Elena Nistor

Absolventă a Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice din Cadul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A urmat apoi studii universitare de masterat, ”Marketing Politic și Comunicare”, în cadrul aceleiași universități. Concomitent, timp de doi ani, a urmat cursurile de teatru și actorie din cadrul ”Școlii populare de artă Titel Popovici” din Iași.

A început o nouă etapă în București din dorința de a face presă. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a intrat în lumea televiziunii și a presei. Timp de trei ani a făcut parte din trustul Antena Stars, unde a fost reporter și redactor. A renunțat la televiziune și de aproape patru ani este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL.

Vezi mai mult

După 20 de ani de muzică, CRBL se reinventează: ”Îmi fac muzica şi o iau de la zero”

După 20 de ani de muzică, CRBL se reinventează. Artistul este hotărât să o ia de la zero și a vorbit despre planurile sale, în exclusivitate, pentru apropotv.ro. Cum a fost prima ta experienţa în faţa unei camere de filmat? Poate fi şi din copilărie, dacă este ceva notabil. CRBL: Ce copilărie!? Că pe vremea […]
După 20 de ani de muzică, CRBL se reinventează: ”Îmi fac muzica şi o iau de la zero”

Să vezi și să nu crezi! Așa arată două surori gemene: ”Când ne-a văzut, mama a rămas fără cuvinte”

Să vezi și să nu crezi! Când oamenii le văd pe stradă se gândesc că sunt prietene nicidecum… surori! Mai ales gemene. Lucy și Maria au șocat o lume întreagă. În 1997, într-un orășel din Marea Britanie, o femeie avea să devină mamă pentru prima oară. Știa că vor fi gemene, dar în momentul în […]
Să vezi și să nu crezi! Așa arată două surori gemene: ”Când ne-a văzut, mama a rămas fără cuvinte”

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 30 ianuarie 2020. Capricornii au parte de conflicte în familie

Horoscopul zilei de 30 ianuarie 2020 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 30 ianuarie 2020 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 30 ianuarie 2020 spune că astăzi nativii din zodia Capricorn au parte de conflicte în familie. Sfat! Persoanele […]
Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 30 ianuarie 2020. Capricornii au parte de conflicte în familie

Halucinant! Ce tatuaj are Gheorghe Dincă în zona intimă și ce semnificație are

Halucinant! Ce tatuaj are Gheorghe Dincă în zona intimă și ce semnificație are. Abia acum s-a aflat! „Monstrul din Caracal” le-a povestit anchetatorilor despre momentele în care a apelat la servicii de prostituție sau la partenere sexuale contra anumitor servicii. Anchetatorii au ajuns la concluzia că Gheorghe Dincă avea adevărate obsesii sexuale. Aceștia au notat […]
Halucinant! Ce tatuaj are Gheorghe Dincă în zona intimă și ce semnificație are

Raed Arafat, anunț de ultimă oră! Când vine marele cutremur în România

Raed Arafat, anunț de ultimă oră! Când vine marele cutremur în România și cum ar face față românii în cazul în care s-ar produce o nouă tragedie. Au trecut 43 de ani de la cutremurul din 1977, care a zguduit România.  Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul MAI, a dezvăluit cum […]
Raed Arafat, anunț de ultimă oră! Când vine marele cutremur în România

Ce obicei bizar avea Nicolae Ceaușescu. În vizitele cu marii lideri își aducea de acasă…

Ce obicei bizar avea Nicolae Ceaușescu. În vizitele cu marii lideri își aducea de acasă lucrul fără de care nu putea să stea. Nicolae Ceaușescu avea un obicei bizar! Fostul dictator era obsedat de hrana pe care o consuma și voia să i se aducă cele mai sănătoase mâncăruri. Ba chiar și în timpul vizitelor […]
Ce obicei bizar avea Nicolae Ceaușescu. În vizitele cu marii lideri își aducea de acasă...

Tavi Clonda, imagini de pe patul de spital! Ce a pățit soțul Gabrielei Cristea

Tavi Clonda, imagini de pe patul de spital! Ce a pățit soțul Gabrielei Cristea. Artistul le-a mărturisit fanilor de ce a ajuns pe mâna medicilor. Tavi Clonda are probleme cu coloana și a decis să se lase pe mâinile celor mai buni specialişti pentru a scăpa de dureri. Artistul le-a povestit fanilor săi despre tratamentul […]
Tavi Clonda, imagini de pe patul de spital! Ce a pățit soțul Gabrielei Cristea

Îți dau lacrimile! Ce îi cerea Denisa Răducu mamei sale înainte să moară

Îți dau lacrimile! Ce îi cerea Denisa Răducu mamei sale înainte să moară. Geta Dovleac a dezvăluit care era dorința artistei. La vârsta de 27 de ani, Denisa Răducu a fost diagnosticată cu carcinom hepatocelular, cel mai important tip de cancer de ficat. Artista nu a mai avut nicio șansă de supraviețuire și s-a stins […]
Îți dau lacrimile! Ce îi cerea Denisa Răducu mamei sale înainte să moară

Reacția Oanei Roman după ce a aflat de discuțiile dintre Marius Elisei și transsexualul Delia Rexha

După cel mai nou scandal din showbiz-ul românesc, a apărut și prima reacția a Oanei Roman după ce a aflat de discuțiile dintre Marius Elisei și transsexualul Delia Rexha. Nici n-au anunțat bine că au revenit la sentimente mai bune, după separarea de la finele anului trecut, că o nouă controversă a ”lovit” cuplul Oana […]
Reacția Oanei Roman după ce a aflat de discuțiile dintre Marius Elisei și transsexualul Delia Rexha

Să vezi și să nu crezi! Ceață, oi și… măgari pe Autostrada Soarelui. Replica ciobanului este incredibilă

Să vezi și să nu crezi! România în 2020! Un pasager aflat într-o mașină care se deplasa pe Autostrada Soarelui a filmat o turmă de oi în dreptul localității Cernavodă. În imaginile postate pe Facebook se văd oile și câțiva măgari, alături de ciobanii care mergeau liniștiți fără să li se pară nimic ciudat. Ba […]
Să vezi și să nu crezi! Ceață, oi și... măgari pe Autostrada Soarelui. Replica ciobanului este incredibilă

Un bărbat din Neamț a încercat să-i taie capul vecinului cu drujba! Motivul este halucinant

Un bărbat din Neamț a încercat să-i taie capul vecinului cu drujba! Motivul pentru care bărbatul a apelat la acest gest extrem este unul halucinant. Cei doi vecini s-au întâlnit sâmbătă, 25 ianuarie, pentru a discuta despre delimitarea unui teren. Vasile Porcescu avea la el o drujbă și voia să taie nişte copaci din perimetrul […]
Un bărbat din Neamț a încercat să-i taie capul vecinului cu drujba! Motivul este halucinant

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 29 ianuarie 2020. Gemenii iubesc din nou

Horoscopul zilei de 29 ianuarie 2020 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 29 ianuarie 2020 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 29 ianuarie 2020 spune că astăzi nativii din zodia Gemeni au șanse mari să reaprindă niște sentimente […]
Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 29 ianuarie 2020. Gemenii iubesc din nou

Vacanțele în doi sunt deja istorie! Gabriela Cristea și Tavi Clonda, noi preferințe: ”Căutăm apartamente spațioase unde să ne aducem “jumătate din casă”

Vacanțele în doi sunt deja istorie! Acum, Gabriela Cristea și Tavi Clonda au noi criterii, mai ales după venirea pe lume a micuței Iris. Sunt împliniți, mai ales de când a venit pe lume și micuța Iris. Mezina le-a întregit familia, dar… le-a schimbat și tabieturile, preferințele, criteriile. Dacă pe vremuri, Gabriela Cristea și Tavi […]
Vacanțele în doi sunt deja istorie! Gabriela Cristea și Tavi Clonda, noi preferințe: ”Căutăm apartamente spațioase unde să ne aducem “jumătate din casă”

Oana Radu, mărturisiri uluitoare despre iubitul incendiat de viu: ”Am ieșit din relație cu datorii de trei miliarde de lei”

La aproape cinci luni de la moartea lui Alin, Oana Radu face mărturisiri uluitoare despre bărbatul cu care a trăit o poveste de dragoste timp de trei ani. Un cocktail Molotov i-a adus sfârșitul tânărului Alin. Acesta era abia la început de drum, avea toată viața înainte, iubea și urma să-și termine studiile chiar în […]
Oana Radu, mărturisiri uluitoare despre iubitul incendiat de viu: ”Am ieșit din relație cu datorii de trei miliarde de lei”

Vremea se schimbă radical! Meteorologii anunță ploi și ninsori. Prognoza pe două săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pe două săptămâni. Află, din materialul următor, cum va fi vremea, în fiecare regiune a țării, în intervalul 27 ianuarie – 9 februarie 2020. BANAT     În primele două zile, media maximelor termice va crește de la 5 la 9 grade, urmând să scadă ușor, la […]
Vremea se schimbă radical! Meteorologii anunță ploi și ninsori. Prognoza pe două săptămâni

S-a aflat! Augustin Viziru, tătic de fată sau de băiat? ”Este o sarcină avansată. Se pare că este…”

S-a aflat! Augustin Viziru, tătic de fată sau de băiat? Actorul a dezvăluit totul, în direct, în cadrul unei emisiuni TV. Augustin Viziru a părăsit concursul Survivor România din cauza unei accidentări la picior, din timpul unor probe. Totodată, actorul mărturisea atunci că abia așteaptă să ajungă lângă familia sa și că urmează să se […]
S-a aflat! Augustin Viziru, tătic de fată sau de băiat? ”Este o sarcină avansată. Se pare că este...”

Bullying-ul în școlile din Craiova a ajuns la cote alarmante! Imagini șocante cu două eleve care se bat în plină stradă

Bullying-ul în școlile din Craiova a ajuns la cote alarmante! Mai multe imagini în care două eleve se lovesc au devenit virale pe internet. Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală. Este vorba despre patru filmuleţe în care se observă scene de violenţă verbală şi fizică între eleve de gimnaziu. Din primele date, una […]
Bullying-ul în școlile din Craiova a ajuns la cote alarmante! Imagini șocante cu două eleve care se bat în plină stradă

Îți vor da lacrimile! Ce înțelegere aveau Kobe Bryant și soția lui, de teama unui accident aviatic

Fostul baschetbalist american Kobe Bryant și-a pierdut viața alături de alte 8 persoane, printre care și fiica sa Gianna (13 ani), într-un cumplit accident de elicopter. Condițiile atmosferice ar fi cauzat accidentul în care niciunul dintre pasagerii de la bord nu au supraviețuit. Acum s-a aflat și ce înțelegere aveau Kobe Bryant și soția lui, […]
Îți vor da lacrimile! Ce înțelegere aveau Kobe Bryant și soția lui, de teama unui accident aviatic

Horoscop lunar. Previziuni pentru luna februarie 2020

Cancan îți prezintă horoscopul lunar februarie 2020 pentru toate zodiile: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul lunii februarie 2020 vine cu sfaturi și avertizări importante pentru toate zodiile. Află previziunile astrale pentru fiecare zodie, cu detalii interesante despre carieră, bani, dragoste și sănătate. Luna februarie 2020 este o […]
Horoscop lunar. Previziuni pentru luna februarie 2020

Andreea Marin a recunoscut! Adrian Brîncoveanu este sufletul ei pereche: ”Până acum, le-am depășit pe toate”

Iubește, este iubită și trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața ei. Andreea Marin își trăiește viața la maximum și a mărturisit că și-a găsit sufletul pereche! De aproximativ trei ani, Andreea Marin trăiește o poveste de dragoste cu Adrian Brîncoveanu. Vedeta nu a ascuns faptul că este îndrăgostită de iubitul ei, iar […]
Andreea Marin a recunoscut! Adrian Brîncoveanu este sufletul ei pereche: ”Până acum, le-am depășit pe toate”

Maria Cârneci, în lacrimi la TV: ”A murit lucid, privindu-ne pe mine și nora mea”

Maria Cârneci, în lacrimi la TV. Artista a vorbit despre momentele cumplite prin care trece după moartea soțului ei, dar și care a fost ultima dorință a lui Romulus Petrescu. În urmă cu câteva luni, soțul Mariei Cârneci a fost supus unei intervenții chirurgicale. Din păcate, însă, după operație au apărut mai multe complicații. Artista […]
Maria Cârneci, în lacrimi la TV: ”A murit lucid, privindu-ne pe mine și nora mea”

Scandal la ISU Bacău! Un subofițer este acuzat că ar fi încercat să abuzeze de o fetiță

Poliţiştii au fost alertaţi sâmbătă, în jurul orei 15:00, chiar de mama fetiţei. Femeia susţine că bărbatul în vârstă de 45 de ani a încercat să-i violeze fetiţa. Presupusul agresor este vecin cu părinţii copilei şi, de-a lungul timpului, a avut mai multe conflicte cu aceştia. Bărbatul neagă acuzaţiile şi susţine că este o răzbunare […]
Scandal la ISU Bacău! Un subofițer este acuzat că ar fi încercat să abuzeze de o fetiță

Incredibil! Primul pacient român suspect de coronavirus, plimbat prin spital doar cu o mască sanitară

Suspiciune de coronavirus și în Bacău, după ce un băcăuan a mers la spital și le-a spus medicilor că a fost în China, în urmă cu opt zile. Din primele investigații, persoana acuza simptome specifice gripei. Pacientul este transferat la Institutul Matei Balş din Capitală, unde va fi ţinut în carantină, până când medicii vor […]
Incredibil! Primul pacient român suspect de coronavirus, plimbat prin spital doar cu o mască sanitară

O bătrânică de 80 de ani s-a îndrăgostit iremediabil de un tânăr de 35 de ani: ”Este incredibil să fac dragoste cu el”

O bătrânică de 80 de ani s-a îndrăgostit iremediabil de un tânăr de 35 de ani. Femeia a făcut mărturisiri uluitoare. O pensionară din Marea Britanie vrea să se mărite cu un tânăr din Egipt, în vârstă de 35 de ani, de care s-a îndrăgostit iremediabil. Iris Jones l-a cunoscut pe  Mohamed Ahmed Irbriham pe […]
O bătrânică de 80 de ani s-a îndrăgostit iremediabil de un tânăr de 35 de ani: ”Este incredibil să fac dragoste cu el”

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 28 ianuarie 2020. Scorpionii au parte de momente frumoase în cuplu

Horoscopul zilei de 28 ianuarie 2020 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 28 ianuarie 2020 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 28 ianuarie 2020 spune că astăzi nativii din zodia Scorpion dau dovadă de o mare sensibilitate și […]
Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 28 ianuarie 2020. Scorpionii au parte de momente frumoase în cuplu

Colega lui Șerban Huidu a ajuns de urgență la Matei Balș: ”M-am întors din Asia și am început să mă simt rău”

Ioana, prezentatoarea de la Cronica Cârcotașilor a trecut prin momente neplăcute. Colega lui Șerban Huidu s-a întors de curând din Asia și odata ajunsă în țară a început să se simtă rău. Din cauza alertei mondiale provocate de coronavirus, cum simptomele se agravau, a decis să anunțe specialiștii de la Matei Balș și să fie […]
Colega lui Șerban Huidu a ajuns de urgență la Matei Balș: ”M-am întors din Asia și am început să mă simt rău”

Ruby, mărturisiri uluitoare despre Alex Velea: ”El a fost primul care…”

Ruby a făcut mărturisiri uluitoare despre Alex Velea. puțini sunt cei care știu legătura dintre cei doi artiști. Ruby, una dintre Faimoasele de la „Survivor Romania”, este una dintre vedetele autohtone care nu se sfiește să își expună public atât bucuriile, cât și perioadele mai puțin plăcute prin care a trecut de-a lungul timpului. Iubită […]
Ruby, mărturisiri uluitoare despre Alex Velea: ”El a fost primul care...”

Anunț de ultimă oră! Se măresc salariile profesorilor

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat luni în cadrul unei întâlniri cu parlamentarii PNL că salariile profesorilor vor fi majorate cât de curând posibil. „Pot să vă spun faptul că am asigurat pe toată lumea de un lucru foarte important, şi anume că de la 1 ianuarie şi de la 1 septembrie salarizarea profesorilor va […]
Anunț de ultimă oră! Se măresc salariile profesorilor

Măști sanitare puse la dispoziție de STB, pentru toți cei ce folosesc transportul în comun din Capitală

Directorul general al STB, Andrei Creci, a anunțat în cadrul comandamentului de urgenţă convocat, luni, la sediul Primăriei, că vor fi puse la dispoziția tuturor călătorilor, măști sanitare, cu scopul de a se preveni apariția unor focare de infecție. De asemenea, a mai adăugat că se vor achiziționa servicii de dezinsecţie şi dezinfectare care vor […]
Măști sanitare puse la dispoziție de STB, pentru toți cei ce folosesc transportul în comun din Capitală

Suspiciune de infectare cu coronavirus în România! Este vorba despre un tânăr de 24 de ani

Suspiciune de coronavirus și în Bacău, după ce un băcăuan a mers la spital și le-a spus medicilor că a fost în China, în urmă cu opt zile. Din primele investigații, persoana acuza simptome specifice gripei. ”Este vorba de un tânăr, în vârstă de 24 de ani, care s-a întors din China. Pe avion a […]
Suspiciune de infectare cu coronavirus în România! Este vorba despre un tânăr de 24 de ani

Nicolae Ceaușescu avea o fixație pentru… Mai mulți oameni veneau zilnic la el acasă ca să ocupe de asta

Era în pas cu moda și nu numai! Nicolae Ceaușescu avea o fixație pentru… podoaba lui capilară. Mai mulți oameni veneau zilnic la el acasă ca să-l aranjeze. Conform unor apropiați de-ai cuplului Ceaușescu, fostul dictator avea o fixație pentru părul său ondulat. Zilnic, mai mulți frizeri veneau la el acasă ca să-i aranjeze podoaba […]
Nicolae Ceaușescu avea o fixație pentru... Mai mulți oameni veneau zilnic la el acasă ca să ocupe de asta

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 25 ianuarie 2020. Balanțele explorează sexualitatea

Horoscopul zilei de 25 ianuarie 2020 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 25 ianuarie 2020 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 25 ianuarie 2020 spune că astăzi nativii din zodia Balanță își vor explora sexualitatea. Sfat! Persoanele care-și cunosc […]
Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 25 ianuarie 2020. Balanțele explorează sexualitatea

Fiica unui viceprimar din Olt și-a pierdut viața într-un accident rutier: ”Dumnezeu să te ierte, dragă domnișoară!”

Tânăra care și-a pierdut viața în gravul accident rutier produs, vineri, pe Drumul Național 65 – European 574, în zona Lăngești din afara comunei Lunca Corbului, județul Argeș, este din localitatea Poboru, județul Olt. Andreea Anișoara Predica, în vârstă 30 de ani, era fiica viceprimarului comunei oltene, Mircea Predica. Vinovat de producerea accidentului de circulație […]
Fiica unui viceprimar din Olt și-a pierdut viața într-un accident rutier: ”Dumnezeu să te ierte, dragă domnișoară!”

Bulgaria ar putea expulza doi oficiali ruşi suspecţi de spionaj

Ministrul bulgar de Externe, Ekaterina Zaharieva, a declarat vineri că Bulgaria ar putea expulza doi oficiali ruși suspecți de spionaj. ”Am primit scrisori de la procurori cu aceste acuzații. Vom lua măsurile pe care suntem obligați să le luăm și cel mai probabil îi vom declara pe suspecți <<persona non grata>>”, a declarat Ekaterina Zaharieva, […]
Bulgaria ar putea expulza doi oficiali ruşi suspecţi de spionaj

Un copil de 10 ani a fost luat în plin de o mașină, chiar pe trecerea de pietoni. Șoferul, un agent de poliție, nu a acordat prioritate

Un copil de 10 ani a ajuns la spital cu răni grave după a fost izbit în plin de o mașină chiar pe trecerea de pietoni. La volanul autoturismului era un agent de poliție din Dâmbovița care nu a acordat prioritate. Micuțul trebuie operat de urgență. Accidentul s-a produs joi, însă incidentul a fost confirmat […]
Un copil de 10 ani a fost luat în plin de o mașină, chiar pe trecerea de pietoni. Șoferul, un agent de poliție, nu a acordat prioritate

Andreea Bănică, declarație de dragoste pentru soțul ei: „Nu l-aș da nici pe…”

Dragostea plutește în aer! Andreea Bănică se relaxează într-o vacanță romantică cu soțul ei, prilej cu care i-a făcut și o declarație de iubire pe rețelele de socializare. Andreea Bănică este o femeie împlinită! Are o carieră de succes, un soț care o iubește și o sprijină necondiționat și doi copii care îi aduc bucurii […]
Andreea Bănică, declarație de dragoste pentru soțul ei: „Nu l-aș da nici pe...”

Ministerul Sănătății, măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu gripă

Ministerul Sănătății, măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu gripă. A fost aprobată suplimentarea cu 35.000 a numărului de doze de vaccin antigripal. Astfel, a fost organizată  o colaborare interdisciplinară cu Institutele de Boli Cardiovasculare din București,  Cluj Napoca, Tg Mureș, Timișoara,  dar și cu Spitalul Polisano din Sibiu pentru asigurarea unei tehnici extracorporale de suport cardiac […]
Ministerul Sănătății, măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu gripă

Incredibil! Un curier a deschis cutia de pizza și înainte să i-o ducă clientului a…

Incredibil! Un curier este acuzat că a scuipat în pizza pe care trebuia să o livreze. Procurorii au cerut până la 18 ani de închisoare. Curierul este acuzat că a deschis cutia de pizza și a scuipat în ea înainte de a o duce la destinație. Gestul șocant al bărbatului a fost descoperit câteva zile […]
Incredibil! Un curier a deschis cutia de pizza și înainte să i-o ducă clientului a...

Delia, ”sechestrată” în Singapore din cauza virusului ucigaș care a băgat populația în sperieți

Noul virus din China se extinde cu repeziciune în lume. Delia este ”sechestrată” în Singapore din cauza coronavirusului care a băgat populația în sperieți.  Pe lângă cariera muzicală și aparițiile televizate, Delia mai este cunoscută și pentru vacanțele exotice pe care le are periodic. A vizitat până acum numeroase țări și locuri inedite. Recent, diva […]
Delia, ”sechestrată” în Singapore din cauza virusului ucigaș care a băgat populația în sperieți

Ce a pățit o tânără din Bacău după ce și-a comandat un telefon mobil de pe Internet

Este incredibil ce a pățit o tânără din Bacău după ce și-a comandat un telefon mobil de pe Internet. O tânără de 26 de ani din Bacău a procurat o copie după copia cărţii de identitate a unei femei din Bacău pe numele căreia a plasat comanda online, achiziţionând un telefon Samsung S6, în rate, […]
Ce a pățit o tânără din Bacău după ce și-a comandat un telefon mobil de pe Internet

Să vezi și să nu crezi! Cu cât a ajuns să se vândă pe internet o bancnotă de 100 de lei cu Nicolae Bălcescu

Incredibil! Cu cât a ajuns să se vândă pe internet o bancnotă de 100 de lei cu Bălcescu.  Banii din perioada comunistă erau ca și astăzi, bancnote și monede. Bancnotele erau din hârtie, cea mai mică valoare având 10 lei, iar cea mai mare, 100 de lei. Monedele erau din metal (fier şi aluminiu), dar […]
Să vezi și să nu crezi! Cu cât a ajuns să se vândă pe internet o bancnotă de 100 de lei cu Nicolae Bălcescu

Radu Mazăre rămâne în închisoare, după ce judecătorii i-au respins joi contestaţia în anulare

Radu Mazăre rămâne în închisoare, după ce judecătorii i-au respins joi contestaţia în anulare. Decizia este definitivă. Radu Mazăre rămâne în închisoare, după ce judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-au respins joi o contestaţie în anulare, prin care fostul primar solicita să-i fie anulată condamnarea de nouă ani de închisoare primită […]
Radu Mazăre rămâne în închisoare, după ce judecătorii i-au respins joi contestaţia în anulare

Bani pentru români! Poți primi până la 200.000 de euro. Ce condiție trebuie îndeplinită

Românii pot primi între 25.000 și 200.000 de euro dacă îndeplinesc o serie de condiții, bani proveniți din fonduri europene. Practic, cei care dețin microîntreprinderi sau firme mici și mijlocii (IMM) pot accesa fonduri europene de până la 200.000 de euro, pentru proiecte de transfer tehnologic în domenii ca tehnologia informației (IT), energie sau sănătate, printr-o linie de […]
Bani pentru români! Poți primi până la 200.000 de euro. Ce condiție trebuie îndeplinită

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 24 ianuarie 2020. Lună Nouă în zodia Vărsător

Horoscopul zilei de 24 ianuarie 2020 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 24 ianuarie 2020 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 24 ianuarie 2020 spune că astăzi nativii din zodia Vărsător vor avea parte de formarea aspectului de […]
Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 24 ianuarie 2020. Lună Nouă în zodia Vărsător

A murit pilotul Alexandru Trandafir. Știrea care a creat confuzie: fostul soț al prezentatoarei TV Teo Trandafir are același nume și este tot pilot

UPDATE: A murit pilotul Alexandru Trandafir. Știrea care a creat confuzie: fostul soț al prezentatoarei TV Teo Trandafir are același nume și este tot pilot. Moartea pilotului Alexandru Trandafir a fost anunțată în privat pe un grup destinat angajaților Tarom. Confuzia cu fostul soț al lui Teo Trandafir a survenit în urma asemănării numelor celor […]
A murit pilotul Alexandru Trandafir. Știrea care a creat confuzie: fostul soț al prezentatoarei TV Teo Trandafir are același nume și este tot pilot

Concediu de coșmar pentru Gheorghe Turda. A fost la un pas de tragedie: ”Mă doare și acum capul!”

Concediu de coșmar pentru Gheorghe Turda. Artistul a vorbit despre incidentul neplăcut, care l-ar fi putut costa viața. Gheorghe Turda a plecat în Cambodgia cu un grup de români. Însă… concediul s-a transformat într-un coșmar. Aflat în incinta unui hotel în care era cazat, artistul a avut parte de momente de coșmar și a fost […]
Concediu de coșmar pentru Gheorghe Turda. A fost la un pas de tragedie: ”Mă doare și acum capul!”

Horoscop săptămânal 27 ianuarie – 2 februarie 2020. Fecioarele au parte de schimbări în plan sentimental

Cancan îți prezintă horoscopul săptămânal pentru perioada 27 ianuarie – 2 februarie 2020, pentru toate zodiile: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul săptămânal pentru perioada 27 ianuarie – 2 februarie 2020 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Printre cele mai predispuse zodii la schimbări în perioada 27 ianuarie […]
Horoscop săptămânal 27 ianuarie – 2 februarie 2020. Fecioarele au parte de schimbări în plan sentimental

Cum arată Anda Adam după ce și-a operat nasul. Artista este mulțumită de rezultatul obținut

Anda Adam a anunțat recent că o să facă o intervenție estetică la nivelul feței. Cântăreața își dorea de mult timp să își opereze nasul, din cauza unei deviații de sept, ce îi dădea bătăi de cap. Iar, acum, la câteva zile de la intervenție, artista a publicat și prima fotografie cu noul look. Fără […]
Cum arată Anda Adam după ce și-a operat nasul. Artista este mulțumită de rezultatul obținut

Mama Alexandrei Măceșanu este disperată: ”Nu mai avem încredere în nimeni!”

Mama Alexandrei Măceșanu este disperată. Femeia vrea ca dosarul cazului Caracal să fie strămutat, după ce acesta a ajuns la Tribunalul Olt. „Noi ne aşteptăm să se facă dreptate, să se afle adevărul. Ne dorim să fie mutat dosarul. Nu mai avem încredere în nimeni, având în vedere prin câte a trecut copilul nostru şi de […]
Mama Alexandrei Măceșanu este disperată: ”Nu mai avem încredere în nimeni!”

Cum arăta Regina Instagramului la 14 ani! Trecerea timpului nu și-a pus amprenta asupra Cristinei ICH

Fără doar și poate, Cristina ICH este una dintre cele mai frumoase femei din showbiz-ul românesc. Iubita lui Alex Pițurcă a publicat pe contul ei de Instagram o fotografie, de pe vremea în care avea doar 14 ani. Ei bine, asta este dovada clară a faptului că șatena este sută la sută naturală! Un lucru […]
Cum arăta Regina Instagramului la 14 ani! Trecerea timpului nu și-a pus amprenta asupra Cristinei ICH

Ionuț Dolănescu, prins în timp ce conducea cu 125 km/h. Artistul ar putea rămâne pieton pentru 3 luni

Ionuț Dolănescu ar putea rămâne fără permis, după ce Judecătoria Vaslui i-a respins contestația depusă la procesul verbal întocmit de polițiști în luna iulie a anului trecut. Atunci, permisul i-a fost suspendat, după ce a fost prins circulând cu 125 de kilometri pe oră. Decizia nu este definitivă. Cântărețul Ionuț Dolănescu a rămas fără permis, […]
Ionuț Dolănescu, prins în timp ce conducea cu 125 km/h. Artistul ar putea rămâne pieton pentru 3 luni

Sfârșit tragic pentru o femeie din Timiș. A traversat printr-un loc nepermis și a fost accidentată mortal de mai multe mașini

O femeie de 52 de ani a murit, miercuri seara, pe DN6, în localitatea Iosifalău, județul Timiș, după ce a fost lovită de o mașină și a fost proiectată pe sensul opus, unde ar mai fi fost accidentată și de alte autoturisme. Polițiștii fac cercetări la fața locului. Potrivit IPJ Timiș, accidentul a avut loc […]
Sfârșit tragic pentru o femeie din Timiș. A traversat printr-un loc nepermis și a fost accidentată mortal de mai multe mașini

Sorina, fetița din Baia de Aramă, s-a adaptat în America. Micuța a susținut primul ei recital la pian

Sorina, fetița din Baia de Aramă, s-a adaptat în America. Micuța a susținut primul ei recital la pian. Sorina a apărut la New York într-un mini-recital, cântând prima sa piesă la pian în faţa spectatorilor, fără profesor. În noua sa familie ia lecţii de pian, de înot şi de gimnastică, mai multe filmuleţe cu activităţile […]
Sorina, fetița din Baia de Aramă, s-a adaptat în America. Micuța a susținut primul ei recital la pian

Polițist din Cluj, acuzat că a lovit un bărbat cu o rozetă din metal

Un polițist de la Serviciul de Investigații Criminale al IPJ Cluj este acuzat că a lovit în față, cu o rozetă din metal, un bărbat, în timpul unei altercații într-un local din comuna Mărișel. Poliția verifică incidentul, cu atât mai mult cu cât și polițistul a depus plângere. Reprezentanții IPJ Cluj au declarat, miercuri, corespondentului […]
Polițist din Cluj, acuzat că a lovit un bărbat cu o rozetă din metal

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 23 ianuarie 2020. Racii vor ezita în fața împăcărilor

Horoscopul zilei de 23 ianuarie 2020 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 23 ianuarie 2020 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 23 ianuarie 2020 spune că astăzi nativii din zodia Rac nu vor fi cooperanți și vor ezita […]
Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 23 ianuarie 2020. Racii vor ezita în fața împăcărilor

Anamaria Prodan, declarație de dragoste pentru Laurențiu Reghecampf. Ce poză a publicat sexy-impresara

Anamaria Prodan, declarație de dragoste pentru Laurențiu Reghecampf. Ce poză a publicat sexy-impresara. În ultima perioadă, relaţia dintre Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf a fost intens urmărită, atât de presă, cât şi de fanii celor doi. Și dacă răutăcioşii spuneau că cei doi nu mai formează un cuplu şi sunt despărţiţi de ceva vreme, ei […]
Anamaria Prodan, declarație de dragoste pentru Laurențiu Reghecampf. Ce poză a publicat sexy-impresara

Caz șocant în Târgu-Jiu! O femeie a fost externată din spital deși avea piciorul rupt. Este uluitor ce i-au spus medicii

O femeie susține că a fost externată din Spitalul Judeţean Târgu-Jiu, după un accident, deși avea fractură la picior. Mai mult, femeia spune că medicul de la radiologie a întrebat-o „Ce dracu’ porți sutien, dacă tu ai silicioane?” și i-a spus că a făcut accident pentru că a pedepsit-o Dumnezeu. Femeia de 36 de ani din […]
Caz șocant în Târgu-Jiu! O femeie a fost externată din spital deși avea piciorul rupt. Este uluitor ce i-au spus medicii

Incendiu într-o gospodărie dintr-o comună argeșeană. Focul a fost pus intenționat

Incendiu pus intenționat într-o gospodărie din comuna argeșeană Morărești. Focul a mistuit un fânar dar și o anexă. Un bărbat a fost preluat de către organele de poliție pentru cercetări. Incendiul violent a izbucnit mai întâi la fânarul depozitat în grădina gospodăriei. Focul s-a extins rapid și la o anexă din apropiere și risca să […]
Incendiu într-o gospodărie dintr-o comună argeșeană. Focul a fost pus intenționat

Un adolescent de 15 ani din Harghita a înjunghiat un curier și a fugit. Tânărul a fost prins abia după două săptămâni

Polițiștii din Harghită anunță că au prins un adolescent de 15 ani din Bălan, bănuit că a ademenit un curier într-o anumită zonă orașului, l-a înjunghiat în gât și a fugit cu un colet în care erau 4 telefoane. Ancheta a început în 6 ianuarie, când la 112 a fost sesizat faptul că un curier […]
Un adolescent de 15 ani din Harghita a înjunghiat un curier și a fugit. Tânărul a fost prins abia după două săptămâni

Reacția bisericii, după ce o elevă a făcut o ședință foto indecentă la Mănăstirea Ciolanu

Reacția bisericii, după ce o elevă a făcut o ședință foto indecentă la Mănăstirea Ciolanu. Mănăstirea Ciolanu din județul Buzău a fost locul ales de o elevă din Buzău pentru o ședință foto incendiară. Aproape goală, fata a pozat, fără jenă, tinând în mâini o armă. Imaginile au circulat pe Facebook, fiind comentate în fel […]
Reacția bisericii, după ce o elevă a făcut o ședință foto indecentă la Mănăstirea Ciolanu