Bărbatul care și-a ucis soția, director de îngrijiri medicale la Spitalul din Piatra Neamț, nu a putut fi audiat, din cauza stării psihice precare, după ce a conștientizat fapta comisă. Procurorii iau în calcul premeditarea, deoarece el a mers de acasă la spital cu cuțitul în sacoșă.
Procurorul Stelian Olteanu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț a declarat, sâmbătă, că agresorul femeii de 49 de ani, nu a putut fi audiat, însă este conștient de fapta comisă.
„Am încercat să îl determinăm să dea o declarație dar nu am reușit și am amânat audierea lui în calitatea de suspect și inculpat pentru săptămâna viitoare, când probabil că din punct de vedere psihic el se va limpezi și atunci o să își poată face și apărări, o să aibă o declarație completă, să ne prezinte un tablou mai detaliat al motivelor care au dus la săvârșirea acestei fapte”, a spus procurorul.
Oamenii legii iau în calcul că bărbatul și-a premeditat fapta, el ajungând la spital cu cuțitul în sacoșa de cumpărături. (CITEȘTE ȘI: COLEGII ASISTENTEI UCISE DE SOȚ LA SPITALUL DIN PIATRA NEAMȚ, DEVASTAȚI DE DURERE: ”SUNTEM MARTORII UNEI TRAGEDII CARE AR FI PUTUT FI EVITATĂ DACĂ LEGISLAŢIA ÎN VIGOARE AR PROTEJA MAI MULT VICTIMELE VIOLENŢELOR CONJUGALE”)
„Din punctul meu de vedere, în acest moment, intenția a fost foarte clară și intenție directă a autorului de a săvârși infracțiunea. Acum se pune problema extinderii sau a încadrării juridice (…) vizavi de existența premeditării, care este o nouă încadrare juridică, este omor calificat, cu pedeapsă mai mare, cu un spor față de ceea ce înseamnă omorul simplu. (…) A venit cu cuțitul în sacoșă, nu iei cuțitul de acasă și mergi la spital, cuțit cu lama de 20 și ceva de centimetri, dacă nu ai de gând să îl folosești”, a mai spus Olteanu.
În discuțiile cu anchetatorii, bărbatul a spus că este afectat de ceea ce a făcut, că a conviețuit cu soția sa 27 de ani și că a venit la spital să o felicite pentru noua funcție. Bărbatul va fi prezentat instanței, sâmbătă, cu propunere de arestare preventivă.
Anca Patriche, asistent șef al Secției de Chirurgie, câștigase, prin concurs, funcția de director de îngrijiri al Spitalului de Urgență Piatra Neamț. Cu puțin timp înainte de a fi ucisă de soțul cu care era în proces de divorț, fusese instalată în funcție, dar nu apucase să își ia în primire biroul, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul unității medicale. Acesta este motivul pentru care a fost găsită de soț în vechiul birou.