Elena Nistor

Absolventă a Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice din Cadul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A urmat apoi studii universitare de masterat, ”Marketing Politic și Comunicare”, în cadrul aceleiași universități. Concomitent, timp de doi ani, a urmat cursurile de teatru și actorie din cadrul ”Școlii populare de artă Titel Popovici” din Iași.

A început o nouă etapă în București din dorința de a face presă. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a intrat în lumea televiziunii și a presei. Timp de trei ani a făcut parte din trustul Antena Stars, unde a fost reporter și redactor. A renunțat la televiziune și de aproape patru ani este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL.

Vezi mai mult

În plină pandemie, Cătălin Scărlătescu s-a ”privatizat”! Juratul de la Antena 1, gătește și livrează mâncare la ”casoletă”!

Celebrul chef s-a adaptat condițiilor de criză! În plină pandemie de coronavirus, Cătălin Scărlătescu, unul dintre cei trei jurați ai show-ului” Chefi la cuțite”, s-a ”privatizat”. Vedeta Antenei și-a lansat o platformă de delivery, gătește și livrează mâncare la ”casoletă”. Cătălin Scărlătescu, unul dintre cei mai renumiți bucătari din România, pare că se descurcă de […]
În plină pandemie, Cătălin Scărlătescu s-a ”privatizat”! Juratul de la Antena 1, gătește și livrează mâncare la ”casoletă”!

Un bărbat din Sălaj a fost condamnat la închisoare, după ce a evadat de trei ori din carantină

Un bărbat din Sălaj a fost condamnat la închisoare, după ce a evadat de trei ori din carantină. El s-a întors recent din Anglia. Un tânăr de 28 de ani din județul Sălaj s-a întors recent din Marea Britanie. În momentul în care a ajuns în țară, acesta a fost plasat în carantină. Tânărul, însă, […]
Un bărbat din Sălaj a fost condamnat la închisoare, după ce a evadat de trei ori din carantină

Mărturiile uluitoare ale unui medic legist, după ce a făcut autopsia persoanelor care au murit din cauza coronavirusului

Un medic legist, care a făcut autopsia mai multor persoane decedate din cauza coronavirusului, a făcut mărturii uluitoare. Klaus Püschel, șeful Institutului de medicină criminalistică din cadrul Spitalului Universitar Eppendorf din Hamburg a efectuat autopsia mai multor victime ale coronavirusului care aveau afecţiuni asociate grave. ”Oricât de crud ar suna, oricum ar fi murit în […]
Mărturiile uluitoare ale unui medic legist, după ce a făcut autopsia persoanelor care au murit din cauza coronavirusului

Pacienții infectați cu coronavirus vor beneficia de un tratament cu plasmă de la persoanele care s-au vindecat

Pacienții infectați cu coronavirus vor vor beneficia de un tratament cu plasmă de la persoanele care s-au vindecat. Anunțul a fost făcut de Ministrul Sănătății. Ministrul a spus că România a primit o donație de trei aparate de plasmafereză, iar în prezent există 1.000 de persoane vindecate. Această plasmă se va recolta în trei centre, urmând ca […]
Pacienții infectați cu coronavirus vor beneficia de un tratament cu plasmă de la persoanele care s-au vindecat

Capitala Bulgariei este închisă de Sărbători. Autoritățile au făcut anunțul

Bulgaria a interzis joi seară locuitorilor  Sofiei să părăsească oraşul pentru  weekend de Paştile ortodox, după o creştere a numărului cazurilor de coronavirus, una din cele mai puţin lovite din Europa, relatează AFP. ”Cu începere de la miezul nopţii, interzicem pe termen nelimitat orice intrare sau ieşire din Sofia pentru toate autovehiculele de transport de […]
Capitala Bulgariei este închisă de Sărbători. Autoritățile au făcut anunțul

Cum a reacționat Jador după ce a văzut decolteul adânc al lui Ruby: “Leșin”

Cum a reacționat Jador după ce a văzut decolteul adânc al lui Ruby. Situația ”bizară” a avut loc pe Instagram, acolo unde Selly, Ruby și Jador au intrat în live. Pe Instagram… Selly, Ruby și Jador au intrat în live. Cei trei artiști au discutat mai multe lucruri, interesante pentru fanii lor, însă… s-a putut […]
Cum a reacționat Jador după ce a văzut decolteul adânc al lui Ruby: “Leșin”

Cine e Luana Cayres, de fapt, concurenta iUmor care a dansat samba atârnată de păr, la Antena 1. VIDEO

Cine e Luana Cayres, de fapt, concurenta iUmor care a dansat samba atârnată de păr, la Antena 1. Luana Cayres, din Brazilia, a avut un moment spectaculos pe scena iUmor. Momentul Luanei Cayres i-a uimit nu doar pe jurați și pe cei prezenți în public ci și pe telespectatorii de acasă. Și asta deoarece concurenta […]
Cine e Luana Cayres, de fapt, concurenta iUmor care a dansat samba atârnată de păr, la Antena 1. VIDEO

Uluitor! O bătrână a fost păcălită de un bărbat, care s-a dat drept fiul ei și i-a cerut toți banii din casă

Astăzi, în jurul orei 13.10, polițiștii Secției 5 au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie de 56 de ani, cu privire la faptul că mama sa, în vârstă 77 de ani, ar fi fost victima unei infracțiuni de înșelăciune. Din cercetări a reieșit faptul că septuagenara a fost apelată pe telefonul fix […]
Uluitor! O bătrână a fost păcălită de un bărbat, care s-a dat drept fiul ei și i-a cerut toți banii din casă

Atenție, români! De ce verifică poliția prin stație CNP-ul, în plină pandemie de coronavirus

Pe lângă declarația pe propria răspundere, poliția cere și CNP-ul persoanelor. Care este motivul. Mulți dintre persoanele care au fost oprite zilele acestea pe stradă au observat că polițiștii le solicită, pe lângă declarația pe propria răspundere, și  Codul Numeric Personal, pe care-l transmit prin stația de emisie-recepție. Abia după ce CNP-UL este verificat, oamenii […]
Atenție, români! De ce verifică poliția prin stație CNP-ul, în plină pandemie de coronavirus

Raed Arafat, mesaj pentru români: ”De Paște stăm acasă, ca la anul să putem sta cu toții împreună”

Doctorul Raed Arafat,șeful Departamentului Pentru Situații de Urgențe îi îndeamnă pe români să recomande respectarea măsurilor impuse de autorități. ”Pot să apară decese în următoarele 14 zile, de aceea oamenii trebuie să respecte toate recomandările. Problemele încă nu s-au terminat. Fie acest virus o să o ia în sus și numărul o să crească, dacă […]
Raed Arafat, mesaj pentru români: ”De Paște stăm acasă, ca la anul să putem sta cu toții împreună”

Bani mai mulți pentru preșcolari! Klaus Iohannis a votat legea

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2015 favorizând stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor care provin din familii defavorizate. Prin această lege, valoarea tichetului social pentru grădiniţă creşte la 100 de lei. (CITEȘTE ȘI: TÂNĂRUL CARE A FOST LA MATERNITATEA DIN IAȘI, PE CAL, […]
Bani mai mulți pentru preșcolari! Klaus Iohannis a votat legea

Tânărul care a fost la maternitatea din Iași, pe cal, pentru a-și vedea copilul nou-născut, s-a angajat. Cătălin Moroșanu i-a schimbat viața lui Sergiu

Tânărul care a fost la maternitatea din Iași, pe cal, pentru a-și vedea copilul nou-născut, s-a angajat. Cătălin Moroșanu i-a schimbat viața lui Sergiu și l-a ajutat din nou. Sergiu, tânărul din Iași care a impresionat o țară întreagă după ce a mers călare la soția care născuse la maternitate, s-a mutat în casă nouă. […]
Tânărul care a fost la maternitatea din Iași, pe cal, pentru a-și vedea copilul nou-născut, s-a angajat. Cătălin Moroșanu i-a schimbat viața lui Sergiu

Accident grav în Cluj! Un tânăr de 18 ani a rămas încarcerat între fiarele mașinii

Accident grav în Cluj! Un tânăr de 18 ani a rămas încarcerat între fiarele mașinii. Mai multe echipaje de descarcerare s-au deplasat la fața locului. O autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ au intervenit ca urmare a unui accident rutier produs între localitățile Nicula și Bonț. Echipajele, alertate au găsit un autoturism […]
Accident grav în Cluj! Un tânăr de 18 ani a rămas încarcerat între fiarele mașinii

Anunțul făcut de Ministrul Transporturilor. Când vor putea călători bucureștenii cu metroul pe Magistrala M5-Drumul Taberei-Eroilor

Anunțul făcut de Ministrul Transporturilor. Când vor putea călători bucureștenii cu metroul pe Magistrala M5-Drumul Taberei-Eroilor. Ministrul Transporturilor, Lucian Bode a anunțat că lucrările la Magistrala M5-Drumul Taberei-Eroilor sunt în linie dreaptă și începând cu data de 30 iunie, călătorii vor putea folosi metroul pe această rută. (CITEȘTE ȘI: ANUNŢUL SURPRINZĂTOR AL CERCETĂTORILOR STRĂINI! DE […]
Anunțul făcut de Ministrul Transporturilor. Când vor putea călători bucureștenii cu metroul pe Magistrala M5-Drumul Taberei-Eroilor

24 de angajaţi ai Spitalului Judeţean din Focşani, confirmaţi cu coronavirus

24 de angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” din Focşani sunt confirmaţi cu coronavirus, potrivit conducerii militare interimare a unităţii sanitare. Cei 24 de angajați ai Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” din Focşani au forme uşoare de boală. (CITEȘTE ȘI: GIGI BECALI SFIDEAZĂ POLIŢIA! ANUNŢUL CARE VA ÎNFURIA AUTORITĂŢILE: “PE MINE NU POATE […]
24 de angajaţi ai Spitalului Judeţean din Focşani, confirmaţi cu coronavirus

INCREDIBIL! Nu o să-ți vină să crezi cum a câștigat o româncă UN MILION DE DOLARI!

Toți ne visăm milionari, cu toții ne dorim o viață relaxată și lipsită de griji financiare, îi invidiem pe cei care au mai mult decât noi și ne dorim să gustăm din viața bună pe care ne-o poate oferi un cont bine-crescut în bancă. Un eventual câștig la loterie ne-ar duce direct în cel de-al nouălea […]
INCREDIBIL! Nu o să-ți vină să crezi cum a câștigat o româncă UN MILION DE DOLARI!

Îți dau lacrimile! Ce scrisoare a primit un medic din Capitală, izolat în spital, de ziua lui de naștere

Îți dau lacrimile! Ce scrisoare a primit un medic din Capitală, izolat în spital, de ziua lui de naștere. Cu siguranță nu se aștepta la un asemenea gest emoționant. Gheorghe Gică este medic ginecolog la un spital din Capitală. În plină pandemie de coronavirus, bărbatul a ales să se izoleze de soția și fetița lui […]
Îți dau lacrimile! Ce scrisoare a primit un medic din Capitală, izolat în spital, de ziua lui de naștere

Cum arăta Roxana Vancea în 2013, până să slăbească drastic! Imaginile de care a uitat şi ea

Cum arăta Roxana Vancea în 2013, până să slăbească drastic! Bruneta a publicat mai multe imagini pe contul ei de Instagram. Roxana Vancea este una dintre cele mai sexy vedete din showbiz-ul românesc. La începutul carierei sale, însă, bruneta arăta total diferit și avea câteva kilograme în plus. De când s-a lăsat de televiziune, pentru […]
Cum arăta Roxana Vancea în 2013, până să slăbească drastic! Imaginile de care a uitat şi ea

Anunțul făcut de Ministerul Sănătății. Ce se va întâmpla cu românii care vin din zonele roșii

Anunțul făcut de Ministerul Sănătății. Ce se va întâmpla cu românii care vin din zonele roșii. A fost modificat ordinul care prevedea carantina la domiciliu. Persoanele care se vor întoarce în aceste zile din zone roșii vor intra în carantină instituționalizată, întrucât ordinul care prevedea plasarea în carantină la domiciliu a fost modificat. Potrivit purtătorului […]
Anunțul făcut de Ministerul Sănătății. Ce se va întâmpla cu românii care vin din zonele roșii

Reacția Poliției Române în legătură cu fotografia devenită virală pe Facebook: ”Nu avem normă de amenzi, dar în caz că…”

Poliția Română a reacționat și a făcut câteva precizări în legătură cu fotografia devenită virală pe Facebook. Poza în care apare un polițist în timp ce dă o amendă a fost folosită de mai mulți internauți la profilul lor. ”Ne-am uitat pe net zilele astea și am văzut un polițist polonez care a descins în […]
Reacția Poliției Române în legătură cu fotografia devenită virală pe Facebook: ”Nu avem normă de amenzi, dar în caz că...”

Anunțul făcut de Alexandru Rafila. Când vom putea reveni la viața normală

Anunțul făcut de Alexandru Rafila, în plină pandemie de coronavirus. Când vom putea reveni la viața normală. Starea de urgență s-a prelungit cu o lună, iar românii așteaptă cu sufletul la gură să știe când vor putea să revină la viața dinainte de coronavirus. În opinia lui Alexandru Rafila, acest lucru se va întâmpla abia […]
Anunțul făcut de Alexandru Rafila. Când vom putea reveni la viața normală

Marcel Vela, declarații de ultimă oră după acordul MAI-BOR: ”Pentru a revizui unele măsuri pentru sărbătorile pascale…”

Marcel Vela susține, în momentul de față, o declarație de presă pe tema acordului MAI – BOR. Ministrul de Interne a declarat că Slujba de Înviere se va face fără credincioși. ”Am avut noi discuţii cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe. Am ajuns la un nou acord pentru a revizui unele măsuri pentru sărbătorile pascale. Slujbele religioase […]
Marcel Vela, declarații de ultimă oră după acordul MAI-BOR: ”Pentru a revizui unele măsuri pentru sărbătorile pascale...”

Florin Călinescu, despre pandemia de coronavirus: ”O să urmeze vremuri apocaliptice”

Florin Călinescu a făcut un live pe pagina lui de Facebook. Juratul de la ”Românii au talent” a vorbit despre COVID-19, virusul ucigaș care a băgat spaima în tot mapamondul.  Potrivit ultimelor informații, numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 7.216. De asemenea, bilanțul deceselor a ajuns la 372. Virusul ucigaș a creat […]
Florin Călinescu, despre pandemia de coronavirus: ”O să urmeze vremuri apocaliptice”

Coronavirus România. Numărul deceselor din cauza COVID-19 a ajuns la 372

Coronavirus România. Numărul deceselor din cauza COVID-19 a ajuns la 372, iar cel al cazurilor de infectare cu COVID-19 a trecut de 7.000. Deces 363 Bărbat, 61 ani din județul Maramureș. Prezentat pe data de 31.03.2020 la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, trimis în aceeași zi pentru consult la Spitalul de Boli infecțioase Baia Mare, de unde […]
Coronavirus România. Numărul deceselor din cauza COVID-19 a ajuns la 372

Campanie impresionantă a Fundației Ion Țiriac. 17.000 de persoane aflate în dificultate sunt ajutate cu alimente

Fundatia Ion Tiriac desfasoara o campanie umanitara impresionanta la nivelul intregii tari. Peste 17 mii de persoane aflate in dificultate (in majoritate batrani care nu au niciun sprijin) sunt ajutate in aceasta perioada cu alimente la fiecare doua saptamani. In total, ajutoarele ajung in 60 de localitati din 28 de judete ale Romaniei, potrivit Gandul. […]
Campanie impresionantă a Fundației Ion Țiriac. 17.000 de persoane aflate în dificultate sunt ajutate cu alimente

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 16 aprilie 2020. Racii sunt cheltuitori

Horoscopul zilei de 16 aprilie 2020 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 16 aprilie 2020 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 16 aprilie 2020 spune că astăzi nativii din zodia Rac au tendința de a cheltui necontrolat. Sfat! Persoanele […]
Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 16 aprilie 2020. Racii sunt cheltuitori

Șocant! Un medic și-a ascuns iubita în portbagaj pentru a scăpa de controalele de coronavirus

Șocant! Un medic și-a ascuns iubita în portbagaj pentru a scăpa de controalele de coronavirus. Bărbatul era în drum spre petrecerea fiului său. Un chirurg din Verona și-a ascuns iubita în portbagajul mașinii pentru a se sustrage controalelor de coronavirus. Bărbatul voia să-și ducă iubita la petrecerea de ziua fiului lui, după care a postat […]
Șocant! Un medic și-a ascuns iubita în portbagaj pentru a scăpa de controalele de coronavirus

Petrecere pe balcon! Soluția ingenioasă pe care au găsit-o italienii ca să ciocnească un pahar de vin

Petrecere pe balcon! Soluția ingenioasă pe care au găsit-o italienii ca să ciocnească un pahar de vin. În plină pandemie de coronavirus, italienii au găsit o metodă ingenioasă pentru a petrece sărbătorile pascale. Pe 12 aprilie, credincioșii catolici au sărbătorit Învierea Domnului în condiții nemaiîntâlnite. Toate sărbătorile papale din Săptămâna Sfântă au avut loc fără […]
Petrecere pe balcon! Soluția ingenioasă pe care au găsit-o italienii ca să ciocnească un pahar de vin

Suspect de coronavirus, găsit spânzurat în Spitalul Judeţean Botoşani

Un bărbat, în vârstă de 54 de ani, suspect de coronavirus s-a spânzurat în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Botoşani. Un bărbat în vârstă de 54 de ani s-a spânzurat într-o baie a Spitalului de Urgență „Mavromati”. Cei care l-au găsit pe Ion E. au fost angajații din rândul personalului medical. Aceștia au alertat de urgență […]
Suspect de coronavirus, găsit spânzurat în Spitalul Judeţean Botoşani

Învățământul online devine obligatoriu pe perioada stării de urgență

Senatul a votat! Învățământul online devine obligatoriu pe perioada stării de urgență. Învăţământul preşcolar, şcolar, preuniversitar şi universitar se poate desfăşura online pe perioada stării de urgenţă sau de asediu, prevede Legea educaţiei naţionale 1/2011 modificată, miercuri, de Senat, în calitate de Cameră decizională, în şedinţa de plen desfăşurată în sistem de audioconferinţă, potrivit Agerpres. […]
Învățământul online devine obligatoriu pe perioada stării de urgență

A murit actrița Ligia Dumitrescu: ”Odihnă veșnică, Doamnă a scenei!”

A murit actrița Ligia Dumitrescu. Anunțul a fost făcut de foștii săi colegi de la Teatrul Municipal Bacovia din Bacău. ”Viața asta este șansă, o primești de undeva… Drum lin! Odihnă veșnică, Doamnă a scenei!”, a fost mesajul postat pe Facebook de către artiștii de la Teatrul Municipal Bacovia. Ligia Dumitrescu s-a născut în 29 […]
A murit actrița Ligia Dumitrescu: ”Odihnă veșnică, Doamnă a scenei!”

Anunțul făcut de Organizația Mondială a Sănătății! Se lucrează la peste 70 de vaccinuri împotriva coronavirusului

Anunțul făcut de Organizația Mondială a Sănătății! Se lucrează la peste 70 de vaccinuri împotriva coronavirusului. Trei dintre ele au ajuns deja în faza de testare. Epidemia de coronavirus pune presiune pe comunitatea ştiinţifică şi pe medici pentru a găsi tratamente pentru cei infectaţi, dar şi pentru a dezvolta vaccinuri care să asigure imunizarea de […]
Anunțul făcut de Organizația Mondială a Sănătății! Se lucrează la peste 70 de vaccinuri împotriva coronavirusului

Anunțul făcut de Ministrul Sănătății! Ce se întâmplă cu pacienții de COVID-19 care nu au simptome

Anunțul făcut de Ministrul Sănătății! Ce se întâmplă cu pacienții de COVID-19 care nu au simptome specifice bolii. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a dat Ordinul 622, prin care se anunță că bolnavii de Covid-19 asiptomatici vor fi tratați la domiciliu. Totodată, toate spitalele de boli infecțioase care tratează pacienți cu coronavirus trebuie să externeze persoanele asiptomatice. În […]
Anunțul făcut de Ministrul Sănătății! Ce se întâmplă cu pacienții de COVID-19 care nu au simptome

Misiune de căutare cu echipaj canin a celor 2 muncitori prinși sub dărâmături la mina Uricani. VIDEO

Un turn de extracţie s-a prăbușit în incinta Exploatării miniere Uricani. Tone de moloz au căzut peste o autobasculantă în care se aflau 3 muncitori care lucrau la ecologizarea minei. Unul dintre ei a reuşit să se salveze, în timp ce ceilalți doi au fost surprinşi sub dărâmături. În cel mai scurt timp, la fața […]
Misiune de căutare cu echipaj canin a celor 2 muncitori prinși sub dărâmături la mina Uricani. VIDEO

Imagini emoționante! Un băiețel a fugit de acasă ca să-și vadă mama, medic în prima linie care luptă împotriva coronavirusului

Imagini emoționante! Un băiețel de cinci ani a fugit de acasă ca să-și vadă mama, medic în prima linie care luptă împotriva coronavirusului. Un medic care lucrează în Spitalul din Trieste, Italia, luptă de o lună împotriva coronavirusului. Femeia are un băiețel de cinci ani, pe care l-a lăsat în grija bunicilor. Totul pentru siguranța […]
Imagini emoționante! Un băiețel a fugit de acasă ca să-și vadă mama, medic în prima linie care luptă împotriva coronavirusului

Se vor mai majora pensiile sau nu? Eugen Teodorovici a făcut anunțul

Se vor mai majora pensiile sau nu? În plină pandemie de coronavirus, Eugen Teodorovici dă asigurări celor care aşteaptă majorarea pensiilor din toamnă.  „Vreau să spun, ca să fie foarte clar pentru cei care ne urmăresc: pensionarii să stea liniştiţi. Chiar dacă actualul guvern umblă la diferite formule şi ia la rectificare în calcul reducerea […]
Se vor mai majora pensiile sau nu? Eugen Teodorovici a făcut anunțul

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 14 aprilie 2020. Capricornii pot fi răscoliți de amintiri

Horoscopul zilei de 14 aprilie 2020 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 14 aprilie 2020 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 14 aprilie 2020 spune că astăzi nativii din zodia Capricorn pot fi răscoliți de niște amintiri din […]
Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 14 aprilie 2020. Capricornii pot fi răscoliți de amintiri

Bărbatul din Tulcea, amendat cu 10.000 de lei pentru că a ieșit să se tundă, a evadat din centrul de carantină

Bărbatul din Tulcea, amendat cu 10.000 de lei pentru că a ieșit să se tundă, a evadat din centrul de carantină. Un bărbat din Tulcea, aflat în izolare la domiciliu, a încălcat măsurile impuse de autorități și a ieșit duminică din casă. Motivul? Voia să se tundă. Oamenii legii, însă, l-au depistat și l-au amendat […]
Bărbatul din Tulcea, amendat cu 10.000 de lei pentru că a ieșit să se tundă, a evadat din centrul de carantină

Imagini revoltătoare! În plină pandemie de coronavirus, mai mulți tineri au încins grătare pe acoperișul unui bloc

Imagini revoltătoare! În plină pandemie de coronavirus, mai mulți tineri au încins grătare pe acoperișul unui bloc. Scenele halucinante au avut loc în Italia. Mai mulți tineri au încălcat regulile impuse de autorități și s-au gândit să profite de vremea călduroasă. Fără să țină cont de nimic, aceștia au încins mai multe grătare pe acoperișul […]
Imagini revoltătoare! În plină pandemie de coronavirus, mai mulți tineri au încins grătare pe acoperișul unui bloc

În ultimele 24 de ore s-au dat peste 8.600 de amenzi privind restricționarea circulației

În ultimele 24 de ore, polițiștii au prins în flagrant delict 146 de persoane în timp ce comiteau infracțiuni sau imediat după aceea. Au fost verificate peste 31.000 de persoane faţă de care s-a dispus izolarea sau carantină și au fost aplicate peste 8.600 de amenzi privind restricționarea circulației. În cursul zilei de ieri, 12 […]
În ultimele 24 de ore s-au dat peste 8.600  de amenzi privind restricționarea circulației

Țările din Europa care renunță la măsurile stricte începând cu Săptămâna Mare

Pandemia de coronavirus încă face ravagii pe înteg mapamondul! Însă… există și țări în care numărul deceselor din cauza COVID-19 și a infectărilor a scăzut considerabil. Așa că, începând cu Săptămâna Mare, câteva țări din Europa vor renunța la măsurile stricte impuse de autorități. În Spania, după doar două săptămâni de carantină totală, li se permite […]
Țările din Europa care renunță la măsurile stricte începând cu Săptămâna Mare

Șocant! O avocată din Prahova a murit în spital, în timp ce aștepta rezultatul testului pentru coronavirus

Șocant! O avocată din Prahova a murit în spital, în timp ce aștepta rezultatul testului pentru coronavirus. Femeia a fost ținută în izolator. Avocata Iulia Steriu s-a stins pe un pat din spitalul județean de urgență din Ploiești, după ce a fost diagnosticată cu meningoencefalită. Pe 3 aprilie, avocata s-a prezentat la spitalul din Sinaia […]
Șocant! O avocată din Prahova a murit în spital, în timp ce aștepta rezultatul testului pentru coronavirus

Anunțul făcut de Ministrul Transporturilor! Ce măsuri s-au luat în privința călătoriilor cu trenul

Anunțul făcut de Ministrul Transporturilor! Ce măsuri s-au luat în privința călătoriilor cu trenul. Toți românii trebuie să fie la curent cu noile reguli. CFR Călători a suplimentat numărul de vagoane în această perioadă, iar pentru asigurarea distanţei sociale în trenuri se aplică regula un loc liber, un loc ocupat, inclusiv pentru vagoanele de dormit […]
Anunțul făcut de Ministrul Transporturilor! Ce măsuri s-au luat în privința călătoriilor cu trenul

Coșmarul trăit de o tânără de 25 de ani. Și-a pierdut mama și bunica în aceeași zi, din cauza coronavirusului

Coșmarul trăit de o tânără de 25 de ani. Și-a pierdut mama și bunica în aceeași zi, din cauza coronavirusului, iar acum a rămas singură pe lume. Andjela Kostic trece prin cea mai grea perioadă din viața ei. Tânăra de 25 de ani, din Serbia, și-a pierdut mama și bunica în aceeași zi. Cele două […]
Coșmarul trăit de o tânără de 25 de ani. Și-a pierdut mama și bunica în aceeași zi, din cauza coronavirusului

O asistentă stă departe de copiii ei pentru a lupta împotriva coronavirusului: ”Nu ne-am ierta dacă…”

O asistentă a decis să stea departe de copiii ei pentru a lupta împotriva coronavirusului, în prima linie. Împreună cu soțul ei, femeia este una dintre persoanele care fac sacrificii enorme pentru a salva vieți. În timp ce unele cadre medicale își dau demisiile pe capete, există și altele care nu au uitat de jurământul […]
O asistentă stă departe de copiii ei pentru a lupta împotriva coronavirusului: ”Nu ne-am ierta dacă...”

Izolarea la domiciliu din cauza coronavirusului a afectat-o pe Monica Anghel: ”Nu mai am chef să…”

Izolarea la domiciliu din cauza coronavirusului a afectat-o pe Monica Anghel. După ce a reușit să slăbească spectaculos, acum, artista nu mai are un regim de viață la fel de sănătos precum îl avea înainte de a sta în casă atât de mult timp. Monica Anghel s-a izolat alături de o parte din familie la […]
Izolarea la domiciliu din cauza coronavirusului a afectat-o pe Monica Anghel: ”Nu mai am chef să...”

Generalul Ionel Oprea, noi declarații: ”Nu cred că cineva și-a închipuit că, dacă aducem medici în uniformă militară în Suceava, nu va mai muri nimeni”

Generalul Ionel Oprea a făcut noi declarații, în contextul pandemiei de coronavirus care face ravagii la Spitalul Județean Suceava. Oamenii se întreabă de ce, în continuare, se moare pe capete. Iar răspunsul n-a întârziat să apară. ”Nu cred că cineva și-a închipuit că, dacă aducem medici în uniformă militară aici sau cu educație militară, nu […]
Generalul Ionel Oprea, noi declarații: ”Nu cred că cineva și-a închipuit că, dacă aducem medici în uniformă militară în Suceava, nu va mai muri nimeni”

Când vom putea călători din nou? Anunțul făcut de un specialist în turism

Când vom putea călători din nou? Anunțul a fost făcut de un specialist irlandez în turism. Atunci când vom scăpa de pandemia de coronavirus și viața va intra pe un făgaș normal, majoritatea oamenilor își vor dori să călătorească. După luni de izolare la domiciliu, toată lumea își face planuri pentru a vizita cât mai […]
Când vom putea călători din nou? Anunțul făcut de un specialist în turism

10.000 de lei! Atât a plătit un bărbat din Tulcea pentru o tunsoare, în plină pandemie de coronavirus

10.000 de lei! Atât a plătit un bărbat din Tulcea pentru o tunsoare, în plină pandemie de coronavirus. Colac pespe pupăză, individul a fost apoi plasat în carantină pentru 14 zile. Un bărbat din Tulcea, aflat în izolare la domiciliu, a încălcat măsurile impuse de autorități și a ieșit duminică din casă. Motivul? Voia să […]
10.000 de lei! Atât a plătit un bărbat din Tulcea pentru o tunsoare, în plină pandemie de coronavirus

Anunțul specialiștilor din S.U.A! Când va fi vârful pandemiei de coronavirus în România

Anunțul specialiștilor din S.U.A! Când va fi vârful pandemiei de coronavirus în România și când se vor înregistra ultimele decese din cauza coronavirusului. Conform Institutului de Evaluare a Sănătății din Washington, ultimele decese,în România, din cauza coronavirusului vor fi în data de 7 mai. De asemenea, vârful pandemiei ar fi pe 14-15 aprilie. Până astăzi […]
Anunțul specialiștilor din S.U.A! Când va fi vârful pandemiei de coronavirus în România

Sinucidere în Capitală! Un bărbat de 40 de ani s-a aruncat în fața metroului

Un bărbat de 40 de ani a murit, duminică seara, după ce s-ar fi aruncat în faţa metroului, la staţia Politehnica, din Capitală. Acesta a fost prins sub roţile trenului și nu a mai putut fi salvat, potrivit Mediafax. Un bărbat în vârstă de 40 de ani a murit, duminică seara, după ce s-ar fi […]
Sinucidere în Capitală! Un bărbat de 40 de ani s-a aruncat în fața metroului

56 de cetățeni români din Kuweit s-au întors astăzi în România. Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană privată

56 de cetățeni români din Kuweit s-au întors astăzi în România. Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană, pe ruta Kuweit-București, operată de o companie privată. În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în străinătate cu titlu temporar și care au fost afectați de măsurile de restrângere a […]
56 de cetățeni români din Kuweit s-au întors astăzi în România. Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană privată

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 13 aprilie 2020. Berbecii pot pierde o funcție

Horoscopul zilei de 13 aprilie 2020 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 13 aprilie 2020 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 13 aprilie 2020 spune că astăzi nativii din zodia Berbec pot trece prin momente riscante care le […]
Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 13 aprilie 2020. Berbecii pot pierde o funcție

Managerul Spitalului Judeţean din Vrancea a fost confirmat cu coronavirus și dus la spital

Managerul Spitalului Judeţean din Vrancea a fost confirmat cu coronavirus și dus la spital. Bărbatul era cazat la o pensiune din Focșani pentru cadrele medicale. Duminică, el a fost escortat de angajaţii ISU la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean. Acum, urmează să fie testate și cadrele medicale cu care a intrat în contact la pensiune. (CITEȘTE ȘI: MEDICUL […]
Managerul Spitalului Judeţean din Vrancea a fost confirmat cu coronavirus și dus la spital

Coronavirus România. Numărul deceselor din cauza COVID-19 a ajuns la 314

UPDATE. Până astăzi – 12 aprilie – pe teritoriul României au fost confirmate 6.300 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 852 au fost declarate vindecate și externate. Bilanțul deceselor din cauza coronavirusului, însă, a ajuns la 314. Deces 311 Bărbat, 41 an din județul Gorj. Persoană […]
Coronavirus România. Numărul deceselor din cauza COVID-19 a ajuns la 314

În ce condiții se vor face înmormântările celor infectați cu coronavirus: ”Cadavrul va fi așezat…”

Ministerul Sănătății a emis un ordin cu privire la măsurile impuse în cazul bolnavilor, dar și modul în care se realizează autopsia și înhumarea pacienților din România, decedați din cauza Covid-19.  ”În cazurile spitalizate pentru care în perioada internării în unitatea sanitară se confirmă (reconfirmă) diagnosticul de infecție cu noul coronavirus (SARS-CoV2), evoluția fiind urmată de […]
În ce condiții se vor face înmormântările celor infectați cu coronavirus: ”Cadavrul va fi așezat...”

Raed Arafat, despre modalitatea în care intervine un medic în plină pandemie de coronavirus: ”O proteză de şold poate aştepta, un infarct nu!”

Raed Arafat a vorbit despre modalitatea în care intervine un medic în plină pandemie de coronavirus. Dacă pacienții nu suferă de afecțiuni grave, atunci aceștia trebuie să aștepte pentru intervenții.  ”Dacă poţi aştepta tratamentul este mai bine pentru că nu te expui şi nu îi expuni nici pe alţii. Decizia nu o ia Arafat, ci […]
Raed Arafat, despre modalitatea în care intervine un medic în plină pandemie de coronavirus: ”O proteză de şold poate aştepta, un infarct nu!”

Anunțul făcut de Ministrul Agriculturii! Fermierii vor primi despăgubiri

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, spune că România a trecut printr-o secetă care a afectat grav agricultura. Situația cea mai gravă se înregistrează în Moldova şi o parte din Bărăgan şi Dobrogea. Fermierii, însă, vor primi despăgubiri. „Din păcate, peste criza coronavirus se suprapune şi această secetă nemaiîntâlnită, din ceea ce constatăm noi şi din ceea […]
Anunțul făcut de Ministrul Agriculturii! Fermierii vor primi despăgubiri

Mărturiile uluitoare ale unui tată, după ce fiica lui s-a dus la muncă în Germania în urmă cu o săptămână: ”A lăsat-o Poliția să plece!”

Mărturiile uluitoare ale unui tată, după ce fiica lui s-a dus la muncă în Germania în urmă cu o săptămână. Bărbatul susține că Poliția a lăsat-o pe fata lui să părăsească țara, fără niciun fel de problemă. Bărbatul din Pătrăuți susține că fiica lui a plecat acum o săptămână, pe aeroportul din Iași. Tânăra a […]
Mărturiile uluitoare ale unui tată, după ce fiica lui s-a dus la muncă în Germania în urmă cu o săptămână: ”A lăsat-o Poliția să plece!”

Anunțul făcut de Vlăduța Lupău, în plină pandemie de coronavirus: ”Nu ne mai căsătorim…”

Anunțul făcut de Vlăduța Lupău, în plină pandemie de coronavirus. Artista le-a mărturisit fanilor că nunta stabilită pe 30 aprilie nu va mai avea loc. În contextul pandemiei de coronavirus, nunțile nu se pot face cu mai mult de opt persoane. Așa că… Vlăduța Lupău și Adrian Rus au decis să amâne nunta. Evenimentul era […]
Anunțul făcut de Vlăduța Lupău, în plină pandemie de coronavirus: ”Nu ne mai căsătorim...”