Elena Nistor

Absolventă a Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice din Cadul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A urmat apoi studii universitare de masterat, ”Marketing Politic și Comunicare”, în cadrul aceleiași universități. Concomitent, timp de doi ani, a urmat cursurile de teatru și actorie din cadrul ”Școlii populare de artă Titel Popovici” din Iași.

A început o nouă etapă în București din dorința de a face presă. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a intrat în lumea televiziunii și a presei. Timp de trei ani a făcut parte din trustul Antena Stars, unde a fost reporter și redactor. A renunțat la televiziune și de aproape patru ani este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL.

Vezi mai mult

Alexandru Cumpănașu, reacție dură după ce procurorul general a semnat rechizitoriul din dosarul Caracal

Alexandru Cumpănașu, reacție dură după ce procurorul general a semnat rechizitoriul din dosarul Caracal. În cursul dimineaţii a fost primit primit avizul procurorului general, necesar în acest dosar, pentru că procuror de caz era chiar şefa interimară a DIICOT. Procurorii dispun trimiterea în judecată a lui Gheorghe Dincă pentru săvârșirea a opt infracțiuni. Vorbim despre […]
Alexandru Cumpănașu, reacție dură după ce procurorul general a semnat rechizitoriul din dosarul Caracal

Monica Pop, declarații uluitoare despre Cristina Țopescu: ”Dacă era vorba de infarct erau niște enzime crescute”

Astăzi, sicriul cu trupul neînsuflețit al Cristinei Țopescu a fost dus la capela Cimitirului Bellu din Capitală. Cunoscutul medic Monica Popa a ajuns la capela Cimitirului Bellu, pentru a-i aduce Cristinei Țopescu un ultim omagiu. Aceasta a adus un aranjament floral pentru a-l pune la căpătâiul jurnalistei care s-a stins din viață la numai 59 […]
Monica Pop, declarații uluitoare despre Cristina Țopescu: ”Dacă era vorba de infarct erau niște enzime crescute”

Controversatul judecător Ion-Tudoran, achiziții imobiliare de 150 de mii de euro, la munte și la mare. Nu a declarat însă banii cu care a plătit casele

Controversatul judecător Corneliu Bogdan Ion-Tudoran a făcut achiziții imobiliare în valoare de 150 de mii de euro, fără a declara însă acești bani, arată „Săptămâna Financiară”. În perioada în care activa în funcția de judecător la Curtea de Apel București, Corneliu Bogdan Ion-Tudoran a achiziționat, într-un interval de șase luni, între noiembrie 2014 și aprilie […]
Controversatul judecător Ion-Tudoran, achiziții imobiliare de 150 de mii de euro, la munte și la mare. Nu a declarat însă banii cu care a plătit casele

Ioana Ginghină, gest neașteptat la jumătate de an de la divorțul de Alexandru Papadopol

Ioana Ginghină, gest neașteptat la jumătate de an de la divorțul de Alexandru Papadopol.  A fost un an plin de încercări pentru Ioana Ginghină. Pe 20 iunie, actrița și Alexandru Papadopol au semnat actele de divorț, pe cale amiabilă, la notar. Iar, acum, fiecare își vede mai departe de viața lui. Alexandru Papadopol se află […]
Ioana Ginghină, gest neașteptat la jumătate de an de la divorțul de Alexandru Papadopol

Schimbare radicală pentru elevi! Când vor susține simularea pentru Evaluarea Națională

Schimbare radicală pentru elevi! Când vor susține simularea pentru Evaluarea Națională. Anul acesta, MEC nu mai organizează simulare pentru clasa a VII-a, din cauză că elevii de clasa a VII-a vor susține examenul după o altă programă școlară. Conform unui proiect de ordin discutat în Consiliul de Dialog Social de la Ministerul Educației, anul acesta […]
Schimbare radicală pentru elevi! Când vor susține simularea pentru Evaluarea Națională

Incredibil! Doi constănțeni au scos stâlpii de pe trotuar ca să-și parcheze mașinile

Doi șoferi din Constanța au scos stâlpii de pe un trotuar pentru a-și parca mașinile într-o zonă aglomerată a orașului. Poliția locală a început cercetări în acest caz, iar cei doi șoferi riscă amenzi de până la 1.500 de lei. Incidentul a fost filmat de un bărbat din Constanța care a făcut publice imaginile. Cele […]
Incredibil! Doi constănțeni au scos stâlpii de pe trotuar ca să-și parcheze mașinile

Andreea Bălan, mesaj emoționant pentru George Burcea de ziua lui de naștere. Cum petrec în Mauritius

Andreea Bălan, mesaj emoționant pentru George Burcea de ziua lui de naștere. Cum petrec în Mauritius.  Împreună cu soțul și cele două fiice, Andreea Bălan a plecat în vacanță, în Mauritius. Artista și George Burcea au tras o sperietură de zile mari când micuța Clara a ajuns pe mâna medicilor și a fost diagnosticată cu […]
Andreea Bălan, mesaj emoționant pentru George Burcea de ziua lui de naștere. Cum petrec în Mauritius

Gheorghe Dincă va fi trimis în judecată, după ce procurorul general a semnat rechizitoriul! Este acuzat de săvârșirea a opt infracțiuni

Gheorghe Dincă va fi trimis în judecată! Este acuzat de săvârșirea a opt infracțiuni. În cursul dimineaţii a fost primit primit avizul procurorului general, necesar în acest dosar, pentru că procuror de caz era chiar şefa interimară a DIICOT. Procurorii dispun trimiterea în judecată a lui Gheorghe Dincă pentru săvârșirea a opt infracțiuni. Vorbim despre […]
Gheorghe Dincă va fi trimis în judecată, după ce procurorul general a semnat rechizitoriul! Este acuzat de săvârșirea a opt infracțiuni

Mormântul unui tânăr de 18 ani, profanat într-o comună din Gorj. Autorii au căutat bunuri de valoare

Mormântul unui tânăr de 18 ani din comuna Săulești, județul Gorj, a fost profanat. Poliţiștii au deschis în acest caz un dosar penal şi au început o anchetă pentru prinderea autorilor, despre care se crede că au căutat bunuri de valoare. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, persoane necunoscute au îndepărtat capacul cavoului în […]
Mormântul unui tânăr de 18 ani, profanat într-o comună din Gorj. Autorii au căutat bunuri de valoare

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 15 ianuarie 2020. Balanțele pot avea probleme de sănătate

Horoscopul zilei de 15 ianuarie 2020 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 15 ianuarie 2020 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 15 ianuarie 2020 spune că astăzi nativii din zodia Balanță se pot confrunta cu probleme de sănătate. […]
Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 15 ianuarie 2020. Balanțele pot avea probleme de sănătate

Sfârșit tragic pentru o femeie! A murit strivită de buștenii care au căzut pe mașina în care se afla

Sfârșit tragic pentru o femeie! A murit strivită de buștenii care au căzut pe mașina în care se afla. Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, accidentul a avut loc pe DN12A Miercurea Ciuc – Comănești, în zona localității Lunca de Sus, județul Harghita. Traficul rutier s-a desfășurat în zonă, timp de zeci […]
Sfârșit tragic pentru o femeie! A murit strivită de buștenii care au căzut pe mașina în care se afla

Chirurgul Vasile Cândea a murit

Ministerul Sănătății (MS) anunță trecerea în neființă a medicului Vasile Cândea, oficialii instituției caracterizându-l drept „o personalitate de prim rang în domeniul chirurgiei cardiovasculare, un profesionist desăvârșit și dascăl pentru mai multe generații”. „Regretăm trecerea în neființă a reputatului general (r) prof.dr.Vasile Cândea, eminent chirurg român, președinte al Societății Române de Chirurgie Cardiovasculară, președinte de […]
Chirurgul Vasile Cândea a murit

Prietena Cristinei Țopescu, dezvăluiri cutremurătoare: ”Cris intrase într-o depresie. Începuse la un moment dat să aibă datorii”

Ca un trăsnet a căzut vestea, în seara zilei de duminică, 12 ianuarie: Cristina Țopescu a fost găsită moartă în vila ei din Otopeni! Acum, prietena jurnalistei face dezvăluiri cutremurătoare.  ”Cris intrase într-o depresie. Începuse la un moment dat să aibă datorii. A reuşit să-şi plătească o parte dintre ele. După pierdea jobului, după ce […]
Prietena Cristinei Țopescu, dezvăluiri cutremurătoare: ”Cris intrase într-o depresie. Începuse la un moment dat să aibă datorii”

Comunicat de presă AMPT

Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic, la solicitarea Ambasadei Republicii Croația, leagă în data de 15 ianuarie 2020, însemnul distinctiv al Croației – cravata roșie – pe statuia dedicată Regelui Carol I, din Piața Revoluției, amplasată în locul monumentului cu același nume, realizat de către sculptorul croat Ivan Meštrović. Evenimentul este prilejuit […]
Comunicat de presă AMPT

Mii de bătrâni nu și-au primit pensiile: ”Dacă nu aveam băiatul, muream de foame”

Mii de pensionari care își primesc pensiile prin Poșta Română încă nu și-au luat banii pe luna ianuarie. Mulți dintre ei sunt disperați și spun că nu au ce pune pe masă. Pe de altă parte, ministrul Muncii susține că speră ca, până pe 20 ianuarie, pensiile să ajungă în buzunarele oamenilor. „Pensiile plătite de […]
Mii de bătrâni nu și-au primit pensiile: ”Dacă nu aveam băiatul, muream de foame”

Lora a făcut anunțul! Artista se retrage din mediul online

Lora a făcut anunțul! Artista se retrage din mediul online. Astăzi, cântăreața a publicat pe pagina ei de socializare un mesaj ce i-a luat pe toți în surprindere. Lora se retrage din mediul online și le-a mărturisit fanilor și motivul pentru care a luat această decizie. Deși este mereu cu zâmbetul pe buze, puțini sunt […]
Lora a făcut anunțul! Artista se retrage din mediul online

O fată din Teleorman, lovită și dezbrăcată de vânzătoarele unui magazin, după o tentativă de furt

Vânzătoarele unui magazin de haine din Alexandria au lovit și umilit o fată de 14 ani, după ce au prins-o că încerca să fure mai multe perechi de pantaloni. Fata a fost desenată pe față cu un marker, a fost dezbrăcată în lenjerie intimă și dată afară din magazin. Fata de 14 ani a încercat […]
O fată din Teleorman, lovită și dezbrăcată de vânzătoarele unui magazin, după o tentativă de furt

Iuliana Marciuc, prima reacție după ce a aflat că jurnalista Cristina Țopescu a murit: ”Unde au fost prietenii de a murit atât de singură?”

Iuliana Marciuc, prima reacție după ce a aflat că jurnalista Cristina Țopescu a murit. ”M-am grăbit să mă uit pe Facebook, pentru că eram prietenă cu Cristina Țopescu și am văzut ultima ei postare din 26 decembrie 2019. Eu nu pot să spun că în ultima perioadă am fost prietenă cu Cristina. Mă întreb unde […]
Iuliana Marciuc, prima reacție după ce a aflat că jurnalista Cristina Țopescu a murit: ”Unde au fost prietenii de a murit atât de singură?”

Vestea morții Cristinei Țopescu a căzut ca un trăsnet! Lucian Mîndruță, reacție tulburătoare pe Facebook

Vestea morții Cristinei Țopescu a căzut ca un trăsnet! Lucian Mîndruță, reacție tulburătoare pe Facebook.  ”Ce-nseamna si gloria asta a luminii televizorului… Sa ai, la 30 de ani, milioane de spectatori, sa te salute lumea pe strada la 40, sa devii activista civica dupa 50, sa iesi la marsuri si mitinguri cu sute de mii […]
Vestea morții Cristinei Țopescu a căzut ca un trăsnet! Lucian Mîndruță, reacție tulburătoare pe Facebook

Oana Sârbu, în stare de șoc după ce a aflat de moartea Cristinei Țopescu: ”Ce persoană splendidă… S-a dus lângă tăticul ei”

Oana Sârbu, în stare de șoc după ce a aflat de moartea Cristinei Țopescu.  Cristina Țopescu a fost găsită moartă în casă. Jurnalista locuia singură și apropiații spun că era în depresie. În casă au fost găsiți și trei câini morți. Vestea morții jurnalistei a căzut ca un trăsnet! Iar cei care au cunsocut-o nu-și […]
Oana Sârbu, în stare de șoc după ce a aflat de moartea Cristinei Țopescu: ”Ce persoană splendidă... S-a dus lângă tăticul ei”

Marie Jeanne Ion, mărturisiri cu ochii în lacrimi despre Cristina Țopescu: ”Sunt absolut șocată! Nu am crezut că este adevărat”

Marie Jeanne Ion a făcut mărturisiri cu ochii în lacrimi, în direct, despre Cristina Țopescu.  Cristina Țopescu a fost găsită moartă în casă. Jurnalista locuia singură și apropiații spun că era în depresie. În casă au fost găsiți și trei câini morți. ”Dorea să facă lucruri pentru copiii ei. Cristina era foarte preocupată, pe lângă […]
Marie Jeanne Ion, mărturisiri cu ochii în lacrimi despre Cristina Țopescu: ”Sunt absolut șocată! Nu am crezut că este adevărat”

Ioana Maria Moldovan, șocată de vestea morții Cristinei Țopescu: ”Dumnezeu s-o odihnească!”

Ioana Maria Moldovan, șocată de vestea morții Cristinei Țopescu. Jurnalista a fost găsită moartă în casă, iar vecinii spun că nu mai stiau nimic de ea de zile bune. ”Nu am lucrat împreună. Când eu am ajuns în Prima TV, ea plecase. Ne-am văzut, în schimb, la alte evenimente, dar nu eram prietene apropiate. Dumnezeu […]
Ioana Maria Moldovan, șocată de vestea morții Cristinei Țopescu: ”Dumnezeu s-o odihnească!”

Prima reacție a Marinei Almășan după ce a aflat de moartea Cristine Țopescu! Cum a fost gasita, de fapt, prezentatoarea TV

Vestea morții Cristinei Țopescu a întristat o țară întreagă. Printre oamenii care au cunoscut-o s-a numărat și Marina Almășan, care a fost șocată la aflarea veștii. Cristina Țopescu a fost găsită moartă în casă. Jurnalista avea 59 de ani, iar apropiații sunt în stare de șoc. ”Sunt uluită. Nu mi-am revenit nici acum. Am fost […]
Prima reacție a Marinei Almășan după ce a aflat de moartea Cristine Țopescu! Cum a fost gasita, de fapt, prezentatoarea TV

Gabriela Firea, despre episodul „vatman versus BMW”: ”Încă o dată s-a dovedit utilitatea acestor…”

Gabriela Firea a precizat că la incidentul recent în care un șofer și un vatman din Capitală s-au șicanat în trafic s-a dovedit utilitatea gardurilor de protecție ale liniilor de tramvai. Primarul anunță că 4 linii de tramvai sunt protejate de garduri și se lucrează pentru extinderea numărului lor. „În ceea ce privește gardurile de […]
Gabriela Firea, despre episodul „vatman versus BMW”: ”Încă o dată s-a dovedit utilitatea acestor...”

Alertă în Râmnicu Vâlcea, după un apel privind o bombă pusă în Mall

Autoritățile din Râmnicu-Vâlcea sunt în alertă după ce o persoană a sunat, duminică seara, la 112 și a spus că a fost amplasată o bombă în noul Mall din oraș. Clădirea a fost evacuată, iar pentru siguranță, a fost evacuat și Mall-ul vechi. Potrivit ISU Vâlcea, a fost primit un apel pe 112 cu privire […]
Alertă în Râmnicu Vâlcea, după un apel privind o bombă pusă în Mall

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 13 ianuarie 2020. Peștii pot avea insomnii

Horoscopul zilei de 13 ianuarie 2020 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 13 ianuarie 2020 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 13 ianuarie 2020 spune că astăzi nativii din zodia Pești pot avea insomnii și stări de irascibilitate. […]
Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 13 ianuarie 2020. Peștii pot avea insomnii

Drama neștiută a lui Feli Donose: ”Un pic mai sus de nori, în Cer, e…”

Toată lumea o știe pe Feli Donose, dar puțini știu drama prin care a trecut în urmă cu ceva timp.  Feli Donose este toată numai un zâmbet de când a devenit mămică pentru prima oară, dar puțini sunt cei care știu drama prin care a trecut în urmă cu ceva ani. Tatăl artistei s-a stins […]
Drama neștiută a lui Feli Donose: ”Un pic mai sus de nori, în Cer, e...”

Inspectoratul General de Aviație face verificări după ce un elicopter din Cluj a avut probleme

O echipă a Inspectoratului General de Aviație se va deplasa la Cluj-Napoca pentru a face verificări după ce un elicopter a avut probleme în aer la scurt timp după ce a decolat. Aeronava a fost inițial solicitată pentru un pacient de 74 de ani cu stop cardio-respirator. „Duminică, 12.01.2020, echipajul elicopterului EC-135 nr. 343, aflat […]
Inspectoratul General de Aviație face verificări după ce un elicopter din Cluj a avut probleme

Probleme pentru Alina Pușcaș! Prezentatoarea TV nu se poate muta în noua casă

Probleme pentru Alina Pușcaș! Prezentatoarea TV nu se poate muta în noua casă. Familia Alinei Pușcaș s-a mărit, iar prezentatoarea TV și soțul ei au decis că este timpul să se mute într-o casă mai spațioasă. Numai că… planul de acasă nu s-a potrivit cu cel din…târg. Vedeta Antenei 1 întâmpină dificultăți cu obținerea actelor […]
Probleme pentru Alina Pușcaș! Prezentatoarea TV nu se poate muta în noua casă

Trei imigranți au terorizat călătorii din trenul Timișoara – Baia Mare

Trei imigranți au terorizat călătorii din trenul Timișoara – Baia Mare. Tinerii au încercat să fure bunurile oamenilor. Cei trei libieni ar fi fost urcaţi în tren de către Poliţia de Frontieră, trimişi către un centru de azil din Maramureş şi lăsaţi în grija controlorilor şi a şefului de tren. Însă, la un moment dat, […]
Trei imigranți au terorizat călătorii din trenul Timișoara – Baia Mare

S-a păstrat virgină până în noaptea nunții, dar a avut parte de coșmarul vieții ei. Ce a pățit o tânără de 23 de ani

S-a păstrat virgină până în noaptea nunții, dar a avut parte de coșmarul vieții ei. Este incredibil ce a pățit o tânără de 23 de ani.  Stephanie și Andrew au decis încă de la începutul relației lor, în 2015, că vor aștepta noaptea nunții pentru a face dragoste pentru prima dată. Doi ani mai târziu, […]
S-a păstrat virgină până în noaptea nunții, dar a avut parte de coșmarul vieții ei. Ce a pățit o tânără de 23 de ani

Carmen de la Sălciua, mărturisiri despre împăcarea cu fostul ei soț: ”Am acceptat să vină în viața mea ce îmi era probabil predestinat”

Carmen de la Sălciua, mărturisiri despre împăcarea cu fostul ei soț! Artista le-a răspuns fanilor celor mai mari curiozități, pe contul său de Instagram. Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp formează unul dintre cele mai controversate cupluri din showbiz-ul românesc. După mai multe despărțiti și împăcări, într-un final, cei doi au decis să mai […]
Carmen de la Sălciua, mărturisiri despre împăcarea cu fostul ei soț: ”Am acceptat să vină în viața mea ce îmi era probabil predestinat”

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 12 ianuarie 2020. Conjuncția Saturn-Pluton în zodia Capricorn – o nouă eră astrologică începe

Horoscopul zilei de 12 ianuarie 2020 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 12 ianuarie 2020 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 12 ianuarie 2020 spune că astăzi nativii din zodia Capricorn vor avea parte de conjuncția Saturn-Pluton întocmai […]
Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 12 ianuarie 2020. Conjuncția Saturn-Pluton în zodia Capricorn – o nouă eră astrologică începe

Un model american a strâns 1 milion de dolari pentru zonele afectate de incendii din Australia. În schimbul donațiilor, tânăra a trimis poze cu ea dezbrăcată

Un model american a strâns donații de 1 milion de dolari pentru zonele din Australia afectate de incendii dezbrăcându-se și trimițând fotografii explicite oricui putea să îi trimită o dovadă că a făcut o donație de cel puțin 10 dolari pentru fundațiile australiene implicate în lupta cu focul. Campania tinerei în vârstă de 20 de […]
Un model american a strâns 1 milion de dolari pentru zonele afectate de incendii din Australia. În schimbul donațiilor, tânăra a trimis poze cu ea dezbrăcată

Caz șocant în Maramureș! Un câine a fost împușcat în fața unui copil de 6 ani

Doi voluntari ai unei asociații din Maramureș povestesc cum au fost martorii unei scene îngrozitoare, la cinci kilometri de Borșa, când un câine a fost împușcat mortal de o persoană aflată într-o mașină de culoare roșie. Reprezentanții Asociației Anima Pro Terra au postat, sâmbătă, pe pagina de Facebook, că doi voluntari și copilul lor au […]
Caz șocant în Maramureș! Un câine a fost împușcat în fața unui copil de 6 ani

Șocant! Ce le-a spus anchetatorilor bărbatul care și-a ucis soția în Spitalul din Piatra Neamț

Bărbatul care și-a ucis soția, director de îngrijiri medicale la Spitalul din Piatra Neamț, nu a putut fi audiat, din cauza stării psihice precare, după ce a conștientizat fapta comisă. Procurorii iau în calcul premeditarea, deoarece el a mers de acasă la spital cu cuțitul în sacoșă. Procurorul Stelian Olteanu, de la Parchetul de pe […]
Șocant! Ce le-a spus anchetatorilor bărbatul care și-a ucis soția în Spitalul din Piatra Neamț

O nouă minivacanță pentru români, la sfârșitul lunii ianuarie

O nouă minivacanță pentru români, la sfârșitul lunii ianuarie.  Conform Codului Muncii, 24 ianuarie este zi liberă de la stat, fiind Ziua Unirii Principatelor Române. Pentru că va pica într-o vineri, angajații se vor putea bucura de o minivacanță de trei zile. Lista zilelor libere în anul 2020: 17 aprilie (vineri) – Vinerea mare 19 […]
O nouă minivacanță pentru români, la sfârșitul lunii ianuarie

Oana Roman, primele declarații după ce s-a împăcat cu Marius Elisei: ”Nu vreau să pic în penibil și să…”

Oana Roman a oferit primele declarații după ce s-a împăcat cu Marius Elisei. Perioada în care a stat despărțită de soțul ei a făcut-o pe vedetă să realizeze că nu vrea ca mariajul ei să se încheie. După șapte ani de relație, Oana Roman anunța separarea de soțul ei. De dragul fiicei lor, însă, aceștia […]
Oana Roman, primele declarații după ce s-a împăcat cu Marius Elisei: ”Nu vreau să pic în penibil și să...”

Colegii asistentei ucise de soț la Spitalul din Piatra Neamț, devastați de durere: ”Suntem martorii unei tragedii care ar fi putut fi evitată dacă legislaţia în vigoare ar proteja mai mult victimele violenţelor conjugale”

Colegii asistentei ucise de soț la Spitalul din Piatra Neamț sunt devastați, iar colegele ei fac apel la schimbarea legislației: „Suntem martorii unei tragedii care ar fi putut fi evitată dacă legislaţia ar proteja mai mult victimele violenţelor conjugale”, spune cea care a găsit-o pe Anca decedată. Eugenia Antohe era de serviciu vineri, când Anca […]
Colegii asistentei ucise de soț la Spitalul din Piatra Neamț, devastați de durere: ”Suntem martorii unei tragedii care ar fi putut fi evitată dacă legislaţia în vigoare ar proteja mai mult victimele violenţelor conjugale”

Protest în Piața Constituției, înainte de judecata lui Gheorghe Dincă. Familiile Luizei și Alexandrei vor dreptate

Protest în Piața Constituției, înainte de judecata lui Gheorghe Dincă. Familiile Luizei și Alexandrei vor dreptate.  Familiile celor două adolescente dispărute, Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu lansează un apel disperat către autorități cu doar câteva zile înainte ca dosarul să fie trimis în instanță. Alexandru Cumpănașu a îndemnat românii să vină și să se alăture […]
Protest în Piața Constituției, înainte de judecata lui Gheorghe Dincă. Familiile Luizei și Alexandrei vor dreptate

Un șef din Poliție, beat la volan, a refuzat să oprească la semnalul colegilor

Șeful Postului de Poliție din Cireșu, județul Brăila, a fost prins băut la volan, vineri seara, pe o stradă din oraș, iar în momentul în care a fost oprit de o patrula de la Poliția Rutieră, inițial, bărbatul de 33 de ani a încercat să fugă, apoi a fost oprit și pus să sufle în […]
Un șef din Poliție, beat la volan, a refuzat să oprească la semnalul colegilor

Loredana Groza, ipostază de infarct pe Instagram! Artista s-a fotografiat cu posteriorul la vedere

Loredana Groza, ipostază de infarct pe Instagram! Artista s-a fotografiat cu posteriorul la vedere. La 49 de ani, Loredana Groza arată într-un mare fel! Ce-i drept, artista trage din greu la sală pentru a avea un trup fără cusur. Conștientă, de altfel, de atuurile sale, îndrăgita cântăreață nu ezită să se pozeze în ipostaze năucitoare. […]
Loredana Groza, ipostază de infarct pe Instagram! Artista s-a fotografiat cu posteriorul la vedere

Decizia-șoc a unui primar! Vrea să desființeze Poliția Locală: ”O cheltuială cât se poate de enormă pentru o muncă de nimic”

Primarul din Orșova, județul Mehedinți, vrea să renunțe la Polița Locală, considerând că polițiștii locali sunt ineficienți și costisitori: „Am cheltuieli de la bugetul local, cu Poliția Locală, care ajung la 6 miliarde lei vechi. O cheltuială cât se poate de enormă pentru o muncă de nimic”. Marius Stoica, primarul Orșovei, e nemulțumit că polițiștii […]
Decizia-șoc a unui primar! Vrea să desființeze Poliția Locală: ”O cheltuială cât se poate de enormă pentru o muncă de nimic”

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 11 ianuarie 2020. Uranus iese din retrogradare în zodia Taur

Horoscopul zilei de 11 ianuarie 2020 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 11 ianuarie 2020 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 11 ianuarie 2020 spune că astăzi nativii din zodia Taur se vor bucura de revenirea în mers […]
Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 11 ianuarie 2020. Uranus iese din retrogradare în zodia Taur

Impact devastator între un autoturism și o autoutilitară. Unul dintre șoferi este resuscitat de medici

Accident grav în județul Ialomița. Un autoturism s-a făcut praf dupa ce a intrat în coliziune cu o autoutilitară. Șoferul inconștient este resuscitat de medici. Accidentul s-a produs în urmă cu puțin timp între o autoutilitară transport marfă și un autoturism, pe DN2A, în zona Chirana. La locul accidentului s-a deplasat de urgență o autospecială […]
Impact devastator între un autoturism și o autoutilitară. Unul dintre șoferi este resuscitat de medici

Țara arde și polițiștii… dorm! Un agent local a fost filmat în timp ce-și făcea somnul de voie în mașina de serviciu

Țara arde și polițiștii… dorm! Un agent local a fost filmat în timp ce-și făcea somnul de voie în mașina de serviciu. Un polițist local din Bistrița a fost filmat în timp ce dormea în mașina de serviciu, care era parcată în zona pietonală a orașului, cu motorul pornit. În acest caz a început o […]
Țara arde și polițiștii... dorm! Un agent local a fost filmat în timp ce-și făcea somnul de voie în mașina de serviciu

Informație-bomă din dosarul Caracal: ”Dincă a înghițit bilețelul pe care erau scrise numele și numerele de telefon ale complicilor săi”

Informație-bomă din dosarul Caracal. Tonel Pop, avocatul familiei Melencu, a făcut afirmații șocante la ieșirea de la sediul DIICOT, unde Gheorghe Dincă a fost dus din nou vineri. Gheorghe Dincă a fost încătușat pe 25 iulie 2019, după aproape 20 de ore de la apelul Alexandrei Măceșanu la 112 în urma căruia a cerut să îi fie […]
Informație-bomă din dosarul Caracal: ”Dincă a înghițit bilețelul pe care erau scrise numele și numerele de telefon ale complicilor săi”

Crimă în Spitalul de Urgență Piatra Neamț! O angajată a fost ucisă de soțul cu care era în divorț

Directorul de îngrijiri de la Spitalul de Urgență Piatra-Neamț, o femeie de 49 de ani, a fost ucisă, vineri, de soț. Acesta a venit în vizită la spital, iar după discuții în contradictoriu, și-a înjunghiat soția în cabinetul în care încă lucra, ea fiind asistent șef în Secția de Chirurgie. Surse din anchetă au declarat, […]
Crimă în Spitalul de Urgență Piatra Neamț! O angajată a fost ucisă de soțul cu care era în divorț

Începe al Treilea Război Mondial! Maria Ghiorghiu, profeție cutremurătoare: ”Ce ne este scris, așa va fi”

Începe al Treilea Război Mondial! Maria Ghiorghiu a făcut o profeție cutremurătoare.  „Dragii mei, parcă am o sabie înfiptă în inimă și-n sufletul meu. Din păcate, se va ajunge și la această situație în care ne vor fi luați copiii și înrolați pentru carne de tun. Vom plânge, vom vărsa izvoare de lacrimi, dar ce […]
Începe al Treilea Război Mondial! Maria Ghiorghiu, profeție cutremurătoare: ”Ce ne este scris, așa va fi”

De-a râsu’-plânsu’. A fost condamnat să muncească în Primăria de unde a furat un seif

Un bărbat din Iași, care a intrat, împreună cu alți doi complici, cu cagule pe față, să fure seiful cu bani din Primăria Țibana, a fost condamnat de instanță să lucreze în folosul comunității într-o instituție a autorității locale jefuite. Bărbatul a fost condamnat de instană la 2 ani și 10 luni de închisoare cu […]
De-a râsu'-plânsu'. A fost condamnat să muncească în Primăria de unde a furat un seif

Gheorghe Dincă a fost dus din nou la sediul DIICOT. Mama Alexandrei Măceșanu a fost prezentă: ”Îmi bătea inima atât de tare încât aș fi sărit pe el!”

Gheorghe Dincă a fost dus din nou la sediul DIICOT. Mama Alexandrei Măceșanu a fost prezentă și a fost pe punctul de a sări pe presupusul criminal de la Caracal. Gheorghe Dincă a fost încătușat pe 25 iulie 2019, după aproape 20 de ore de la apelul Alexandrei Măceșanu la 112 în urma căruia a […]
Gheorghe Dincă a fost dus din nou la sediul DIICOT. Mama Alexandrei Măceșanu a fost prezentă: ”Îmi bătea inima atât de tare încât aș fi sărit pe el!”

Oana Roman și Marius Elisei s-au împăcat! Cei doi s-au sărutat, în direct, la TV

Oana Roman și Marius Elisei s-au împăcat! Cei doi s-au sărutat, în direct, la TV. După șapte ani de relație, Oana Roman anunța că s-a despărțit de soțul ei.Vedeta a menționat că a ales varianta de a publica un mesaj în mediul online pentru ca orice speculație să fie eliminată. A mărturisit, totodată, că avea […]
Oana Roman și Marius Elisei s-au împăcat! Cei doi s-au sărutat, în direct, la TV

Primele imagini cu pacienta care a luat foc și a murit: ”Beuran a intrat în sală după ce pacienta a fost arsă de rezidentul lui lăsat nesupravegheat”

Au apărut primele imagini cu pacienta de la Floreasca, care a luat foc și a murit. O pacientă a fost arsă pe masa de operații la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce un chirurg ar fi greșit substanțele de dezinfecție, iar la contactul cu electrocauterul, pielea femeii a luat foc. Anunțul a fost făcut tot […]
Primele imagini cu pacienta care a luat foc și a murit: ”Beuran a intrat în sală după ce pacienta a fost arsă de rezidentul lui lăsat nesupravegheat”

Printul Harry și Meghan Markle, anunț neașteptat! Vor să fie independenți din punct de vedere financiar

Prinţul Harry şi soţia sa, ducesa Meghan Markle, au anunţat miercuri seară că renunţă la rangul de membri „seniori” ai familiei regale britanice, informează BBC News online. „După multe luni de reflecţie şi discuţii, am ales să facem o tranziţie anul acesta prin configurarea unui nou rol progresiv în instituţie”, au transmis prinţul Harry şi […]
Printul Harry și Meghan Markle, anunț neașteptat! Vor să fie independenți din punct de vedere financiar

Panică pe pârtia de la Predeal! Un urs i-a băgat în sperieți pe turiști

Un urs care a ajuns, miercuri, pe pârtie la Predeal a fost tranchilizat și va fi relocat. Turiștii spun că nu e prima dată când animalul ajunge pe pârtie și cred că el are bârlogul în apropiere. Jandarmii din Predeal au fost sesizați, miercuri, că un urs a ajuns, din nou, pe pârtie și au […]
Panică pe pârtia de la Predeal! Un urs i-a băgat în sperieți pe turiști

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 9 ianuarie 2020. Leii își reîncarcă bateriile

Horoscopul zilei de 9 ianuarie 2020 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 9 ianuarie 2020 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 9 ianuarie 2020 spune că astăzi nativii din zodia Leu au ocazia să se detașeze de problemele […]
Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 9 ianuarie 2020. Leii își reîncarcă bateriile

Scandal în lumea muzicii populare. Laura Lavric, acuzată că a țepuit proprietarii unui local

Scandal în lumea muzicii populare. Laura Lavric, acuzată că a țepuit proprietarii unui local. Noul an nu a început tocmai bine pentru Laura Lavric. Interpreta de muzică populară este implicată într-un scandal monstru și i se aduc acuzații grave. Laura Lavric ar fi luat avans 500 de euro, dar nu s-ar mai fi prezentat la […]
Scandal în lumea muzicii populare. Laura Lavric, acuzată că a țepuit proprietarii unui local

Șocant! A sunat la 112 să anunțe că și-a omorât mama, dar femeia era moartă de 7 ani

Un bărbat din comuna ieșeană Belcești a sunat la 112 și a anunțat că și-a omorât mama. Polițiștii ajunși la locul indicat nu au găsit niciun cadavru, iar în urma cercetărilor au aflat că mama bărbatului era decedată de 7 ani și l-au amendat pe ieșean pentru apelul fals. Bărbatul din satul Ciorani, comuna Belcești, […]
Șocant! A sunat la 112 să anunțe că și-a omorât mama, dar femeia era moartă de 7 ani

Gabriel Tamaș a primit sentința, după ce a fost prins conducând cu 205 km/h. Câți ani va avea permisul de conducere suspendat

Gabriel Tamaș a primit sentința în procesul în care este implicat. Câți ani va avea permisul de conducere suspendat. Jucătorul Astrei Giurgiu a primit sentința la procesul în care este implicat pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. Avocatul care l-a reprezentat pe fotbalist a reușit să reducă pedeapsa acestuia de la patru ani la trei […]
Gabriel Tamaș a primit sentința, după ce a fost prins conducând cu 205 km/h. Câți ani va avea permisul de conducere suspendat

Angajații spitalelor din Capitală vor fi dați afară dacă discută cu jurnaliștii

Angajații din subordinea ASSMB, între care se numără și medicii din cele 19 spitale din Capitală, nu vor avea voie să discute cu jurnaliștii, cu excepția purtătorilor de cuvânt, care vor informa conducerea cu privire la informațiile solicitate de presă. Măsura este inclusă în regulamentul ASSMB. „În situația în care vreun salariat este contactat de […]
Angajații spitalelor din Capitală vor fi dați afară dacă discută cu jurnaliștii