem, din patru în patru ani, o zi în plus?
Un an înseamnă perioada în care Pământul face o rotaţie completă în jurul Soarelui, dar această perioadă este de 365 de zile, şase ore, nouă minute şi nouă secunde. Or, anii de care ne folosim pentru a exprima datele trebuie să se compună dintr-un număr exact de zile, în caz contrar existând situaţia ca o aceeaşi zi să aparţină în acelaşi timp atât anului ce se termină, cât şi anului care începe. Fără această zi suplimentară, anotimpurile ar începe să se deplaseze faţă de calendar, astfel încât, în aproximativ 700 de ani, luna iulie ar fi o lună de iarnă în emisfera nordică.
B.G.